User Login

Rosal 728x90
toamna

Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova a inaugurat joi, 15 martie, la expoziţla permanentă ‘Sarea, bogăție de milenii a pământului nostru’, organizat în cadrul Programului ‘România 100’, dedicat aniversării a 100 de ani de la crearea statului național unitar român. Muzeul Sării din Slănic redeschide expoziția permanentă într-o nouă prezentare, folosind elemente din domeniul tehnologiei actuale—Realitatea Virtuală. Astfel, la parterul muzeului, așezați într-un vagonet cu patru locuri, automatizat electronic, „călătorii” cu ochelari 3D VR coboară într-o mină de sare printre mineri și urmăresc cum este extrasă sarea, în mod rudimentar la începuturi, până la metodele moderne de astăzi, în timp ce sunt mișcați de vehiculul care merge pe șine, pe drumul șerpuit și plin de surprize și efecte speciale. Este o experiență intensă, unică într-un muzeu din România și care merită trăită individual, fiind greu de descris în cuvinte. La etajul clădirii vizitatorii vor putea accesa o masă interactivă, realizată pe baza tehnologiei Realității Adăugate și Kinetice. Pe lângă informațiile despre sare, sunt prezentate unelte și materiale folosite în extragerea acesteia. Datorită modalității moderne prin care publicul va putea explora istoria acestei bogății de neprețuit a pământului românesc, Muzeul Sării devine una din principalele atracții pentru vizitatorii stațiunii turistice Slănic.  Preţul unui bilet la muzeu este de 5 lei, pentru grupuri mai mari de 10 persoane acesta ajunge la 3 lei, iar călătoria virtuală în vagonet costă 5 lei.

Cu prilejul celei de-a XXV-a ediții a Zilelor Europene ale Patrimoniului,Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale invită pe toți iubitorii de istorie și cultură să participe la evenimentele organizate cu tema „Patrimoniu cultural – Natura-Armonii...”. Intrarea la toate evenimentele este gratuită. Seria de evenimente a început la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie, unde zeci de elevi, dar și iubitori de istorie au fost prezenți la vernisajul expoziției „Un arhitect al României Moderne - Mihail Kogălniceanu”. Vă prezentăm programul complet al manifestărilor:

Vineri, 15 septembrie 2017

Ora 10:00

Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”,

Matineu muzeal: „Jeunesse et Patrimoine” (Tinereţe şi Patrimoniu)

Muzeul „Ion Luca Caragiale”

Matineu muzeal: „Natura în pastelurile lui Caragiale”

Ora 11:00

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova,

Expoziţie temporară: „Un arhitect al României Moderne - Mihail Kogălniceanu”

Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”,

Matineu muzeal: „Ceasuri tablou cu mecanisme muzicale sau animate”

Muzeul „Casă de Târgoveţ din sec. XVIII-XIX”,

Expoziţie temporară: „Monede din Ţările Române de la sfârşitul secolului al XVIII-lea”

Sâmbătă, 16 septembrie 2017

Ora 11:00

Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,

Recital vocal-instrumental: „Armonii de toamnă”

În județ

Vineri, 15 septembrie 2017

Ora 10:00

Muzeul „Casa Domnească”,

Comuna Brebu,

Şezătoare lirică: „Patrimoniul românesc recunoscut de UNESCO”

Muzeul de Artă Religioasă,

Vălenii de Munte,

Matineu muzeal: „Obiecte de cult de la Mănăstirea Neamţ”

Ora 10:30

Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”,

Buşteni,

Matineu muzeal: „Natura în literatura lui Cezar Petrescu”

Ora 11:00

Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere”,

Bucov, Parcul „Constantin Stere”

Expoziţie temporară: „Conacul Stere – o poveste”

Muzeul „Crama 1777”,

Valea Călugărească,

Expozie temporară: „Patrimoniu îmbogăţit – dăruiri”

Muzeul „Conacul Pană Filipescu”,

Comuna Filipeştii de Târg,

Matineu muzeal: Anul iconarilor şi pictorilor bisericeşti – Pârvu Mutu, pictorul Cantacuzinilor”

Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”,

Vălenii de Munte,

Matineu muzeal: „Nicolae Iorga – pagini de corespondenţă”

Ora 12:00

Muzeul de Etnografie a Văii Teleajenului,

Vălenii de Munte,

Matineu muzeal: „Furci de tors”

Zeci de arheologi, cercetători și muzeografi din țară și din Europa sunt prezenți la Ploiești la Sesiunea Internaţională de Comunicări Ştiinţifice „Arheologia mileniului I p. Chr.”, organizată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Aflată la ediția cu numărul 16, Sesiunea este una dintre cele mai importante evenimente ştiinţifice din domeniul arheologiei; fiind singura desfăşurată în România care abordează o astfel de problematică. Unul din scopurile sale este acela de a sprijini schimbul de informaţii ştiinţifice, stabilirea de colaborǎri pe tematica amintitǎ, introducerea în circuitul ştiinţific a ultimelor descoperiri. Anul acesta, așa cum ne-a declarat managerul muzeului prahovean, Marinela Peneș, pe lângă cercetătorii români, care vor prezenta comunicări științifice, se află și cercetători din Federația Rusă și Ungaria. Deschiderea celei de a XVI-a ediții a fost facută prin lansarea volumului: Smeeni - Movila Mare (jud. Buzău): monografia unui sit arheologic regăsit, autori Alin Frînculeasa, Angela Simalcsik, Bianca Preda, Daniel Garvăn și vernisarea expoziției temporare: Smeeni - Movila Mare (jud. Buzău): un sit arheologic regăsit.”Expoziția fotografică Smeeni - Movila Mare (jud. Buzău): un sit arheologic regăsit își propune să readucă în atenția publicului interesat o cercetare arheologică de amploare și în același timp spectaculoasă, derulată acum aproape 60 de ani de arheologul Victor Teodorescu, fost cercetător și director al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Sunt redate imagini sugestive din timpul cercetării arheologice a unei movile funerare datând din mileniul al III-lea a.Chr., dar și cadre ce surprind atmosfera de la mijlocul secolului XX dintr-un sat aflat spre limita de vest a Bărăganului. Expoziția este completată cu documente legate de şantierul arheologic Smeeni, precum planuri de complexe, texte manuscris sau dactilografiate, corespondenţă, etc., toate aflate în arhiva muzeului din Ploieşti” precizează organizatorii manifestării de la Ploiești

 

Au trecut 50 de ani de la moarte unuia dintre cei mai controversați scriitori români, dar și cel care a fost deschizătorul de drum al poeziei moderniste: Tudor Arghezi. Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a vernisat o expoziție temporară, în foyerul muzeului sub titlul ”Tudor Arghezi - poetul orchestră. Mărturii documentare”, parte integrantă a proiectului muzeal ”Expoziția Lunii”. Titus Bazac, inspector muzeograf la Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București, a vorbit despre importanța culturală a operei argheziene, dar și despre omul Tudor Arghezi. Vizitatorii pot vedea o serie de scrisori inedite, lucrări semnificative din opera antumă și volume ale criticilor contemporani aflate în colecția muzeului prahovean.