User Login

Rosal 728x90
neccen

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a făcut o prezentare a situației pensionarilor din România, prin care arată cum au fost mințiți de PSD, de Dragnea și guvernul său. Iată ce spune Băsescu despre ” majorarea/ dublarea” pensiilor, atât de promisă de PSD:”Eu măcar v-am spus cinstit! Pensionarii au fost păcăliţi de Dragnea şi ai lui. În realitate, dacă se menţinea sistemul cu indexare la 1 Ianuarie, pensiile ar fi fost ceva mai mari. Suma totală cu care pensionarii au fost păcăliţi în 2018 şi 2019 este de 3.855.718.452 RON sau 816.040.475 EURO. Dacă pui mâna pe creion şi începi să socoteşti, constaţi că toată propaganda creşterii pensiilor făcută de PSD este o mare minciună. Mai mult, tot soiul de auto intitulaţi lideri ai pensionarilor, în frunte cu „universitari”, apar seară de seară la televizor şi, fără ruşine, cu tupeul specific activistului pesedist, îi mint pe pensionarii pe care pretind că îi reprezentă. Bieţii de ei, deşi în vârstă şi uneori de multă vreme pensionaţi, îşi păstrează şi acum reflexul creat în timpul vieţii active, acela de a fi slugi şi propagandişti mincinoşi. Conform legislaţiei, valoarea punctului de pensie se majorează anual, începând cu 100 % din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50 % din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Aşadar, pensiile trebuiau indexate la 1 ianuarie a fiecărui an, după cum urmează : la 01.01.2017 cu 5,5%, la 01.01.2018 cu 7%, iar la 01.01.2019 cu 9%. Indexările au fost suspendate, iar pesediştii s-au aşezat comod în fotolii pe la toate televiziunile şi s-au aşternut pe explicat cum îi slujesc ei pe pensionari prin anularea indexărilor de la început de an, compensându-le şi crescând pensiile, susţin ei, în mod mincinos, prin creşterea punctului de pensie, cândva, în timpul anului. Voi face calculele pentru anii 2018 şi 2019 pentru a demonstra câţi bani a furat PSD-ul pensionarilor. Dar să revenim la creion şi hârtie şi să calculăm.

1.Premise de calcul pentru anul 2018

-Număr pensionari beneficiari de asigurări sociale de stat – 4.691.652 persoane

-Pensia medie în Decembrie 2018 – 1.071 RON

-Indexarea de 7 la sută începând cu 01.07.2018 anulată

-Creştere punct pensie aplicată de la data de 01.07.2018 – de la 1.000 RON la 1100 RON, deci o creştere de 10 la sută aplicată de la 01.07.2018

-Rată schimb 2018 : 1 EURO = 4,65 RON

1.1 Pensia medie în 2018 dacă s-ar fi aplicat indexarea de 7 la sută cuvenită începând cu data de 01.01.2018

(1.071 RON x7) : 100 = 75 RON - reprezintă creşterea pensiei medii lunare dacă se aplica indexarea de 7 la sută

1.071 + 75 = 1.146 RON – reprezintă pensia medie dacă se aplica indexarea de 7 la sută.

1.146 x 12 = 13.752 RON – pensia medie anuală dacă se aplica indexarea de 7 la sută. Nu s-a aplicat .

1.2 Pensia medie reală ce s-a plătit în 2018 coform programului de guvernare al PSD

1.071 RON x 6 luni = 6.426 RON – pensia medie cumulată în perioada 01.01.2018 la 30.06.2018

(1.071 RON x 10) : 100 = 107 RON – suma cu care creşte pensia medie începând cu 01.07.2018

1.071 RON + 107 RON = 1.178 RON – pensia medie lunară începând cu 01.07.2018

1.178 RON x 6 luni = 7.068 RON – pensie medie cumulată în intervalul 01.07.2019 la 31.12.2018

6.426 RON + 7.068 RON = 13.494 RON – pensie medie cumulată în anul 2018, conform program PSD.

1.3 Concluzie

13.752 – 13.494 = 258 RON suma pierdută în anul 2018 de fiecare pensionar, raportată la pensia medie.

4.691.652 pensionari x 258 RON = 1.210.446.216 RON -total sumă neacordată pensionarilor în 2018

1.210.446.216 RON : 4,65 = 260.311.014 EURO

2. Premise de calcul pentru 2019:

-Număr pensionari beneficiari de asigurări sociale de stat – 4.690.199 persoane

-Pensia medie în Decembrie 2019 – 1.180 RON

-Indexarea de 9 la sută începând cu 01.01.2019 anulată

-Creştere punct pensie anunţat pentru 01.09.2019 – de la 1.100 RON la 1265 RON, deci o creştere de 15 la sută de la 01.09.2019

-Rata de schimb : 1 EURO = 4,76 RON

2.1 Pensia medie în 2019 dacă s-ar fi aplicat indexarea de 9 la sută cuvenită pentru anul 2019

(1.180 RON x9) : 100 = 106 RON - reprezintă creşterea pensiei medii dacă se aplica indexarea

1.180 + 106 = 1.286 RON – reprezintă pensia medie dacă se aplica indexarea de 9 la sută.

1.286 x 12 = 15.432 RON – pensia medie anuală dacă se aplica indexarea de 9 la sută. Nu s-a aplicat .

2.2 Pensia medie reală ce se va plăti în 2019 coform programului de guvernare al PSD

1.180 RON x 8 luni = 9.440 RON – pensia medie cumulată în perioada 01.01.2019 la 31.08.2019

(1.180 RON x 15) : 100 = 177 RON – suma cu care creşte pensia medie începând cu 01.09.2019

1.180 RON + 177 RON = 1.357 RON – pensia medie începând cu 01.08.2019

1.357 RON x 4 luni = 5.428 RON – pensie medie cumulată în intervalul 01.09.2019 la 31.12.2019

9.440 RON + 5.428 RON = 14.868 RON – pensie cumulată în anul 2019, conform program PSD.

2.3 Concluzie

15.432 – 14.868 = 564 RON suma pierdută în anul 2019 de fiecare pensionar, raportată la pensia medie .

4.690.199 pensionari x 564 RON = 2.645.272.236 RON -total economie fond pensii în 2019

2.645.272.236 RON : 4,76 = 555.729.461 EURO

Aceştia sunt bani neacordaţi pensionarilor în anul 2019 prin neindexarea pensiilor la 01.01.2019.

3.Cumulat 2018 cu 2019 urmare a neindexării de la 01 Ianuarie, pensionarilor nu li s-au acordat următoarele sume :

2.645.272.236 RON + 1.210.446.216 RON = 3.855.718.452 RON sau în EURO,

555.729.461 EURO + 260.311.014 EURO = 816.040.475 EURO

Prin mult lăudata nouă lege a pensiilor PSD a văduvit pensionarii cu aceste sume. Pensiile ar fi fost mai mari dacă se menţinea sistemul de indexare. PSD-ul i-a minţit pe pensionari. Eu măcar am avut curajul să fiu cinstit cu ei”.

Deputatul PNL, Răzvan Prişcă a prezentat joi, 17 mai, la ploieşti noua campanie a liberalilor pentru a se păstra pilonul II de pensie aşa cum este la momentul actual. Noua guvernare a PSD-ALDE are în vedere ca această parte a contribuţiei la pensie să devină opţională, asta după ce anul trecut chiar se vorbea de anularea pilonului II. Deputatul prahovean precizează că suma strânsă la pilonul II de pensie este de 9 miliarde de euro, o sumă „tentantă” pentru guvernanţi de a intra la bugetul statului: "Anul acesta, pentru că lucrurile încep să alunece pe o pantă, au nevoie de şi mai mulţi bani, faţă de anul trecut. Şi atunci, această oportunitate dacă vreţi să-i spunem aşa, de a obţine nouă miliarde de euro, adică aproape 20% din bugetul anual al României, peste noapte şi foarte uşor, este foarte tentantă. Datorită reactivităţii partidelor de opoziţie, dar şi a oamenilor - pentru că banii din fondurile private de pensii sunt în proprietatea fiecărui cetăţean care contribuie - lucrurile au fost rostogolite şi amânate. Dacă, la începutul anului trecut, colegii din majoritate au reacţionat chiar violent şi au dat amenzi companiilor care vorbeau despre aşa ceva, au atacat colegii din opoziţie care vorbeau despre aşa ceva, în vară deja lucrurile au fost mai nuanţate, iar în toamna anului trecut prin OUG 85/2017 au redus procentul de contribuţie de la 5,1% la 3,75%". Dacă se va ajunge la o formă opţională a contribuţiei la pilonul II privat de pensie, se va ajunge în doar câţiva ani la dispariţia administratorilor acestui fond şi pierdera banilor de către cei care au contribuit ani de zile pentru a avea o pensie ceva mai mare. Liberalii demarează o campanie de conştientizare a cetăţenilor asupra a ce înseamnă pilonul II de pensie privată, dar vor iniţia şi o petiţie pentru menţinera acestei contribuţii. Iată despre ce este vorba în petiţie: „ Iniţial planul PSD-ALDE a fost să NAȚIONALIZEZE contribuţiile românilor la Pilonul 2 de pensii. Copleşiţi de proteste şi presiune şi-au dat seama că nu pot atenta într-un mod atât de flagrant la proprietatea privată a românilor. De aceea, planul următor a fost să DIMINUEZE contribuţiile la Pilonul 2. Unul dintre motive fiind acela de a colecta mai mulţi bani cu care să susţină cheltuielile actuale, iar al doilea, cu bătaie mai lungă, fiind de a scădea din atractivitatea Pilonului 2. După scăderea contribuţiilor la 3,75%, deşi, CONFORM LEGII, acestea trebuiau crescute de la 1 ianuarie 2018 la 6%, coaliţia PSD-ALDE doreşte să te facă să OPTEZI în scris dacă mai doreşti să contribui la Pilonul 2. Contribuţia celor care nu vor opta va fi transferată automat, în TOTALITATE, la Pilonul 1, adică la plata pensiilor actuale. Scopul lor este de a pune mâna, în totalitate, pe contribuţiile viitoare ale salariaţilor, dar şi pe banii acumulaţi în cele 7,1 milioane de conturi private ale românilor, în valoare totală de peste 9 miliarde de EURO. Cu aceşti bani vor să stăpânească foamea de bani a unui stat guvernat IRESPONSABIL. Din anul 2031, echilibrul salariaţi/pensionari va tinde către 1/3. Bugetul Asigurărilor Sociale se va prăbuşi, iar pensiile nu vor mai putea fi plătite la acelaşi nivel ca astăzi. Pensionarii viitorului vor primi din partea statului PENSII DE SUBZISTENȚĂ. Nu îi lăsa pe cei care conduc, efemer, România de astăzi, să te facă sărac şi dependent la bătrâneţe. SEMNEAZĂ PENTRU MENȚINEREA PILONULUI 2 ŞI CREŞTEREA CONTRIBUȚIEI LA 8%. CONSTRUIEŞTE-ȚI SINGUR VIITORUL”

 

Asociația Județeană a Pensionarilor Prahova a fost gazda unei întâlniri la nivel național, zona de sud a țării, a asociațiilor de femei. Reprezentante din 18 județe, alături de președintele Federației Naționale a Pensionarilor, Nedelcu Preda și vicepreședintele național, Luciana Dănilă, au participat la un schimb de experiență, prin care să se cunoască activitatea acestor asociații, modul de colaborare cu autoritățile locale. Reprezentanții din țară au fost întâmpinați de prefectul Mădălina Lupea, subprefectul Emil Drăgănescu, vicepreședintele Consiliului Județean, Ludmila Sfârloagă, administratorul CJ, Fabioara Ionescu și directorul general al Ploiției Locale Ploiești, Carmen Gheorghe. Președinta AJP Prahova, Sofia Cioc, a precizat că din păcate primarul Ploieștiului lipsește de la această întâlnire, dar a menționat că asociația din Prahova a găsit întotdeauna înțelegere și ajutor de la toate autoritățile locale și județene. Nedelcu Preda, președintele la nivel național a asociaților pensionarilor a declarat:”am rămas plăcut surprins că în Prahova există o foarte bună relație și colaborare cu autoritățile locale a asociației județene. Asta o spun în contextul în care, la sfârșitul acestei luni, la Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice avem inclusă pe ordinea de zi o informare asupra modului de desfășurare a activităților Comisiilor de Dialog Civic din cadrul Prefecturilor și propuneri de îmbunătățire a legislației în domeniu”. Președinta organizației de femei a AJP Prahova, Domnica Sorescu a dorit să mulțumească autorităților locale și tuturor celor care s-au implicat și au ajutat la organizarea acestui eveniment la care au fost prezenți reprezentanții din toate județele din zona de Sud a României.