User Login

Rosal 728x90
toamna

În urmă cu 50 de ani Ploieștiul devenea capitala jazzului românesc și chiar una a Europei de sud-est. Într-o perioadă când acest gen muzical nu era bine privit în țările comuniste, iată că România, prin manifestarea de la Ploiești de acum jumătate de veac părea a fi un punct de rezistență, măcar în muzică. Deși festivalul s-a mutat, cu timpul, la Sibiu, meritul rămâne al ploieștenilor. La ceas aniversar, filarmonica ploieșteană manifestă un interes deosebit pentru acest gen de muzică poate și pentru că îi revine ca o datorie, știut fiind faptul ca istoria jazz-ului românesc a început la Ploiești. Anul acesta spectatorii vor putea participa la o ediție specială a "Ploiești Jazz Festival", care aduce pe scena Filarmonicii "Paul Constantinescu" nume mari, artiști consacrați ai jazz ului internațional. Pentru că jazz-ul ne îndeamnă să fim neconvenționali, campania de promovare a "Ploiești Jazz Festival" se va desfășura în afara sălii de spectacole și cuprinde proiecte ca "Jazz in The Bus" (6 nov. ora 17.00 și 13 nov. ora 12.00), "Caravana Ploiești Jazz Festival" (10 nov. ora 19.00, 16 nov. ora 20.00, 17 nov. ora 20.00), "Caravana Dixieland" (10 nov. ora 12.00, 16 nov. ora 12.30 - Ploiești Shopping City și AFI Ploiești) sau „Funky White House” – Alex DJ Vynil (9 nov. ora 19.00 - Esplanada Palatului Culturii Ploiești). Între 15 și 17 noiembrie iubitorii acestui gen muzical sunt invitați în „Piața Festivalului”, care va găzdui, pe Esplanada Palatului Culturii Ploiești, mai multe concerte și proiecții, precum și o expoziție de mașini Vintage - „Retromobil”. Tot în sfera neconvenționalului se încheie și fiecare seară de festival, cu Jam Session și concerte live la "Curtea Berarilor". "Ploiești Jazz Festival" debutează pe 20 noiembrie, la ora 19.00, cu orchestra simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu", avându-l la pupitrul dirijoral pe Vlad Mateescu. Pe scena “Ion Baciu” va evolua, în această primă seară, Florin Niculescu Quartet (FR). În cea de-a doua seară, de la ora 19.00, vă veți putea întâlni cu Romanian Old Stars (RO) – Mircea Tiberian – pian, Garbis Dedeian – saxofon, Eugen Gondi – baterie, Nicolas Simion – clarinet/saxofon, Cătălin Răsvan– chitară bas, iar de la ora 21.00 urmează să urce pe scenă Ploiești Big Band Jazz Society (RO) și solista Nadia Trohin (MD). Vineri, 22 noiembrie, de la ora 21.00, este programat concertul Ploiești Jazz Trio – Sorin Zlat (pian), Răzvan Cojanu (contrabass) și Laurențiu Ștefan (tobe), alături de solista sud-africană Pilani Bubu. Programul va continua, de la ora 21.00, cu reprezentația Benito Gonzales Trio (VE) & Casey Benjamin (US). În cea de-a patra seară au fost programate, de asemenea, două concerte excepționale: de la ora 18.00- Camilla George Quartet (FR), iar de la ora 20.00 - Carmen Souza & The Silver Messengers (PT). Duminică, 24 noiembrie au loc alte două concerte de anvergură: Ralph Peterson Jr & The Messenger Legacy (US), de la ora 18.00, și Ravi Coltrane Quartet (US), de la ora 20.00, două dintre legendele muzicii jazz. Biletele, în valoare de 100 de lei/zilele I - IV și 160 de lei/ziua V se găsesc la casa de bilete a Filarmonicii, la Agenția Teatrală, la standul amenajat în hipermarketul Cora din AFI Ploiești și online, pe www.filarmonicaploiesti.ro. . Abonamentele, valabile pentru toate cele cinci zile de festival, costă 400 de lei și pot fi achiționate exclusiv de la casa de bilete a Filarmonicii.

Cum au trecut anii! Parcă mai ieri începea, timid, cu speranțe, cu temeri, cu emoții... Sinaia Forever se află acum la ediția a 25-a! Deja e o tradiție, ceva devenit normal, ceva de care parcă nu am putea trăi! Nimeni nu-și face alt program la început de toamnă fără să ”bifeze” acest eveniment. De fiecare dată Sinaia știe să se redescopere, știe să aducă un ”oarece”, știe să aducă bucurie. Primăria Sinaia este pregătită și anul acesta cu multe surprize pentru toți cei care s-au îndrăgostit de acest festival. Nu vor lipsi muzica, teatrul, dansul și filmul. Copii se vor bucura anul acesta de ”cortul Științescu”, cu experimente și laboratoare. Pe scena din parcul Dimitrie Ghica vor fi prezente vedete pentru toate gusturile: Mirabela Dauer, Jurjak, Feli& Band, The Motans, Ansamblul Codrulețul, Florin Vasilică, Țapinarii, Zoly Toth, Ami, Vama. Sperăm că vremea va ține cu noi toți, și ne vom vedea la Sinaia Forever, începând de vineri 13 septembrie și până duminică 15 septembrie. Programul complet îl găsiți mai jos!

 

A mai trecut o ediție a Festivalului ”Vocea Prahovei. A treia. Și poate cea mai bună. Concurenții de anul acesta au arătat că și-au meritat locul în competiție, iar juriul, condus de cunoscuta vedetă a muzicii românești, Carmen Rădulescu, a avut o sarcină dificilă în a face o ierarhie. Voci uimitoare, chiar printre cei mai mici concurenți, melodii cu un grad mare de dificultate tehnică, prezență scenică, toate acestea au fost atuurile celor 32 de aspiranți la trofeul singurului festival național de muzică ușoară care se desfășoară în Prahova. Copii și tineri veniți din 11 județe și-au dăruit sufletul pe scenă și au încântat publicul. Emoții au fost și din partea organizatorilor, Centrul Județean de Cultură Prahova, Școala Populară de Arte, deoarece este dificil să pregătești un astfel de festival, cu un buget mic, unde fiecare bănuț trebuie justificat la ”sânge”, dar faptul că au reușit, nu doar să mențină în viață acest Festival, ci să-i dea, an de an, o amploare la care poate mulți nu se așteptau, esteun lucru de felicitat. Și să nu uităm pe cea care este sufletul acestui eveniment, solista și profesoara de canto Raluca Ocneanu! Ani de zile și-a dorit că Ploieștiul să redevină printre puținele orașe care mai organizează festivaluri de acest gen- să ne aducem aminte ca în urmă cu 20 de ani Ploieștiul găzduia două competiții de muzică ușoară- și uite că de trei ani visul său a devenit realitate.”A fost o ediție, cred eu, excepțională. Pentru că și eu empatizez cu toți concurenții, am stat în culise. Am încercat să fac și eu un clasament... la final mi-am dat seama că aș fi dat 16-17 premii! Ce pot să spun? Voci bune, talent, se vede că au muncit, că au înțeles că fără ore de repețiții, de vocalize, nu poți să apari pe scenă, nu poți să speri să fi măcar selectat într-o competiție. Poate că unii concurenți nu și-au ales atât de bine repertoriul, dar mă bucur că au avut curajul să abordeze melodii grele, care pun în evidență calitățile vocale. Cred că ”Vocea Prahovei” devine o rampă de lansare, ceea ce mi-am dorit de la început, iar faptul că Eduard Ungureanu (care a susținut un microrecital, dovedind că a meritat pe deplin Trofeul- n.r.), câștigătorul de anul trecut, a avut o evoluție fulminantă arată că a meritat efortul celor care s-au ocupat de organizarea acestui festival”, a precizat Raluca Ocneanu, coordonatorul artistic al festivalului.

Juriul a trebuit să facă departajarea și să acorde premiile pentru cei ma valoroși soliști aflați în competiție. La categoria 15- 20 de ani s-au acorda două premii: Premiul III- Elena Ene; Premiul II- Andreea Radu. La categoria de vârstă 10- 14 ani câștigătorii au fost: Premiul III- Carla Bălășoiu; Premiul II- Andrei Daniel Dinu; Premiul I(ex aequo)- Andrada Ghiduruș și Renata Iager. ”Vocea Prahovei”, adică cel mai valoros concurent, a rămas anul acesta în Prahova, mai precis la Băicoi: TROFEUL ”VOCEA PRAHOVEI”- Mihai Constantin Răzvan. Acesta a fost premiat de directorul Centrului Județean de Cultură, d-na Anișoara Ștefănucă și deCarmen Rădulescu, care a susținut un recital plin de bucurie și de veselie, cântănd alături de concurenți, pe care i-a invitat pe scenă, care le-a mulțumitituturor celor care s-au aflatîn concurs, dar și părinților care fac eforturi pentru a le îndeplini visul.

 

Devenit deja o tradiție, Festivalul- concurs ”Vocea Prahovei” va aduce pe scena celei de a treia ediții 33 de concurenți din 10 județe și din București. Doar trei voci masculine se vor prezenta anul acesta în competiție, deși primele două trofee au ajuns la doi tineri valoroși și plini de talent. Competiția, organizată de Centrul Județean de Cultură Prahova, Școala Populară de Arte și sub autoritatea Consiliului Județean Prahova, va premia cele mai bune voci prezente anul acesta pe scena sălii de 500 de locuri a Palatului Administrativ. Ca de fiecare dată coordonatorul artistic și sufletul festivalului este solista și profesoara de canto Raluca Ocneanu: ”Ne-a fost foarte greu să facem o selecție a concurenților, pentru că sunt voci bune, iar faptul că avem concurenți din aproape jumătate de țară, arată și interesul pentru concursul nostru de la Ploiești. Competiția pe care noi o organizăm nu se dorește a fi doar un concurs, ci și o întâlnire în care fiecare interpret venit pe scenă să capete experiență, să învețe de la ceilalți colegi, atât din punct de vedere vocal, cât și din punct de vedere al alegerii repertoriului de concurs. Vrem ca acest Festival să fie și o lecție deschisă pentru aceși tineri aflați, poate, la un început de carieră. Nu pot să uit că de la astfel de competiții mi-am început și eu cariera, una plină de bucurii, dar și de multă muncă. Asta vrem să le insuflăm concurenților, contează talentul, repertoriul, dar fără studiu, zilnic, fără ambiție și efort, șansa de a deveni artist dispare. Poate din fața televizorului sau al fotoliului din sălile de spectacol pare ușor, dar în spate se află ani de muncă, de înfrângeri și reușite, de lacrimi, de zâmbete”. Președintele juriului ediției de anul acesta este cunoscuta interpretă de muzică ușoară Carmen Rădulescu. Alături de aceasta, în recital se va afla și câștigătorul ediției de anul trecut, Eduard Ungureanu. Prezentatorul ediției a treia a Festivalului este solista Agatha Toma. Iubitorii de muzică de bună calitate și cei care vor să vadă o competiție live, pe scenă, sunt așteptați joi, 16 mai, de la ora 16.00, la Sala de Spectacol a Palatului Administrativ din centrul Ploieștiului.

 

Festivalul Internațional de Film Ploiești (PIFF), primul festival din România dedicat filmelor de gen (fantasy, thriller, horror și sci-fi) se pregătește pentru cea de-a 7-a ediție. În perioada 15-18 decembrie 2018, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale ale Ploieștiului transformă orașul într-un hub cultural, datorită programului divers și original, majoritatea filmelor selectate în festival fiind în premieră proiectate în România. O schimbare importantă a festivalului este organizarea acestuia la Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiești, un loc cu tradiție pentru ploieșteni, care ne-a primit cu căldură. Ne-am dorit să ajungem mai aproape de inima orașului nostru și-n același timp am simțit nevoia publicului de a se deconecta de agitația mall-urilor și de a intra într-o atmosferă autentică de festival pe care am avut-o încă de la prima ediție din 2011, când exista o locație specială dedicată doar festivalului. Obiectivele principale ale PIFF, încă de la prima ediție au fost promovarea cineaștilor aflați la început de carieră. Aceștia și-au putut înscrie filmele în Competiția Oficială (filme scurte fantasy/thriller/horror/sci-fi) sau într-una din secțiunile din afara competiției:

 

• Dark Comedy - secțiune ce cuprinde comedii scurte cu umor negru

 

• Lovestory Special - secțiune cu filme scurte ce conțin povești de dragoste neobișnuite

 

Un alt eveniment important al acestei ediții este proiecția filmului "În Pronunțare", debutul în lungmetraj al Mihaelei Popescu, ce îi aduce în fața publicului pe Dorotheea Petre și Cuzin Toma într-un singur personaj. O proiecție oferită în premieră la Ploiești. „Cea de-a 7-a ediție PIFF se desfășoară în anul Centenarului Marii Uniri, motiv pentru care, în campania de promovare, ne-am îndreptat atenția către oamenii care s-au unit și ne-au ajutat în fiecare an: voluntarii. Ei sunt cei cărora le dedicăm această ediție, pentru că fără entuziasmul și implicarea lor în organizarea și în promovarea festivalului, acesta nu ar mai fi continuat.” - Emilian Floareș, Director al Festivalului Internațional de Film Ploiești Anul acesta, 11 filme din 9 țări concurează pentru Trofeul PIFF și premiul în valoare de 1.000 de euro. Un premiu de 500 de euro îl va primi și filmul cel mai votat de către public. Festivalul Internațional de Film Ploiești este organizat de Helen Film® cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Mai multe informații se pot găsi pe pagina de Facebook a festivalului: www.facebook.com/PloiestiFilmFestival .

 

Aflat la a 13- a ediție, „Ploiești Jazz Festival”, organizat de.Filarmonica „Paul Constantinescu” împreună cu Primăria Ploiești, va aduce pe scenă artiști de valoare din Austria, Germania, Israel, Franța, Portugalia, italia, Venezuela, SUA, Luxemburg, Belgia, Columbia, Cehia, Polonia și România. Filarmonica ploieșteană manifestă un interes deosebit pentru acest gen de muzică poate și pentru că îi revine ca o datorie, știut fiind faptul ca istoria jazz-ului românesc a început în urmă cu 49 de ani la Ploiești. Anul acesta spectatorii ploieșteni vor putea participa la o ediție specială a „Ploiești Jazz Festival”, care aduce pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” nume mari, artiști consacrați ai jazz-ului internațional și legende în devenire. Campania de promovare a festivalului se desfășoară în afara sălii de spectacole și cuprinde proiecte ca „Jazz in the Bus”, „Caravana Ploiești Jazz Festival” sau momente ca cele în care „Ploiești Brass Ensemble” încântă trecătorii din centrul Ploieștiului cu muzica Dixieland-ului. Tot în sfera neconvenționalului se va încheia și fiecare seară de festival, cu Jam Sessions și concerte live la „Curtea Berarilor”. Ploiești Jazz Festival debutează în seara de 21 noiembrie cu orchestra simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” și doi invitați speciali: dirijorul Jin Wang și violoncelista Joanna Sachryn. Seara are dublă semnificație, deoarece este celebrat marele compozitor Leonard Bernstein, la 100 de ani de la naștere. Special pentru „Ploiești Jazz Festival”, ediția a XIII - a, maestrul Jin Wang a compus a doua sa simfonie, cea în stil jazz, ce ne îndeamnă să fim toleranți cu cei diferiți de noi, iar în finalul lucrării putem „vedea” imaginea unei lumi frumoase, în care trăim cu toții în armonie.Violoncelista Joanna Sachryn se află la a doua prestație pe scena Filarmonicii ploieștene, iar interpretarea Concertului pentru violoncel și orchestră de suflători de Friedrich Gulda cu siguranță va primi multe aplauze. „Porgy și Bess” de George Gershwin și „The West Side Story” de Leonard Bernstein completează programul serii de 21 noiembrie 2018. Propunerile ediției a XIII - a a PJF sunt de neratat: „Traffic Strings” și „Ploiești Jazz Trio” pentru a doua seară de Festival. Alături de „Ploiești Jazz Trio” va concerta celebrul saxofonist american Rick Margitza, muzician de jazz ce s-a aflat adesea pe scenă alături de instrumentiști celebri precum Miles Davis sau Chick Corea. Proiectul Traffic Strings a fost inițiat de muzicianul Lucian Moraru și are în componență câțiva dintre cei mai valoroși instrumentiști din România din acest moment. A treia seară aduce în lumina reflectoarelor din Tel Aviv pe Daphna Levy și „The ClassiCats” în prima parte a serii. Daphna, interpretă de jazz ce are și compoziții proprii ce dovedesc o profundă înțelegere a acestui gen de muzică, se remarcă prin voce caldă, muzicală. A treia seară de Festival se încheie cu „Grappelli Memories”, proiect tribut violonistului francez Stephane Grappelli, membru al celebrului „Quintette du Hot Club de France”. Florin Niculescu, violonist român de jazz care trăiește în Franța, va prezenta publicului, alături de cvartetul său, un program spectaculos de jazz manouche. Gene Jackson, celebrul toboșar ce este recunoscut pentru abilitatea de a varia ritmurile africane și cele latine și care a concertat alături de muzicieni celebri precum Herbie Hancock, deschide a patra seară alături de trio-ul său, fiind urmat de „Carmen Souza Trio”. Carmen Souza, cunoscută și ca „Ella Fitzgerald a republicii Capul Verde”, s-a remarcat prin stilul său inovator, care reprezintă o fuziune a formelor tradiționale din Capul Verde și elemente de jazz contemporane și tradiționale. A cincea și ultima seară cuprinde trei concerte printre care și cel al „Ploiești Big Band Society”, un proiect îndrăzneț al Filarmonicii „Paul Constantinescu”, ce alătură suflătorii de alamă ai orchestrei simfonice și „Ploiești Jazz Trio”, sub bagheta dirijorului Rick Condit. Saxofonistul și dirijorul Rick Condit se bucură de o carieră în educația jazz-ului de mai bine de 25 ani, iar concertele l-au adus adesea alături de muzicieni precum Ella Fitzgerald. Solista Big Band-ului Filarmonicii ploieștene va fi Luiza Zan, interpretă de jazz recunoscută pe plan internațional. Ultima seară va fi deschisă de „Benito Gonzales Trio” și trompetistul Emil Bîzgă, recunoscut pe plan internațional pentru disponibilitatea de a alterna muzica clasică cu cea de jazz. Ultimul concert al „Ploiești Jazz Festival” va fi susținut de „Jazzmeia Horn Quartet”. Cântăreață de origine africană, numită recent de „Downbeat Magazine” – „cea mai bună stea în devenire”, adesea comparată cu Sarah Vaughan și Nancy Wilson, este o voce extrem de valoroasă și a primit în 2018, la 27 de ani, prima nominalizare Grammy pentru albumul „Un apel social”. Evenimentele „Ploiești Jazz Festival” sunt completate de cele organizate de Filarmonica „Paul Constantinescu” la „Curtea Berarilor”, după cum urmează: Jam Sessions în fiecare seară (de joi, 22.11. până sâmbătă, 24.11.2018) și concerte live vineri seară, 23.11.2018 – ora 21.30 – „Midnight Sun feat. Aminda” – formula care reprezintă România la „European Blues Awards 2019” în Insulele Azore și sâmbătă seară – 24.11.2018 – ora 21.30 – „Geta Burlacu & friends” – un spectacol inedit de etno-jazz cu „Geta Burlacu Trio” intitulat „de la Miles Davis la Maria Tănase” – un mix de folclor, jazz, funk, jazz lounge și linie vocală etnică stilizată.

 

Primăria Orașului Sinaia organizează cea de-a 24-a ediție a Festivalului Sinaia Forever, un eveniment ce are ca temă 100% România”.

 “Sinaia Forever-100% România este despre românii viitorului. Trebuie să vedem dincolo de noi! La Festivalul Sinaia Forever avem loc pentru toți cei care zilnic își aduc aportul la o Românie mai bună. V-am obișnuit ca în fiecare an să vă provocăm înspre descoperirea sau înțelegerea unor teme simbolizate prin decorurile festivalului. Anul acesta România și românii sunt marea provocare. Este al doilea an în care susținem producătorii locali și ong-urile prin acordarea de spații gratuite pentru a-și desfășura activitățile. Echipa Primăriei a lucrat la fiecare detaliu pentru a transpune participanții într-un cadru imaginar unde vor găsi elementele geografice și mai ales oamenii care le dau viață. Vă invit să le descoperiți, să vă faceți poze cu ceea ce vă reprezintă și să le postați cu #sinaiaforever2018 și #aicisiacumprimariasinaia. Cu prilejul festivalului lansăm și noua campanie de comunicare a Primăriei Sinaia-AICI și ACUM-pentru Sinaia-România. O campanie prin care susținem folosirea mijloacelor de comunicare și lucru online”, Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia. Ca în fiecare an, strada va fi animată de prietenii de la Teatrul Masca, statuile gigant vor prinde viață iar trupa Crispus va “jongla” cu focul. Dansatori, trupe și artiști precum Barbarossa, Bucium, Sapphire Band, Next Ex, Playthoven vor fi printre noi și ne vor prinde în jocul lor. De asemenea meșteșugarii vă vor aștepta la târgul organizat pe durata festivalului. Un loc deosebit este cel al Producătorilor Locali, susținuți de Primăria Sinaia, pe care îi veți întâlni la standurile special amenajate. Copiii au locul lor, iar trupa de Teatru Ancuța va pune în scenă piese interactive, concursuri, pop-quizuri istorice și le va pregăti surprize tuturor participanților. Terasele deschise timp de 3 zile vă invită să petreceți 100% românește. Pe scena din centrul parcului Dimitrie Ghica vor concerta: Carla’s Dreams, The Motans, Bere Gratis & Gheorghe Zamfir, Lidia Buble. De asemenea îi veți asculta pe Lucia, The Monojacks, Cuibul, Melting Dice, Robin and the Backstabbers. În noapte, focurile de artificii vor pune punct distracției de peste zi. Peste tot vom întâlni repere despre tot ce ne înconjoară. Natura este elementul care ne unește pe toți iar porțile simbolice pe sub care vom trece ne vor aminti de flora și fauna din zona noastră. De asemenea omul și activitățile lui sunt în prim plan, pentru că Sinaia este 100% România pentru toți. Poarta care ne va aminti de tot ce semnifică orașul nostru, aduce în prim plan activitățile pe care le desfășurăm aici 365 de zile pe an: drumeții cu sau fără bicicletă, sporturi de iarnă, dar și evenimente din cele mai diferite, în care omul este personajul principal.

Sinaia va fi gazda celui de al 24-lea festival ”Sinaia Forever”. Sub un nou slogan, "100% România", primăria orașului vă așteaptă cu multe surprize. De vineri, 14 septembrie, Sinaia aduce teatru, muzică, dans, arte plastice, dar și sport în atenția celor ce vor fi prezenți în acest sfârșit de săptămână la Sinaia. Pe scena din parcul ”Dimitrie Ghica” vor concerta: Lucia, The Mano Jacks, Crispus, Lidia Buble, Carla's Dreams, Cuibul, Melting Dice, Robin and The Backsabbers, The Motans, Bere Gratis & Gheorge Zamfir. Nu vor lipsi actorii de la teatrul ”Ancuța” și teatrul ”Masca”. Iar surprizele nu se vor opri doar la atât. Mai jos aveți programul complet al evenimentului.

 

De aproape un sfert de secol Sinaia se îmbracă în haine de sărbătoare. Toamna nu poate exista fără a merge la cel mai cunoscut festival din ţară. Iată ce ne spun organizatorii despre cea de a 24 – a ediţie a „Sinaia Forever”: „Echipa face diferența. Mai sunt 2 săptămâni până la Festivalul „Sinaia Forever-100% România”. Lucrăm la ediția a XXIV și suntem 100% ocupați cu pregătirea tuturor momentelor care sperăm că vor fi și în acest an pe placul turiștilor și al localnicilor. Suntem în “fierbere” cu încheierea ultimelor detalii pentru că vom “ocupa” B-dul Carol I și parcul Dimitrie Ghica cu momente deosebite. Echipa noastră are deja instrucțiuni și fiecare știe ce are de făcut pentru bunul mers în organizarea acestui eveniment. În timp ce unii sunt cu măsurători “pe teren” alții robotesc pe la calculatoare, încheie contracte și parteneriate, crează postere, afișe, comunicate și materiale promo. Câteodată se mai aude câte un oftat sau strigăt de bucurie care nu lasă loc de interpretări. Știm că am mai soluționat, într-un fel sau altul încă un punct de pe tabla din birou pe care este scris, detaliat și minuțios, planul Festivalului, unde fiecare are câte ceva de rezolvat. Telefoanele zbârnaie sau vibrează discret, se comunică continuu și piesele din puzzel-ul “SF” – Sinaia Forever încep să se îmbine luând formă finală a Festivalului 100% România. Aceasta este atmosfera premergătoare unui eveniment atât de așteptat an de an”. Primăria Sinaia va dezvălui o parte dintre surprize până la debutul celei de a 24-a ediţii, iar noi vă vom informa prompt, pentru a nu pierde bucuria unui moment, unei întâlniri...

 

Aflat la cea de a patra ediţie, Festivalul „Prahova iubeşte Basarabia” readuce în Ploieşti tradiţia şi cultura românească.

Vineri, 24.08.2018, ora 17:30, pe Esplanada Palatului Culturii din Ploiești are loc deschiderea oficială a Festivalului Folcloric „Prahova iubește Basarabia”, ediție dedicată Centenarului Marii Uniri. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Prahova, în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură Prahova şi se va desfăşura în perioada 24-26 august 2018. Ediția din acest an va reuni aproximativ 400 de participanti, soliști și ansambluri folclorice din județul Prahova, precum şi din Cernăuți - Ucraina și Republica Moldova, raioanele: Leova, Hîncești, Cimișlia, Strășeni, Călărași, Glodeni și Cahul.

Programul activităților :

Vineri, 24 august, interval orar 17.30 - 22.00, esplanada Palatului Culturii

- 17.30 - 17.45 Deschiderea oficială a festivalului (Fanfara „Prahova”

-17.45 – 21.00 Spectacol folcloric susținut de ansambluri folclorice din Republica Moldova, Cernăuți Ucraina și județul Prahova

-21.00 – 22.00 Concert susținut de Ion Paladi și Orchestra „Lăutarii”, dirijor maestrul Nicolae Botgros

Sâmbătă, 25 august, interval orar 17.00-17.30, Parada portului popular pe traseul Statuia Domnitorului Mihai Viteazul – Bulevardul Republicii – Palatul Culturii

Interval orar 17.30 - 22.00, esplanada Palatului Culturii

-17.30 – 21.00 Spectacol folcloric susținut de ansambluri folclorice din Republica Moldova și județul Prahova

- 21.00 - 22.00 Concert susținut de Florin Vasilică și Grupul „Teleormanul”

Duminică, 26 august, interval orar 17.30 - 22.00, esplanada Palatului Culturii

-17.30 – 21.00 Spectacol folcloric susținut de ansambluri folclorice din Republica Moldova, Cernăuți - Ucraina și județul Prahova

-21.00 – 22.00 Concert susținut de Mioara Velicu

În cadrul evenimentului se va organiza și o zonă cu produse culinare și gastronomie tradițională.

 

Page 1 of 3