User Login

Ploieştiul ar putea deveni prima localitate din România care se va înfrăţi cu al doilea oraş al Cehiei, Brno. Este una dintre concluzile vizitei unei delegaţii a republicii Cehe, conduse de ambasadorul la Bucureşti al Cehiei, excelenţa sa Vladimir Valky. Delegaţia a fost formată din reprezentanţia aui autorităţilor locale din Brno, dar şi oameni de afaceri. Din delegaţie a făcut parte şi viceprimarul oraşului ceh, Jaroslav Kacer, care a vorbit despre o serie de oportunităţi, mai ales în dezvoltarea infrastructurii în vederea susținerii reciproce pentru implementarea conceptului “Smart City”. De partea română au fost prezenţi la discuţii prefectul Mădălina Lupea, preşedintele Consiliului Judeţean Bogdan Toader, primarul Ploieştiului Adrian Dobre şi viceprimarul Cristian Ganea. Dialogul a fost unul mai puţin protocolar şi mai mult legat de a se face o legătură între cele două localităţi, una nu doar culturală, ci şi una economică. În Prahova există doar 9 societăţi comerciale cu capital ceh, iar faptul că judeţul nostru are 11 parcuri industriale, dar şi o universitate de renume, pot fi puncte de interes pentru deschiderea de oportunităţi economice din partea cehă.

 

În Prahova încep cursuri de antreprenoriat pentru cei care doresc să-şi deschidă o afacere.

Prahovenii își pot deschide afaceri cu bani europeni în cadrul proiectului A.C.T.I.V., finanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Participanții la acest proiect, angajați, studenți și șomeri (aflați sau nu în plată) vor beneficia gratuit de cursuri de antreprenoriat, teoretice și practice, dar și de consultanță pentru redactarea unor planuri de afaceri, dintre care o parte vor fi selectate pentru finanțare cu până la 33.300 de euro. În Prahova vor fi organizate astfel de cursuri de antreprenoriat în patru orașe: cele doua municipii, Ploiești și Câmpina, precum și la Vălenii de Munte și Sinaia. Cei interesați se pot deja înscrie la aceste cursuri participând la seminariile care vor fi organizate după următorul program:

Câmpina – 18 aprilie, ora 15.30, Casa Tineretului

Vălenii de Munte - 25 aprilie, ora 15.30, Centrul Cultural Vălenii de Munte

Ploiești - 8 mai, de la ora 15.30 , Vigo Grand Hotel

Sinaia - 5 iunie, ora 15.30, Centrul Cultural Carmen Sylva

Pentru înscriere, candidații trebuie să își transmită intenția la adresa de mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , menționând că doresc să participe în cadrul programului ACTIV. Relații suplimentare se pot obține de la Camera de Comerț și Industrie Prahova, Direcția “Programe și afaceri europene”, tel. 0344401203. Mai multe detalii despre program si beneficiarii acestuia se găsesc la adresa https://cciph.ro/2018/02/prezentarea-proiectului-activ-regiunea-sud-muntenia/