User Login

Rosal 728x90

 

 

La Ploiești, de Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, reprezentanții SC ”Hale și Piețe” și cei ai Direcției Agricole, au felicitat și au oferit diplome la peste 250 de producători ce-și vând rezultatele muncii lor la halele Centrale, în Piața Centrală și la ”Târgul de toamnă”. ”Vrem să creem o tradiție prin oferirea de diplome celor care ne aduc roadele pământului sau produse din carne, lactate. Acești oameni minunați, care nu cunosc ce este o zi liberă, trebuie respectați și în această zi, a lor, noi le aducem un gând bun, o vorbă ce poate să le mângâie sufletul. Vrem să conștientizăm și faptul că trebuie să cumpărăm produsele românești, care sunt cele mai bune la gust, nu se compară cu nimic adus de oriunde din lume. Trebuie să respectăm munca și efortul producătorului român”, a declarat directorul SC ”Hale și Piețe” , Mariana Pepelea. În momentul de față producătorii au venit cu ceapă, cartofi, roșii, gogonele, castraveți, vinete, conopidă, dovlecei, varză și chiar brocolli, o plantă exotică, dar care crește și pe rodnicul pământ românesc. Nu lipsesc nici producătorii de fructe sau cei care aduc borcane de dulcețuri, gemuri, murături, zacuscă (vezi video mai jos)... „Este toamnă, acest anotimp mirific în care bogățiile neprețuite sunt culese. Culoarea și farmecul roadelor te îmbie să guști și să visezi la bunătăți care vor fi preparate de gospodine pricepute: dulceață, gem, zacuscă, must, vin și alte minuni apreciate de consumatori.” a menționat Mita Enache, directorul Direcției pentru Agricultură Prahova. O toamnă bogată, frumoasă, iar ploieștenii își pot umple cămările cu produsele românești, produse cu aromele copilăriei, ale bucuriei razelor de soare.

 

Senatorul liberal Iulian Dumitrescu, care este şi preşedintele filialei prahovene a PNL, a transmis o declaraţie de presă referitoare la modul în care guvernarea PSDragnea se ocupă de criza pestei porcine. Iată ce a declarat senatorul liberal: ”Deși primele informații cu privire la epidemia de pestă porcină erau cunoscute de autoritățile din România de mult timp, statul nu a făcut nimic până fiul lui Dragnea nu și-a vândut porcii. Maniera în care Liviu Dragnea a acționat în acest caz demonstrează disprețul pe care liderul PSD îl are față de mediul de afaceri, acesta transformând statul într-un instrument în serviciul familiei și al acoliților săi. După ce și-a pus afacerea în siguranță, președintele principalului partid de guvernământ a dat drumul potopului, falimentând o întreagă industrie și producând pagube inestimabile în zeci de mii de gospodării. Prin ascunderea față de publicul larg a informațiilor legate de posibilitatea izbucnirii unei epidemii de pestă porcină în România, actualii guvernanți au încălcat deliberat principiul nondiscriminării agenților economici din domeniu. Cei care au avut informații din timp, au vândut porcii și și-au salvat afacerea. De exemplu, Romcip Salcia, ferma de porci a lui Valentin Dragnea, care avea în iulie 2017 peste 13.585 de porci, a ajuns în prezent la aproximativ 3.000 de porci, după ce, vreme de un an, a abatorizat și vândut diferența. Cei care au aflat de pesta porcină ca noi toți, din anunțurile făcute de autorități acum o lună, și-au pus afacerile pe butuci. Carniprod Tulcea, de exemplu, avea 38.000 de porci în iulie 2017, și-a crescut efectivele la 48.030 în iulie 2018, iar toți porcii au fost incinerați la ordinul autorităților. Afacerea fiind practic secerată de molimă. Acțiunile autorităților statului în cazul crizei pestei porcine devoalează metodele de intervenție ale lui Liviu Dragnea și ale subordonaților săi în mecanismele pieței. De altfel, ministrul Agriculturii, Petre Daea, ca și alți membri ai guvernului, au o singură misiune: aceea de a-l proteja pe liderul PSD și afacerile acestuia, în detrimentul altor agenți economici care își doresc o piață liberă și concurențială. Criza pestei porcine este cea mai bună demonstrație a faptului că Liviu Dragnea și acoliții săi guvernează România în interes personal, mai precis folosesc guvernarea pentru protecție și pentru profit”.

 

Senator Iulian DUMITRESCU - Liderul Grupului PNL din Senatul Romȃniei, Prim vicepreședinte PNL

 

Dacă la început, povestea cu... oaia- ca brand românesc- a fost subiect de glume, iată că ministrul Agriculturii, Petre Daea, a luat în serios ideea și a demarat char un program național. ”Alege oaia” s- a lansat pe 26 octombrie, la Romexpo, în cadrul târgului INDAGRA 2017. "Obiectivul final al acestei campanii este păstrarea tradițiilor locale privind obiceiurile gastronomice de preparare a cărnii de oaie, creșterea consumului de produse din carne de oaie, sprijinirea crescătorilor autohtoni de ovine și înființarea la nivel național a unei piețe de Gross, iar la nivel județean constituirea de magazine destinate comercializării cărnii și a produselor din carne de oaie", a precizat ministrul Daea. Și uite așa, la Ploiești a ajuns campania organizată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) împreună cu crescătorii de ovine. Ministrul Agriculturii a venit la Ploiești și s-a bucurat de muzica populară, de cei prezenți la eveniment, ba chiar s-a prins și într-o horă cu prahovenii. Ministrul Daea a declarat că Uniunea Europeană va promova consumul de carne de oaie și de capră, precizând că România a luat-o înainte, dar și că pentru promovare UE va pune la dispoziție 6 milioane de euro:„Uniunea Europeană a prins în programul pe 2018 în fila bugetară a Comisiei Europene o sumă importantă pentru promovarea consumului de carne de oaie şi capră. Această sumă este în jur de şase milioane de euro pentru promovare, iar statele membre, ca să acceadă la această sumă, trebuie să realizeze programe.Suma va fi accesată în 2018".

 

De Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, Ploieștiul, prin SC ”Hale și Piețe” și Direcția Agricolă Prhova, a premiat producătorii prezenți la ”Târgul de Toamnă”, dar și pe cei aflați pe platoul Halelor Centrale. Este vorba de o recunoaștere și o apreciere pentru cei care muncesc să ne aducă roadele pământului, proaspete și bune.

Așa cum ne-a declarat directorul societății ploieștene, Mariana Pepelea (vezi video mai jos), este vorba de un gest de plecăciune pentru oamenii câmpului, pentru cei care trudesc dis de dimineață, pentru ca noi să avem pe mese bunătăți românești tradiționale. Și directorul Direcției Agricole, Mita Enache, le-a mulțumit producătorilor că vin la Ploiești să-și vândă produsele și le-a precizat că DAP este alături de ei, că pot să-și obțină atestatul de produs tradițional, ce le conferă o apreciere a calității produsului respectiv. Reamintim că miercuri, 11 octombrie, este ultima zi a celei de a XVI-a ediții a ”Târgului de Toamnă”, organizat de SC ”Hale și Piețe”, iar directorul Mariana Pepelea a precizat că vor mai urma unele surprize pregătite ploieștenilor.

 

După aproape trei ani de lucrări, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Prahova s-a mutat în casă nouă. Fostul sediu al Băncii Agricole a fost reabilitat și reparat, după ce mai bine de 10 ani a rămas aproape o ruină. Clădirea, datând din anii 1920, a ajuns în 2003 în patrimoniul Consiliului Județean, iar din 2008 a fost transferată la APIA. Până la începerea lucrărilor a mai trecut ceva timp, iar, așa cum spunea Ion Dilirici, directorul executiv al instituției județene, mulți nu mai credeau că se va mai întâmpla ceva bun cu această clădire. Și totuși, pe 8 august, s-a întâmplat ”minunea”. Alături de ministrul Agriculturii, Petre Daea, directorul general APIA, Adrian Pintea, președintele CJ Prahova, Bogdan Toader și subprefectul Emil Drăgănescu, salariații au inaugurat noua lor ”casă”, o clădire cu aspect new age, dar cu spații generoase. Iar costurile au fost destul de mici, ținând cont de faptul că vorbim de o clădire de patrimoniu și de starea în care se afla , 202.000 euro.

Ministrul Daea i-a felicitat pentru această realizare, precizând că este normal să existe condiții cât mai bune de muncă: ”este o preocupare a noastră și în privința investițiilor, cum este acest sediu al APIA Prahova, iar prin inaugurarea de astăzi, se așează la loc de cinste această instituție, extrem de importantă, la care eu țin foarte mult, cu oameni foarte valoroși, cu oameni care lucrează pentru interesul țării prin ceea ce fac în fiecare zi, acești aduc în țară sumele de bani pentru fermieri, sume cuvenite celor care tot timpul lucrează terenul, îngrijesc animale, se ocupă de activitate concretă în agricultură și așteaptă de la instituțiile statului să le vină în ajutor. Așa a făcut APIA în întregul ei, așa ați făcut și aici, în Prahova, pentru că eu am mai fost de câteva ori în județ și am stat de vorbă cu fermierii, cu agricultorii, pentru a ști de ce au nevoie și dacă sunt sau au fost ajutați”. ”Am trecut prin foarte multe greutăți până să ajungem la acest moment. Aș aminti doar faptul că acum trei ani și jumătate, când am venit să vedem clădirea, pentru a începe reparațiile, am descoperit că etajul era din paiantă. Insă ce a fost greu a trecut, chiar dacă poate adurat ceva cam mult timp, dar banii au fost puțini, însă acum ne bucurăm de cum arată această clădire”, a spus emoționat directorul ion Dilirici.