User Login

Prahova are de acum o aplicație de promovare a turismului. Președintele Consiliului Județean, Bogdan Toader, a precizat că această aplicație, care poate fi descărcată pe toate tipurile de dispozitive mobile, prin App Store și Google Play, reprezintă o hartă interactivă, care prezintă principalele obiective turistice, culturale, dar și informații despre locuri de cazare, restaurante, mijloace de transport public, instituții. Programul este în continuă updatare, pentru a acoperi cele mai multe obiective de interes. Aplicația a costat 36.000 de lei fără TVA, ea fiind gratuită pentru cei care o descarcă pe dispozitivele mobile. Aplicația "Visit Prahova" vă oferă, de exemplu, date despre obiective turistice, cum ar fi distanța față de acestea, adresa, număr de telefon, câteva date despre respectivul obiectiv, dar și o hartă pentru a putea ajunge la acest obiectiv, precum și timpul de ajungere la acesta cu un mijloc de transport. "Aplicaţia «VISIT PRAHOVA» are în primul rând obiectivul de a promova judeţul. Ea se adresează atât turiştilor români, cât şi turiştilor străini", a afirmat preşedintele CJ Prahova. Aplicația este disponibilă în limbile română și engleză.

 

Una dintre instituțiile de cultură, semnificativă pentru publicul meloman, Filarmonica ”Paul Constantinescu” își deschide porțile pentru o nouă stagiune.

 

Filarmonica ploieșteană își continuă misiunea culturală în Stagiunea 2018-2019, cea cu numărul 66, sub motto-ul „Muzica noastră conține totul și ne poate da totul” (Paul Constantinescu), rostit de patronul spiritual al acesteia, cuvinte ce răsună peste generații ca un îndemn la valorificarea resurselor și culturii naționale, chintesența poporului român. ”În continuare, Filarmonica din Ploiești se preocupă de imaginea sa, referindu-ne la designul afișelor, cel al siglei, invitațiilor, broșurilor și al altor materiale promoționale și ușurează accesul la muzica de calitate (mai nou, se poate face plata cu cardul pentru achiziționarea biletelor). De anul acesta se înființează magazinul Filarmonicii, cu produse personalizate, pentru a fi întotdeauna în ton cu cerințele societății și nu în ultimul rând pentru o vizibilitate cât mai accentuată, care să atragă un public numeros în sala de concerte și sponsori, parteneri, parteneri media locali și naționali”, precizează directorul filarmonicii, Vlad Mateescu. Deschiderea Stagiunii 2018-2019 pentru fiecare secție a Filarmonicii se desfășoară după următorul calendar: orchestra simfonică în data de 20 septembrie 2018, cu un concert extraordinar ce o va avea solistă pe tânăra violonistă Mălina Ciobanu și pe maestrul Radu Postăvaru la pupitrul dirijoral, Orchestra populară „Flacăra Prahovei” în data de 25 septembrie 2018 și „Ploiești Jazz Trio” cu invitații săi Irina Sârbu (voce) și saxofonistul Daniel Torres, în data de 5 octombrie 2018, eveniment ce va fi precedat în dimineața aceleiași zile de un concert educativ dedicat „Zilei Internaționale a Educației”, susținut de „Ploiești Jazz Trio” . Anul acesta filarmonica ploieșteană își propune o mai bună promovare și susținere pentru trio-ul de jazz ce începe a doua stagiune a sa, cu multe evenimente în spații neconvenționale, care să pună în valoare și orașul Ploiești, așa cum a fost evenimentul verii, „Jazz on the Rooftop”, asta și în contextul faptului că anul viitor se sărbătoresc 50 de ani de jazz în România, istorie ce a început la Ploiești, acest stil de muzică merită mai multă apreciere din partea publicului meloman și de ce nu, o mai bună cunoaștere a genului muzical și a ce poate transmite în plus față de muzica simfonică și cea folclorică. Invitații speciali și implicarea membrilor trio-ului în concerte și proiecte educative, mai ales că în această stagiune Filarmonica își propune să își asume din ce în ce mai serios scopul educativ al generației tinere prin organizarea de astfel de concerte (concert-lecție) cu programe diverse și atractive, workshop-uri destinate cunosătorilor și celor mai puțin inițiați, toate acestea ar trebui să aducă jazz-ul mai mult în atenția spectatorilor noștri. Cel mai important eveniment al anului 2018, 1 decembrie, Ziua Națională a României, în care românii de pretutindeni sărbătoresc Centenarul Marii Uniri, va fi marcat prin două concerte extraordinare: unul susținut de orchestra simfonică, sub bagheta dirijorală a maestrului Radu Postăvaru și altul folcloric, susținut de orchestra populară „Flacăra Prahovei”, condusă de dirijorul Marian Dovîncă. În concertul orchestrei simfonice vom avea onoarea de a pune în scenă, în primă audiție absolută, Cantata „Moartea Eroului” din creația lui Paul Constantinescu, cu versuri aranjate de însuși compozitorul, al cărei manuscris a fost făcut cadou Filarmonicii cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la înființare de către doamnele Ilinca Dumitrescu și Conf. Univ. Dr. Sanda Hîrlav Maistorovici. Anul 2018 se va încheia cu un eveniment de mare însemnătate, ce va avea loc la Sala Coloanelor a Palatului Culturii, o podoabă arhitecturală a Ploieștiului. Este vorba despre a doua ediție a Balului Filarmonicii, la care vor participa și oficialități locale și naționale, orchestra simfonică va fi condusă de una dintre figurile emblematice ale muzicii românești, Maestrul Ilarion Ionescu-Galați, cu un program în care va predomina muzica lui Johann Strauss. Ca proiect îndrăzneț și pe termen lung, Filarmonica „Paul Constantinescu” și-a propus construcția unei noi săli de concerte, modernă, încăpătoare și cu o acustică foarte bună.

 

De aproape un sfert de secol Sinaia se îmbracă în haine de sărbătoare. Toamna nu poate exista fără a merge la cel mai cunoscut festival din ţară. Iată ce ne spun organizatorii despre cea de a 24 – a ediţie a „Sinaia Forever”: „Echipa face diferența. Mai sunt 2 săptămâni până la Festivalul „Sinaia Forever-100% România”. Lucrăm la ediția a XXIV și suntem 100% ocupați cu pregătirea tuturor momentelor care sperăm că vor fi și în acest an pe placul turiștilor și al localnicilor. Suntem în “fierbere” cu încheierea ultimelor detalii pentru că vom “ocupa” B-dul Carol I și parcul Dimitrie Ghica cu momente deosebite. Echipa noastră are deja instrucțiuni și fiecare știe ce are de făcut pentru bunul mers în organizarea acestui eveniment. În timp ce unii sunt cu măsurători “pe teren” alții robotesc pe la calculatoare, încheie contracte și parteneriate, crează postere, afișe, comunicate și materiale promo. Câteodată se mai aude câte un oftat sau strigăt de bucurie care nu lasă loc de interpretări. Știm că am mai soluționat, într-un fel sau altul încă un punct de pe tabla din birou pe care este scris, detaliat și minuțios, planul Festivalului, unde fiecare are câte ceva de rezolvat. Telefoanele zbârnaie sau vibrează discret, se comunică continuu și piesele din puzzel-ul “SF” – Sinaia Forever încep să se îmbine luând formă finală a Festivalului 100% România. Aceasta este atmosfera premergătoare unui eveniment atât de așteptat an de an”. Primăria Sinaia va dezvălui o parte dintre surprize până la debutul celei de a 24-a ediţii, iar noi vă vom informa prompt, pentru a nu pierde bucuria unui moment, unei întâlniri...

 

„Film 4 Fun”a ajuns la a 10-a ediție, un festival de nota 10, dacă e să ne luăm după ceea ce spun sinăienii. “Sinaia s-a clădit pe fundamente culturale și acest lucru îl continuăm, cu prioritate, și astăzi. Cinematografia este unul din mijloacele prin care cultura a rămas și rămane vie. Scriitorul Alphonse Allais spunea că oamenii care nu râd niciodată, nu sunt oameni serioși ! Sperăm din tot sufletul ca festivalul nostru să continue să aducă zâmbete și râsete tuturor, celor "serioși" și "neserioși", precizează Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia. Astăzi, 02 august, începe cea de-a X-a ediție a festivalului „Film 4 Fun” devenit tradiție și așteptat atât de localnici cât și de turiștii aflați în oraș. Timp de 3 zile, până pe 4 august, la Casino, la Muzeul Orașului Castelul Știrbey, în parc sau la Centrul Cultural Carmen Sylva vă invităm să urmăriți filme de scurt și lung metraj. De asemenea vor fi puse în scenă piese de teatru, va fi o expoziție speciale cu fotografii din arhiva personală a lui Toma Caragiu dar și desene ale lui Gheorghe Visu. În tot acest timp veți putea sta de vorbă cu invitații de marcă participanți la Festival. În deschidere vor fi remarcate meritele speciale ale regizorului Lucian Pintilie, regizor de talie mondială, recunoscut pentru creațiile sale cinematografice în toată lumea.

 

Sinaia devine capitala vitezei şi adrenalinei în perioada 21- 22 iulie. Trofeul Sinaia” propune o incursiune în lumea senzațiilor tari, pentru 2 zile pline de adrenalină, motoare și viteză. Fiind singurul circuit urban din această competiție, promite un spectacol de neratat. Sinaia găzduiește și în acest an cea de-a 5-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coasta Dunlop 2018, Trofeul Sinaia, ediția a X-a. Astfel, în perioada 21-22 iulie cele mai rapide mașini conduse de piloți de top se vor întrece pe un traseu ce va avea că punct de start Cimitirul Eroilor și va continua pe străzile Mănăstirii, Furnica, Calea Codrului și Drumul Nou al Cotei 1400. “În fiecare an, Trofeul Sinaia este un eveniment la care participa piloți de top, la volanul celor mai puternice mașini de curse. Cursele de mașini se numără printre sporturile mele preferate și, ca în fiecare an, voi participa și eu la această întrecere. Suntem la a X-a ediție și mă bucur să văd că participarea , atât din partea concurenților cât și a publicului este în creștere. Urez success tuturor participanților și să avem vreme bună”, a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia. Competiția va debuta sâmbătă dimineață, 21 iulie, cu manșele de recunoaștere și antrenamentele cronometrate, duminică urmând concursul propriu-zis. Ediția din acest an este una specială, împlinind 10 ani de la inaugurare chiar în anul centenarului. Peste 70 de piloți s-au înscris la startul competiției din acest an, ce vor garanta un adevărat spectacol automobilistic desfășurat pe singurul traseu urban din țară. Printre cele mai cunoscute nume participante la Trofeul Sinaia se află Titi Aur și Mihai Leu, piloți de renume ce promit un show de zile mari. Organizatorii, Primăria Sinaia, Clubul Sportiv Carpați Sinaia sub egida Federației Române de Autobilism Sportiv (FRAS), au pregătit activități în paralel cu desfășurarea cursei. Astfel, cei mici cu vârsta de peste 5 ani, vor putea să învețe să piloteze carturile electrice  sub supravegherea unor piloți experimentați, pe aleea principală de la intrarea în parcul Dimitrie Ghica. De asemenea, cei mari se vor putea bucura de cursuri și simulări de conducere defensivă cu sportivii de la “Academia Titi Aur”, într-un tir care se va afla în zona fântânii centrale din parc. În cele 2 zile de trofeu, 4 medici oftalmologi vor acorda consultații gratuite într-un cort amplasat pe strada Octavian Goga. În cele 2 zile, pe unele străzi se vor impune restricții de circulație. Pentru ocolirea zonelor blocate traficului, puteți consulta hărțile rutelor alternative afișate în oraș. De asemenea, autobuzele de transport în comun nu vor mai urca în cartierul Furnica și vor avea capăt de traseu la sensul giratoriu Aosta. Programul va fi afișat în stațiile Transport Urban. Mai multe informații referitoare la competiție ( harta traseului, regulamentul, înscrieri, acreditări) puteți găsi aici: www.trofeulsinaiaforever.ro

 

Bătrânul Bulevard a fost „acaparat” de cavaleri, paji, domniţe, străjeri. Ploieştiul e pentru a doua oară „Târg Domnesc”. Festivalul, organizat de Primăria Ploieşti, a fost deschis, vineri 13 iulie, de parada medievalilor. Sute de ploieşteni prezenţi au putut vedea arme, armuri, chiar şi... ustensile de tortură, dar au participat şi la o serie de poveşti vizuale ale vieţii medievale, realizate de către participanţii la Festival. Nu au lipsit mâncărurile tradiţionale româneşti, dar şi , mai modernele, cele cu raci, calamari şi alte fructe... de mare. Finalul primei zile de Târg a fost făcut de una dintre cele mai îndrăgite trupe de rock: Iris! Sâmbătă toată lumea e aşteptată la Turnir, de la ora 11.00, mai apoi ne vom delecta cu o plăcintă gigant de 10 metri! Veniţi la Târgul Domnesc, nu veţi regreta!

 

Începe Festivalul EUROPAfest Summer Edition. În perioada 14 – 26 iulie orașul Sinaia va găzdui mai multe concerte de muzică clasică dar și Summer Music Academy Sinaia Dinu Lipatti. Cu titluri precum “Summer Concert în the Church”, “Classic în the Park”, “Gala Concert” vă invităm să uitați de agitația orașelor și să vă lăsați conduși de sunetul muzicii de calitate la Casinoul din Sinaia, Parcul Central, Sala King’s Valley – Hotel Mara sau Biserica Catolică. “Ca în fiecare an avem deosebita plăcere să fim gazdele unui eveniment de excepție care aduce la Sinaia tineri muzicieni, profesori și interpreți de marcă. Timp de 2 săptămâni vom avea parte de concerte de gală desfășurate în cele mai frumoase locuri din orașul nostru. Participanții vor putea asculta muzică de calitate atât în aer liber, când interpreții vor concerta în parc, cât și în alte spații neconvenționale” , a declarat Vlad Oprea, primarul orașului. Primăria Sinaia în parteneriat cu jmEvents și Jeunesses & Dinu Lipatti prezintă artiști din mai multe țări în cadrul acestui festivalul mult așteptat atât de localnici cât și de turiști. Accesul la concerte se face pe bază de invitație, dar se acordă și intrare liberă în limita locurilor disponibile.

 

Agenda festivalului:

 

• 14.07 | 19:00 | Concert “Opening EUROPAfest Academy”-Sala King’s

 

Valley, Hotel Mara

 

• 19.07 | 19:00 | Concert “Classic în the Park” - Casino Sinaia,

 

Parcul Central “Dimitrie Ghica”

 

• 20.07 | 19:00 | Concert “Summer Concert în the Church”-Biserica

 

Catolică

 

• 22.07 | 19:00 | Concert “Gala EUROPAfest Summer Edition”-Sala

 

King’s Valley, Hotel Mara

 

 

Mâine (vineri 13.07.2018), începe a II-a ediție a Festivalului Ploiești "Târg Domnesc". Orașul își va deschide porțile pentru cavaleri în armuri și costume de luptă, meșteșugari iscusiți, domnițe prețioase și menestrei talentați.

 

Agenda festivalului din acest an include și evenimentul “Unirea în Bucate” dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri, care își propune să prezinte gastronomia tradițională specifică celor 10 provincii istorice ale României Mari.

 

În fiecare din cele 3 seri de eveniment, pe scena amplasată pe Bulevardul Castanilor, în zona Gării de Sud, vor avea loc spectacole și concerte cu artiști locali și naționali. Vineri, vor concerta IRIS, sâmbătă Vița de Vie, iar duminică Luna Amară și Robyn&The Backsteppers.

 

Organizatorii pregătesc tabere medievale, dansuri specifice epocii, turnir, ateliere, ritualuri militare și demonstrații de luptă.

 

Detalii despre eveniment și programul detaliat pot fi obținute pe pagina de Facebook/Ploiesti Targ Domnesc.

 

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Ploiești.

 

 

Desenăm, cântăm și ne distrăm de Ziua Copilului în centrul orașului! Sinaia sărbătoreşte Ziua Copilului direct în stradă. Toți copiii sunt invitați, alături de părinți și bunici, să petreacă o zi în aer liber pe B-dul Carol I, unde circulația mașinilor va fi restricționată între orele 10.00 – 16.00. Pentru prima dată vom sărbători Ziua Copilului de la rondul din fața străzii Aosta până în parcul Dimitrie Ghica. Desenăm pe asfalt, jucăm badminton sau ne dăm cu rolele și bicicletele printre jaloane. Cei îndemânatici pot participa la atelierele de creație. Primăria orașului va oferi celor mici tichete pentru distracție: tiroliană, plimbare cu trenulețul, carusel și bungee jumping, dar și vată pe băț și acadele.  De asemenea, cei mici vor avea parte de face painting și vor putea participa la jocuri interactive: mers pe minipicioroange, twister, ștafetă muzicală și multe altele alături de actorii Teatrului Ancuța și UNCER care  vor completa distracția cu două spectacole de teatru.  Așadar, avem tot ce iți dorești pentru ca distracția, veselia și bucuria să fie la cote maxime de Ziua Internațională a Copilului la Sinaia.

Deşi teatrul „Toma Caragiu” a „sabotat” un pic, luând startul la spectacolele pentru copii prin festivalul creat peste noapte, iată că finalul acesta de săptămână va fi unul în care toată lumea se distrează. Primăria Municipiului Ploiești vă invită să participați, în perioada 1-3 iunie 2018, la un adevărat maraton al divertismentului de bună calitate, împletit cu momente cultural – artistice autentice și concursuri atractive, manifestări organizate special pentru ploieșteni în cadrul evenimentului de tradiție Zilele Orașului Ploiești și a Festivalului de artă stradală pentru copii și tineret intitulat “Magie, Feerie și Povești”. Programul detaliat al evenimentului, precizând orele și locul de desfășurare, și care include spectacole de teatru pentru copii, ateliere de creație pentru cei mici, concerte incendiare, concursuri sportive pentru copii, flash-mob-uri, parade cu statui vivante, artiști pe catalige, muzică de fanfară, spectacol ecvestru și multe alte momente pline de încântare, poate fi vizionat mai jos.

1 IUNIE – VINERI
10.00 -13.00 - Copilăria Inundă Bătrânul Bulevard - ediția XXII – organizatori Primăria Municipiului Ploiești şi Centrul Cultural Județean

- locație Bulevard şi Palatul Culturii

10.00 – 19.00 – Festivalul Bucurie în Mișcare - locație: Sala Sporturilor

CENTRU CIVIC – Palatul Culturii / Palatul Administrativ

09.00 – desene pe asfalt - organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale Locaţie : în faţa Palatului Administrativ

10.00 – 23.00 – Street Food –locaţie Parcul Toma Socolescu

10.00 -18.00 Târg de carte – organizator Casa de Cultură I.L.Caragiale Locaţie: Parcul Nichita Stănescu

10.30 – 12.30 - Ateliere pentru copii – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti

17.00 - 19.00 - Ateliere pentru copii – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti

 Atelier de origami

 Atelier de pictură 

Atelier de engleza

Atelier de franceza

Atelier fantezie – papusi cusute

Atelier de şah

Atelier de plantat

Atelier de aeromodele

Atelier de modelat in pasta de zahar

SCENA

17.30. - Deschiderea Festivalului Ploiești –Magie, Feerie si Povesti – parada păpuși gigant, marionete, statui vivante, artiști pe picioroange, fanfara

18,00 – Spectacolul “Petrică şi Lupul” – Filarmonica “Paul Constantinescu”

19.00 – Spectacolul “Dragonul” - Teatrul “Toma Caragiu” secţia pentru copii

19.30 – Spectacolul “Cei trei purceluşi” - Teatrul Colibri Craiova

20.00 – Magicianul Bogdan Munteanu

21.00 Concerte – DJ Project, Alexandra Ungureanu, Matteo

2 IUNIE – SÂMBĂTĂ

10.00 – 19.00 – Festivalul Bucurie în Mişcare - locaţie: Sala Sporturilor

CENTRU CIVIC

10.00 -18.00 Târg de carte – organizator Casa de Cultură I.L.Caragiale Locaţie: Parcul Nichita Stănescu

10.00 – 23.00 – Street Food –locaţie Parcul Toma Socolescu

10.00-14.00 Concursuri pentru copii – triciclete, trotinete, biciclete, role, cros Locatie: Palatul Culturii / Palatul Administrativ

10.30 – 12.30 - Ateliere pentru copii – – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti
17.00 - 19.00 - Ateliere pentru copii – – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti

SCENĂ 
10.00 – Clubul Artist

11.00 –Teatrul de animaţie Cărăbuş, Brăila
12.00 – Ansamblul Boboceii şi Ansamblul Muguraşii

12.15 – Elegante Dance Academy – dansuri sportive

12.35 – Spectacol Centrul Cultural Judeţean Prahova

15.00 - Spectacolul “Anastasia” – Asociaţia Culturală CREAS

16.30 - ”Spectacol de muzică şi dans” – Ansamblului Folcloric "Prahova jr" si Cercul de teatru pentru copii ale Casei de Cultură "Ion Luca Caragiale" a Municipiului Ploiesti.

17.30 – “Fata moşului şi Fata Babei” - Teatrul “Toma Caragiu” secţia pentru copii

18.30 – Spectacol muzică ușoară – Vox Apollo

19.30 – Majestic Ploiesti – Teatrul de Revistă Majestic

20.30 - Concerte – Oana Radu, Maximillian, Anna Lesko

3 IUNIE – DUMINICĂ

Sala Sporturilor 
10.00 – 17.00 Spectacol ecvestru

CENTRU CIVIC

10.00 -18.00 Târg de carte – organizator Casa de Cultură I.L.Caragiale Locaţie: Parcul Nichita Stănescu

10.00 – 23.00 – Street Food –locaţie Parcul Toma Socolescu

Zona Palatului Culturii 
10.30 – 12.30 - Ateliere pentru copii – – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti

17.00 - 19.00 - Ateliere pentru copii – – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti

SCENĂ
09.00-19.00 - Concurs Naţional de dans – “Copilărie în paşi de dans”- organizator Primăria Municipiului Ploieşti în parteneriat cu Palatul Copiilor Ploieşti

19.00 – Motanul Încălţat - Teatrul “Toma Caragiu” secţia pentru copii

20.00 – Rapunzel - Asociaţia Culturală CREAS

20.30 - Colorăm vazduhul cu baloane

Page 1 of 2