User Login

Pentru că ne aflăm în plin sezon de vacanţă şi pentru că deja sunt foarte mulţi călători care folosesc avionul ca mijloc de transport, deputatul prahovean PMP, Cătălina Bozianu, afăcut o interpelare la adresa ministrului transporturilor în legătură cu situaţia de la cel mai mare aeroport al României iată ce a precizat deputatul PMP: „Aștept de la dl. ministru al Transporturilor, Lucian Șova, să ne spună ce are de gând să facă pentru extinderea parcărilor de pe aeroportul Otopeni, supraaglomerate în permanență și, mai ales, în sezonul turistic de vară: "Domnule ministru,

Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni este principala poartă aeriană de intrare în țară. Actualmente, locurile de parcare de care aeroportul dispune pentru pasageri și pentru însoțitorii acestora este foarte mic, insuficient pentru volumul traficului aeroportuar. În programul de guvernare pe care Cabinetul Dăncilă a primit votul de învestitură al Parlamentului, recunoașteți această stare de fapt și vă angajați ca, în intervalul 2018-2020, să realizați noi parcări la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Vă rog să precizați câte asemenea proiecte ați demarat până în prezent și care este stadiul acestora".

 

Deputatul prahovean PMP, Cătălina Bozianu, a facut o interpelare la adresa ministrului Transpotului, care a facut o serie de declaratii referitoare la viitorul autostrazii Comarnic- Brasov. "I-am cerut explicații ministrului Lucian Șova pentru afirmația halucinantă potrivit căreia s-ar fi renunțat la construcția tronsonului de autostradă Comarnic-Brașov ca să se prevină... plecarea multinaționalelor care, cu autostradă, s-ar vedea nevoite să dea salarii mai mari. Ministrul Transporturilor trebuie să le spună prahovenilor, românilor în general, dacă așa gândește și dacă planul guvernului din care face parte este condamnarea lor la subdezvoltare și la blocaje în trafic", precizeaza deputatul Cătălina Bozianu.

Dacă în urmă cu doar câteva zile TCE anunţa că traseul 40 nu va mai intra în cartierul Bereasca, cauza fiind „incidente petrecute pe acest traseu”, iată că miercuri, 11 aprilie, s-a luat altă decizie. Întoarsă ca la Ploieşti! După ce mulţi ploieşteni care locuiesc în zonă, care au copii care trebuie să meargă la şcoală, iar cei mari la muncă, după ce se zvonea că se va organiza chiar un protest în faţa primăriei, iată că s-a revenit la traseul normal. Nu de miercuri, ci de luni, 16 aprilie! De ce de luni, nu ştim, dar măcar să fie aşa! Se pare că adevărul e altul, mulţi dintre cei care folosesc traseul 40 nu cumpără bilete, drept pentru care traseul este unul ce aduce pierderi TCE. Păi, din câte ştim există controlori, e drept că-i vedem doar prin zona centrală a Ploieştiului. Poate că îşi vor face veacul şi prin Bereasca!

Nici nu se mai ştie bine de când se tot vorbeşte că vom avea autostrada pe Valea Prahovei, au trecut ani, guverne şi mulţi miniştri ai transporturilor. De fiecare dată se spune că... gata, încep lucrările! Ei bine, nimic. Mai mult. La interpelarea deputatului Cătălina Bozianu, adresată ministrului Transporturilor, răspunsul a venit, dar... e de râsul curcilor!(vezi răspunsul în poza de mai jos).

Iată ce a declarat Cătălina Bozianu, deputat PMP, după ce a primit răspunsul de la minister:”Guvernul PSD ne anunță că autostrada Comarnic-Brașov va fi gata la... „sfântul așteaptă”. La începutul lunii decembrie, în contextul debutului sezonului turistic de iarnă, îi adresam ministrului Transporturilor o interpelare referitoare la stadiul proiectului de construire a tronsonului de autostradă cel mai important pentru noi, prahovenii, și - de ce nu? - pentru toți românii. Răspunsul ministerului, prin secretarul de stat Maria Magdalena Grigore, este șocant, el putând fi citit astfel: „autostrada va fi făcută oricând sau niciodată, dar în termen de 24 de luni de la începerea lucrărilor”. În aceste condiții, nu ne rămâne decât să-i pomenim pe guvernanți la fiecare drum de 4-5 ore pe care îl facem în weekend înspre și dinspre Valea Prahovei”.