User Login

Rosal 728x90
neccen

Președintele Klaus Iohannis a reușit primul pas pentru schimbarea modului în care se face politică în România prin instalarea Guvernului PNL, condus de Ludovic Orban. Astfel, parteneriatul Klaus Iohannis - PNL va duce la construirea ”României normale”. Instalarea Guvernului condus de Ludovic Orban i-a dat prilejul președintelui Klaus Iohannis să prefigureze modul în care va fi condusă România în următorul său mandat. La depunerea jurământului de către miniștrii Guvernului Ludovic Orban, Klaus Iohannis a criticat modul în care PSD a condus România. ”Se termină astfel guvernarea pesedistă care, în diferite variante, a durat aproape trei ani de zile. Guvernări toxice pentru români, pentru România. Guverne care au stricat foarte multe proiecte și foarte multe abordări ale României”, a declarat Klaus Iohannis. ”Am mai spus-o și o să o mai spun: România putea să fie mult mai departe. România putea să aibă mai multe autostrăzi, mai multe școli, mai multe spitale, să aibă mai multe proiecte pe fonduri europene, să aibă mai multe proiecte pentru români. În ultimii 30 de ani România nu s-a dezvoltat mai mult și mai bine din cauza PSD”, a adăugat Klaus Iohannis. Şeful statului a spus că lupta de trei ani de zile cu PSD s-a finalizat cu învestirea Guvernului Ludovic Orban. Acesta a completat: ”Mă tem de ce vor găsi miniştrii în ministere”. Iohannis a cerut rezolvarea urgentă a câtorva probleme: bugetul pe 2019, bugetul pe 2020, reluarea discuţiilor pe legile justiţiei, încurajarea luptei anti-corupție.

Efectele abuzurilor PSD trebuie înlăturate

Klaus Iohannis a continuat pe aceeași linie și la ceremoniile de predare - primire a mandatelor miniștrilor. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la ceremonia de învestire a lui Bogdan Aurescu în funcţia de ministru de Externe, că politica externă a României a avut de suferit în ultimii trei ani şi jumătate, întrucât ”lideri PSD-işti diletanţi” au decredibilizat ţara în relaţia cu partenerii. ” Lideri pesedişti diletanţi au crezut că se pot profila folosind politica externă a României. Eroare! Singurul lucru pe care l-au obținut este decredibilizarea României în relația cu mulți parteneri cu care am avut legături strânse și încredere reciprocă”, a declarat Klaus Iohannis. Președintele României a afirmat, și la Ministerul Afacerilor Interne, că ”diletanţi pesedişti” şi oameni care ”au văzut doar interesul propriu şi al găştii de partid pe care au creat-o” au încercat să pună mâna pe toate marile sisteme din România, iar cele trei guverne social-democrate au încercat să îşi “înşurubeze” prietenii şi neamurile în cele mai importante poziţii din stat. Iohannis a solicitat primului ministru şi angajaţilor MAI o schimbare de paradigmă, cerându-le ca siguranţa cetăţeanului să fie în centrul preocupărilor acestora. El a menţionat că Poliţia, Jandarmeria şi Departamentul Situaţiilor de Urgenţă au fost sub un atac public constant. “Asta fiindcă ați tolerat sau ați fost unii dintre dumneavoastră obligați să tolerați înșurubarea unor persoane în funcții publice care nu aveau ce căuta acolo. Vi s-au impus abordări care nu au nimic de-a face cu etica profesionistă. S-au folosit metode dintre cele mai perfide pentru a vă juca pe unii împotriva celorlalți, pentru a institui un control politic acolo unde profesionalismul trebuie să-și spună cuvântul”, a mai declarat Iohannis.

 Refacerea legilor justiției

 Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la ceremonia de preluare de către Nicolae Ciucă a mandatului de ministru al Apărării Naţionale, că securitatea naţională nu se negociază şi că aceasta se apără ”cu orice preţ”, precizând că un mandat de succes al noului ministru va fi un succes ”nu pentru partid, nu pentru Armată, ci pentru România”. Justiția rămâne o prioritate a președintelui Klaus Iohannis. Șeful statului a vorbit, la ceremonia de învestire a noului ministru al Justiţiei, despre rediscutarea legilor justiţiei ”aşa cum trebuia făcut de la început”, împreună cu profesioniştii din sistem. ”Eu îmi doresc foarte mult pentru România şi pentru români o justiţie dreaptă, o luptă anticorupţie eficientă, iar dvs, domnule ministru, aveţi sarcină dificilă: avem legile justiţiei care au fost masacrate de fosta majoritate toxică pesedistă din Parlament. Ele sunt în funcţiune, dar asta nu înseamnă că sunt perfecte. Trebuie reluată discuţia, trebuie reluată aşa cum trebuia făcută de la început, împreună cu profesioniştii din sistem, împreună cu forurile cu care suntem parteneri, cu GRECO, cu Comisia Europeană, împreună cu politicienii de bună credinţă, iar acolo unde se găseşte că modificările au fost bune să fie lăsate, iar acolo unde se găseşte că au fost eronate să fie corectate”, a declarat Klaus Iohannis. Șeful statului a apreciat că ”ar fi fost o reală catastrofă naţională” dacă ar fi continuat ”asaltul pesedist asupra codurilor”. ”În același fel, domnule ministru, vă revine sarcina să veniți cu o gândire în domeniul Codurilor, fiindcă aici, este clar, se așteaptă o pune în acord a Codurilor cu anumite decizii ale Curții Constituționale. Bine că s-a oprit asaltul pesedist asupra Codurilor! Ar fi fost o reală catastrofă națională dacă ar fi continuat acest asalt. Este o muncă grea, dar sunt convins că prin expertiza pe care o aveți, prin felul foarte calm și diplomatic de a vă apropia de temă veți reuși o abordare care, în definitiv, ne va face pe toți să spunem <<OK, acum legile sunt potrivite, codurile sunt potrivite și judecătorii și procurorii nu au decât să le aplice cu bună-credință>>”, a concluzionat Klaus Iohannis.

 ”Articol susținut de PNL!”

 Comanda: PNL; executant: Î.I. ALEXANDRU HARALAMBIE ŞTEFAN- HAŞ MEDIA; cod mandatar 31190005

Guvernul Ludovic Orban a obținut 240 de voturi pentru din partea Parlamentului României, astfel că a devenit un guvern perfect legal și înlocuiește guvernul Vasilicăi Dăncilă. Deși se spera, din partea PSD, că nu va exista cvorum, iată că liberalii au reușit să aibă chiar mai mult decât cele 233 de voturi necesare. Pe lângă voturile PNL, USR, PMP, ALDE, UDMR și ale minorităților naționale, noul guvern a obținut și voturi de la membri PRO ROMÂNIA și PSD. Ludovic Orban urmează să ajungă cu toți membrii cabinetului la Cotroceni, unde vor depune jurământul de investire în fața Președintelui României, Klaus Iohannis. Conform ultimelor date, Guvernul va depune jurământul astăzi, la ora 19.00.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că PSD se ”agaţă cu disperare de putere”. Șeful statului îi acuză pe social-democrați că, pe ultima sută de metri, dau bani pentru ”baronii roșii” și își angajează neamurile în funcții publice. Klaus Iohannis a afirmat că PSD va pierde alegerile.

Ei, pesediștii, văd venind cea mai mare înfrângere de după Revoluție. Și le este frică. Le este frică pesediștilor. Și se agață cu disperare de fiecare zi cât mai rămân la putere. O disperare urâtă. Acești pesediști se agață de putere doar-doar încă o zi în care mai pot da ceva din banii românilor baronilor roșii. Doar-doar mai prind o zi să mai angajeze niște neamuri, niște prieteni, niște incompetenți, să mai strice ce a mai rămas din marile sisteme publice din România. Rușine, PSD! O s-o încasați!”, a declarat președintele Klaus Iohannis, vineri, la adunarea regională a filialelor PNL Sud-Muntenia, organizată la Piteşti. La eveniment au luat parte 2.000 de membri și simpatizanți ai PNL, parlamentari, aleși locali din regiune. Șeful statului a acuzat PSD, partidul care a guvernat cel mai mult în ultimii 30 de ani, pentru lipsa de autostrăzi, spitale regionale, şcoli reabilitate şi măsuri de siguranţă. ”Vorbim despre lucruri foarte grave. Despre o justiție asaltată. Aproape că au reușit, ei, pesediștii, să politizeze justiția. Vedeți, vorbim despre ce nu s-a făcut, despre ce s-a greșit, despre ce trebuia făcut altfel și de fiecare dată aceste lucruri au fost greșit abordate de PSD. De asta spun eu de atâta vreme: acest PSD a construit o guvernare dezastruoasă, o guvernare eșuată. Este timpul să plece!”, a Klaus Iohannis.

PSD îi sperie pe pensionari

”Eu vreau ca PSD să plece după alegeri. Și vom începe acum, în noiembrie”, a afirmat șeful statului. El a anunțat că, împreună cu un guvern PNL, va începe să repare ”tot ce a stricat PSD-ul în această ţară”, refererindu-se la continuarea luptei anticorupţie, o dezvoltare sustenabilă a ţării, refacerea infrastructurii şi a marilor sisteme publice şi resetarea României. Klaus Iohannis a afirmat că social-democraţii ”din disperare de a pierde puterea” îi mint pe pensionari că Guvernul Orban ar tăia pensiile. ”PSD a ajuns la cel mai de jos nivel. Vă dați seama? Din disperarea de a pierde puterea, au început să își bată joc de o categorie de români care merită respectul nostru, al tuturor. Îi bagă în disperare pe pensionari, venind cu o minciună gogonată, pesedistă, cum că <<Guvernul lui Iohannis>> ar tăia pensile. Vă dați seama ce jalnici sunt, să se joace cu nervii și cu soarta pensionarilor, când ei, de fapt, nu au fost în stare să construiască nimic durabil, nimic sustenabil?”, a declarat Klaus Iohannis. ”Este nevoie de un guvern al PNL pentru a ajunge să garantăm cu adevărat pensionarilor un venit decent în România”, a explicat șeful statului. Acesta a adăugat că după alegerile prezidenţiale nu trebuie să îşi imagineze cineva că PSD va ceda ”de bună voie puterea”, fiind un partid ”înșurubat” în toate instuțiile statului. ”Și pentru asta, trebuie să câștigăm alegerile prezidențiale, alegerile locale și, în final, alegerile parlamentare, pentru a face România Normală!”, a concluzionat Klaus Iohannis.

Dezastrul este mult mai mare decât pare

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a acuzat PSD că ”și-a bătut joc de România”, oferind mai multe exemple în acest sens. ”Și astăzi 100 de mineri sunt blocați în subteran, pentru că Guvernul, de un an de zile, nu catadicsește să prelungească OUG, care să le ofere garanția angajaților din minele Paroșeni și Uricani, că atunci când se vor închide minele, ei nu vor rămâne fără bani să își hrănească familiile”, a fost una dintre acuzații. Ludovic Orban a declarat că le garantează minerilor din Paroşeni şi Uricani, blocaţi în subteran, că, după învestirea guvernului condus de el, va da ordonanţa de urgenţă care îi asigură că, în cazul închiderii minelor, nu vor rămâne fără bani. Premierul desemnat a declarat că liberalii preiau România într-un moment extrem de dificil, susţinând că dezastrul este mult mai mare decât pare la prima vedere şi că aproape în fiecare sector ”există cel puţin două, trei bombe care vor exploda în viitorul apropiat”, pe care PSD le-a pregătit ”cu premeditare”. ”Deficitul bugetar, conform execuției oficiale la 9 luni de zile este 2,6%, în condițiile în care angajamentul de deficit bugetar este 3%. Anul trecut, conform execuției bugetare, deficitul bugetar era de 1,6% și bugetul s-a închis pe 3%. Gândiți-vă la cât va ajunge deficitul bugetar și asta în ce condiții, în condițiile în care nu s-a rambursat TVA-ul de 3 luni de zile”, a atras atenția premierul desemnat. El a adăugat că există ministere, agenţii, instituţii guvernamentale care au bani numai până în luna noiembrie şi care nu au fonduri să închidă anul şi să plătească salariile. ” Ministerul Sănătății și-a prevăzut banii numai pe 11 luni. Dacă nu dăm rectificare bugetară să asigurăm resursele financiare, aruncăm în aer finanțarea spitalelor, aruncăm în aer programele de sănătate publică, aruncăm în aer o mulțime de cheltuieli vitale pentru viața și sănătatea oamenilor”, a exemplificat Ludovic Orban.

Articol susținut de PNL!”

Comanda: PNL; executant: Î.I. ALEXANDRU HARALAMBIE ŞTEFAN- HAŞ MEDIA; cod mandatar 31190005

Aflați la Târgoviște, pentru o întâlnire cu simpatizanții, Klaus Iohannis și Ludovic Orban au luat la pas orașul, intrând în contact cu cetățenii. Doi politicieni normali, întâmpinați cu căldură, în orașul pe care, la europarlamentare, PSD l-a transformat într-o cazemată, permițând accesul doar pe bază de parolă. ”Vedem că abia acum începem să scăpăm de comunism şi vedem că de fapt ce ne-a ţinut în urmă, ce ne-a ţinut ca şi cum am fi avut o piatră de moară legată de gât, este PSD-ul”, a fost mesajul președintelui Klaus Iohannis. Președintele Klaus Iohannis și premierul desemnat Ludovic Orban au mers pe jos prin Târgoviște, în drumul spre Casa de Cultură din localitate, unde a avut loc întâlnirea șefului statului cu simpatizanții săi din Dâmbovița. Oamenii au dat mâna cu președintele României și au făcut fotografii cu acesta. Printre cei care au dorit să îl cunoască pe șeful statului s-a numărat Radu Lecoiu, un elev din Târgovişte care a câştigat medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori. Șeful statului și campionul olimpic la juniori, acum în clasa a IX-a, au discutat în interiorul Casei de Cultură, înainte ca președintele să ajungă la reuniunea PNL. La cererea adolescentului, președintele Iohannis i-a acordat un autograf pe EU.RO, o carte a președintelui Iohannis dedicată Uniunii Europene. Elevul a făcut și un selfie cu președintele României. De altfel, șeful statului a fost asaltat de simpatizanți care au dorit să facă fotografii cu el.

Îndepărtatea PSD de la putere

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că PSD este principala cauză pentru care România nu s-a putut dezvolta mai mult şi mai bine în ultimii 30 de ani. ”Și dacă ne uităm în urmă, în această perioadă de tranziție, în acești 30 de ani, vedem că abia acum începem să scăpăm de comunism și vedem că de fapt ce ne-a ținut în urmă, ce ne-a ținut ca și cum am fi avut o piatră de moară legată de gât, este PSD. PSD este cauza principală pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, nu s-a dezvoltat mai bine”, a acuzat președintele Klaus Iohannis. El a opinat că schimbarea trebuie să fie una profundă şi să ducă la sfârşitul perioadei de tranziţie. ”Nu putem, noi, românii, să rămânem ancorați într-o veșnică tranziție. Trebuie să începem să pășim pe calea cea dreaptă. Or asta se poate numai dacă îndepărtăm PSD de la putere pentru o perioadă lungă de timp! Altfel, schimbarea nu se va produce. Amintiți-vă că noi am mai crezut în anumite etape că am scăpat. Am crezut că am scăpat de tot de comuniști. Am crezut în unele etape, chiar am crezut, că am scăpat și de PSD. Dar PSD mereu și mereu s-a întors, cu alte fețe, cu alte nume, dar cu aceleași metehne”, a declarat Klaus Iohannis.

Guvernarea Iohannis - PNL

Și în acest timp trebuie să guverneze Partidul Național Liberal! Trebuie să guverneze Partidul Național Liberal, fiindcă este o forță enormă. Am dovedit-o”, a fost mesajul președintelui Iohannis. Șeful statului a explicat celor care îl întreabă de ce vorbeşte despre PSD că guvernările PSD sunt vinovate de lipsa autostrăzilor, a spitalelor, dar şi de faptul că pensionarii întreabă dacă li se vor tăia pensiile. Iohannis a arătat, în acest context, că seniorii trebuie să aibă o viaţă decentă şi că PNL va asigura veniturile pensionarilor. ”Îmi doresc, un guvern cu care putem să lucrăm împreună, un guvern cu care, după atâția ani, dragii mei, în fine ne apucăm de treabă pentru români! Și este foarte, foarte mult de lucru. Trebuie să reconstruim marile sisteme ale României. Trebuie să refacem justiția și să reluăm lupta anticorupție. Trebuie să transformăm economia României într-o economie sustenabilă. Trebuie să facem școlile sigure pentru elevi și pentru profesori. Trebuie să construim acele spitale pe care le-am promis. Trebuie să garantăm pensionarilor pensiile. Trebuie să dezvoltăm infrastructura”, a declarat șeful statului.

Articol susținut de PNL!”

Comanda: PNL; executant: Î.I. ALEXANDRU HARALAMBIE ŞTEFAN- HAŞ MEDIA; cod mandatar 31190005

Preşedintele Klaus Iohannis a acuzat PSD că „a încercat să acapareze întregul stat, toate marile sisteme”. Șeful statului a afirmat că PSD, dinspre care vine un „iz de comunism”, este „înşurubat” în toate structurile statului. Numai prin vot România se poate elibera de „rămăşiţele comunismului”, a fost mesajul preşedintelui Klaus Iohannis la Reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai Partidului Naţional Liberal. ”Suntem în război împotriva PSD care a încercat să acapareze întregul stat, toate marile sisteme. PSD nu a atacat doar statul. PSD nu a atacat doar marile sisteme publice. PSD nu a atacat doar democrația românească. PSD i-a atacat pe români și, pentru asta, cineva trebuia să ia partea românilor. Și asta, dragii mei, am făcut eu împreună cu voi!”, a spus președintele Klaus Iohannis, în fața celor 5.000 de aleși locali, parlamentari și simpatizanți PNL, reuniți la Sala Polivalentă din Capitală. Candidatul susţinut de PNL a adăugat că în ultimii 30 de ani democraţia în România a fost instaurată „greu”, dar „parcă aşa un iz de comunism tot mai simţim când vorbim de PSD”. ”Pesediștii sunt o forță politică care, din păcate, a inhibat în perioade importante dezvoltarea României. Fără PSD, am fi fost mult mai departe”, a afirmat Iohannis. ”Să nu vă imaginați cumva că, prin câștigarea europarlamentarelor și a referendumului, PSD a fost învins. Nici vorbă! Nu faceți această greșeală! PSD este un partid imens. PSD este adânc înșurubat în toate structurile statului”, a spus șeful statului. ”Numai printr-un vot românii pot alege o conducere democratică în adevăratul sens al cuvântului! Numai prin vot ne eliberăm de rămășițele comunismului și de un PSD care a inhibat dezvoltarea României”, a fost mesajul președintelui Iohannis. Preşedintele le-a cerut primarilor şi consilierilor să le explice oamenilor că trebuie să meargă la vot, să voteze „pentru România normală”. România normală este o țară în care oamenii sunt tratați correct în instituţiile statului, găsesc un loc de muncă pe măsura calificării pe care o au, iar autoritățile garantează siguranța cetățeanului. ”Într-o Românie normală nimeni nu merge într-o piaţă publică să participe la o demonstraţie paşnică şi să fie bătut de jandarmi”, a spus Klaus Iohannis. Într-o Românie normală românii se întorc acasă, toţi participă la viaţa socială, fiecare om are valoare. Iohannis le-a spus de asemenea primarilor şi consilierilor liberali că le-a adus „ceva simbolic”: i-a anunţat că a promulgat, pentru prima dată într-o zi de sâmbătă, o lege şi anume legea privind debirocratizarea, iniţiată de PNL.

Vremea umilințelor a trecut

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, premier desemnat, le-a spus aleşilor locali ai PNL că Guvernul va aloca resurse pentru toate proiectele de dezvoltare eficiente. ”Vremea umilințelor la care ați fost supuși atunci când veneați la București, ca să primiți avize, semnături, aprobări sau toate categoriile de documente inventate de birocrația de la București pentru a bloca proiectele locale, a trecut. De acum înainte, fiecare primar liberal va avea ușa deschisă pentru fiecare instituție din România și nu numai primarii liberali, orice administrator local din România care vrea să construiască ceva bun pentru semenii lui”, a fost mesajul lui Ludovic Orban. Președintele PNL le-a promis aleşilor locali că „nimeni nu va mai îndrăzni” să bată la uşa unui primar pentru a-l determina să-şi schimbe partidul din care face parte. ”Guvernul va aloca resurse pentru toate proiectele de dezvoltare eficiente, sustenabile, pe care le vor dezvolta comunitățile locale”, a afirmat Ludovic Orban. El a adăugat că deciziile care privesc viaţa comunităţilor locale şi activitatea autorităţilor locale trebuie luate numai în consultare şi după dezbatere cu reprezentanţii autorităţilor locale. Premierul desemnat l-a catalogat pe preşedintele Klaus Iohannis drept „ campionul apărării românilor împotriva atacurilor date împotriva libertăţilor cetăţenilor în fiecare zi din ultimii trei ani”. ”Trebuie să vă fie ușor să faceți campanie. Știți foarte bine ce a făcut Klaus Iohannis ca primar al Sibiului și puteți să-i spuneți oricărui român din orice comunitate locală că ceea ce a făcut pentru Sibiu, Klaus Iohannis, va face pentru întreaga Românie, că tot ceea ce s-a întâmplat bun în viața sibienilor în următorul mandat cu un Guvern al Partidului Național Liberal se va întâmpla în viața fiecărui roman”, a spus Ludovic Orban. ”Nu vreau doar să câștigăm alegerile prezidențiale, vreau să câștigăm cu un scor zdrobitor”, a afirmat Ludovic Orban.

Pledoarie pentru descentralizare

Preşedintele Ligii Aleşilor Locali liberali, Gheorghe Flutur, a acuzat guvernul PSD că a luat măsuri fără a se consulta cu reprezentanţii comunităţilor locale. Legea cadru a descentralizării nu s-a mai pus în aplicare, iar prin noul Cod Administrativ s-a renunţat la acest act normativ. „Este o politică de sus în jos, cetăţeanul este slugă a Guvernului” a spus Gheorghe Flutur. Potrivit lui Flutur, care este șeful CJ Suceava, până acum Guvernul a alocat fonduri fără a se ţine cont de strategiile locale, dând ca exemplu programul de cumpărare de ghiozdane gratuite, fără a se ţine cont de faptul că sunt familii care pot asigura copiilor ghiozdane. El a ridicat de asemenea problema patrimoniului deţinut de instituţii naţionale care se află pe teritoriul unităţilor administrativ teritoriale. Este vorba de terenuri nefolosite, triaje de căi ferate sau case de cultură pentru care ar trebui găsită o utilitate.

”Articol susținut de PNL!”

Comanda: PNL; executant: Î.I. ALEXANDRU HARALAMBIE ŞTEFAN- HAŞ MEDIA; cod mandatar 31190005

Odată cu premierul desemnat, Ludovic Orban, am avut parte şi de o premieră ȋn politica românească. Ludovic Orban a devenit primul premier care s-a întâlnit, ȋnainte de votul de ȋnvestitură, cu reprezentanţii Băncii Naţionale, ai societăţii civile, ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai patronatelor şi ai sindicatelor. Liderul PNL a dorit să identifice, împreună cu cei vizați, soluții la problemele societății și să pună bazele viitoarei colaborări. În 30 de ani de democraţie niciun alt premier desemnat nu a mai făcut aşa ceva. Una din preocupările lui Ludovic Orban a fost să afle de la cei mai informaţi situația economică reală, după trei ani de zile în care guvernele PSD au ridicat risipa la rang de politică de stat. Astfel, prima vizită pe care a făcut-o Ludovic Orban a fost la Banca Naţională a României pentru o întrevedere cu guvernatorul Mugur Isărescu. Din declaraţiile părţilor a reieşit că au discutat despre situația economică și evaluările care există la nivelul BNR pe acest subiect. ”PNL a fost într-o comunicare și într-o colaborare constantă cu guvernatorul BNR și, în general, cu echipa de experți de la nivelul Băncii Naționale a României”, a declarat Orban după întrevederea cu Isărescu. Premierul desemnat are în vedere și o relație strânsă cu mediul academic. Ludovic Orban s-a ȋntâlnit şi a discutat cu președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, și cu vicepreședintele instituției, Victor Voicu, despre o posibilă colaborare între viitorul Executiv și Academia Română privind buna guvernare în mai multe domenii cheie. ”În cadrul acestei ȋntrevederi s-a discutat despre posibilitatea unei colaborări instituționale a viitorului Guvern cu Academia Română, un for academic care poate sprijini cu expertiză şi experienţă acţiunea guvernamentală ȋn mai multe domenii cheie”, a fost mesajul liderului PNL la finalul întâlnirii.

Soluții pentru mediul de afaceri

O atenție deosebită a fost acordată mediului de afaceri. Premierul desemnat s-a întâlnit cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, pentru a evalua împreună situația economică și pentru un schimb de opinii legate de așteptările mediului de afaceri de la viitorul Guvern. Potrivit datelor prezentate de CCIR, deşi sunt peste 650.000 de societăţi cu capital românesc 100%, acestea realizează o cifră de afaceri de 156 miliarde euro, prin comparaţie cu cele circa 35.000 de companii cu capital străin 100% care însumează o cifră de afaceri de 116 miliarde euro. S-au analizat mai multe posibilităţi de sprijinire a mediului de afaceri şi de sprijinire a capitalului autohton fără o discriminare a companiilor străine. Astfel, preşedintele PNL a vorbit despre facilitarea accesului pentru societăţile comerciale româneşti la lucrările şi serviciile cu finanţare publică, consultanţă şi asistenţă tehnică pentru accesul companiilor la surse private de capitalizare, eliminarea barierelor administrative de pe piaţa muncii şi încurajarea angajărilor în economia private. Premierul desemnat s-a întâlnit și cu reprezentanţii Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, condus de Florin Jianu. Aceştia au prezentat câteva dintre propunerile lor, între care o legislaţie stabilă, susținerea diferitelor programe pentru IMM-uri, simplificarea accesului la fonduri europene pentru întreprinderile mici și mijlocii. ”De asemenea, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii mi-a formulat o propunere la care deja mă gândisem, să am un soi de consiliu consultativ, care să fie format din reprezentanții mediului de afaceri și mediului academic”, a explicat Ludovic Orban.

Investiție în educație

Educația este o altă prioritate a premierului desemnat, care a încercat să identifice soluțiile pe baza discuțiilor cu specialiștii în domeniu. Obiectivul PNL, anunțat de Ludovic Orban, la finalul întâlnirii cu rectoratele: Să tindem spre alocarea a 6% din PIB (n.r. Ministerului Educaţiei), că peste noapte nu se poate creşte atât de mult, de la un an - la altul. Cu siguranţă vom creşte sumele pentru educaţie”. În cadrul discuției cu universitățile, premierul desemnat a abordat mai multe subiecte, cum ar fi: „Posibilitatea de a utiliza resursele financiare care le rămân universităţilor – soldurile. Dezvoltarea cercetării la nivelul universităţilor, stabilirea alocărilor în funcţie de un cost diferenţiat per/student, care să fie calculat în funcţie de tipul de universitate. Am discutat cu conducerea ASE, care şi-a arătat disponibilitatea de a participa la analize, la studii de impact, la prognoze economice având foarte multe capabilităţi pe zona economică”, a mai spus Orban. Premierul desemnat Ludovic Orban s-a întâlnit, de asemenea, cu reprezentanţii societăţii civile şi ai sindicatelor. Paleta de probleme abordată a fost foarte largă: de la probleme din domeniul fiscal la probleme din domeniul energiei până la probleme legate de mediu, de funcționarea sistemului de asistență socială și probleme legate de educație și sănătate”, a explicat Ludovic Orban. Liderul liberal a spus că PNL se va consulta cu societatea civilă înainte de luarea deciziilor în actul de guvernare. PNL va asigura transparența actului de guvernare și va respecta legea dialogului social, care presupune obligativitatea unor consultări cu partenerii sociali la nivelul guvernului dar și la nivelul fiecărui minister care urmează să ia decizii.

Articol susținut de PNL!”

Comanda: PNL; executant: Î.I. ALEXANDRU HARALAMBIE ŞTEFAN- HAŞ MEDIA; cod mandatar 31190005

După ultimile runde de consultări de la Cotroceni, Președintele României, Klaus Iohannis, l-a desemnat ca prim- ministru al României pe președintele PNL, Ludovic Orban. Premierul desemnat a făcut o declarație de presă, înainte de a demara procedura legală de a forma noul cabinet și a negocia susținerea în Parlament pentru obținerea voturilor necesare pentru investitură: ”Vă mulțumesc mult pentru încrederea acordată pentru a forma un guvern în această situație dificilă. Sunt onorat și îmi asum această responsabilitate în numele PNL. Garantez că îmi voi pune toata experiența în slujba interesului public. Asumarea răspunderii Guvernului într-un moment în care țara are nevoie este ceea ce ne definește în acțiunea noastră publică. În acest moment românii se uita cu speranță, cu încredere la noi. Vom da românilor ceea ce așteaptă de la noi și ce așteaptă de la un guvern normal: cinste, integritate, dedicare în servirea interesului public și soluții pentru problemele cu care se confruntă România astăzi. Principalele priorități ale guvernului sunt:

- refacerea echilibrelor macro-economice și corectarea măsurilor economice care au lovit mediul de afaceri și populația țării.

- restructurarea amplă a aparatului guvernamental.

- readucerea profesionalismului și competenței în instituțiilor publice.

- digitalizarea aparatului public pentru a crește calitatea serviciilor pentru cetățeni.

- consolidarea parcusului României și a poziției României la nivlul UE în conformitate cu pactul semnat de PNL la inițiativa președintelui.

- respectarea drepturilor cetățenilor, asigurarea unei independențe reale a justiției în România, reducerea instituțiilor guvernamentale în slujba cetățenilor și nu în slujba politrucilor care sunt numiți temporar pentru a conduce.

- sunt convins că vom găsi discernământ, deschidere și interes pentru servirea cetățenilor în toate discuțiile pe care le vom purta. Orice întârziere înseamnă menținerea PSD la putere și a Guvernului Dăncilă care a fost demis, nu are legitimitate și niciun român nu vrea să îl vadă exercitând puterea”.

Președintele Klaus Iohannis a explicat cum a reușit să stopeze abuzurile PSD, împreună cu românii, afirmând că abia așteaptă să treacă moțiunea de cenzură. Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o adevărată baie de mulţime, luni, la Cluj-Napoca, alegând să meargă de mai multe ori pe jos şi oprindu-se pentru a vorbi sau a se fotografia cu oamenii de pe stradă.

Preşedintele Klaus Ioahnnis a participat, luni dimineaţa, la festivitatea de deschidere a noului an universitar la Universitatea Babeş-Bolyai”, după care s-a deplasat câteva sute de metri pe jos, într-o adevărată baie de mulţime, oprindu-se frecvent pentru a se fotografia cu cei aflaţi în zonă. Ulterior, s-a deplasat de la Casa de Cultură a Studenţilor până în Piaţa Unirii, unde a urcat pe scenă şi le-a adresat câteva cuvinte studenţilor clujeni. Pe traseu, Klaus Iohannis, însoţit de un grup de studenţi, s-a oprit din nou pentru fotografii cu trecători care i-au solicitat acest lucru.

În fața Casei de Cultură, unde a avut loc Adunarea Regională a filialelor PNL din Nord-Vest, președintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat de numeroși clujeni. Aceștia i-au solicitat autografe pe cartea sa cea mai recentă - ”EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, au dat mâna cu șeful statului sau au schimbat câteva cuvinte cu acesta. Klaus Iohannis, însoțit de președintele PNL, Ludovic Orban, de primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, și de alți lideri liberali, și-a făcut, cu greu, drum prin mulțime. La intrarea în sala de ședințe, Klaus Iohannis a făcut o nouă baie de mulțime, de data aceasta fiind vorba de membrii și simpatizanți PNL care au participat la reuniune.

Şeful statului a salutat cei peste 1.500 de membri şi simpatizanţi PNL care participă la întrunire, spunând: ”Bună seara, dragii mei liberali ardeleni”, fiind ovaţionat de participanţi. ”Aşa mai mere”, le-a răspuns şeful statului.

României i-ar fi mai bine fără PSD

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că României i-ar fi fost mult mai bine fără PSD, partid care a ţinut ţara în loc şi a inhibat dezvoltarea, şeful statului precizând că abia aşteaptă să treacă moţiunea de cenzură. ”Stăm foarte prost. În decembrie 2016 românii au considerat că e bine și nu e bine să meargă la vot, unii s-au dus, alții nu. Unii din cei care s-au dus au crezut minciunile PSD, care a promis că va curge lapte și miere, dar, ghinion, cum a spus unul, nu a fost așa. Au început să curgă atacuri la justiție, la mediul privat, la economie”, a reamintit Klaus Iohannis. ”Am ajuns acum să avem un guvern care reușește contraperformanță după contraperformanță, eu am numit acest guvern un guvern eșuat, dar aceste eșecuri ale pesediștilor ne dor, pentru că se repercu

tează asupra vieții noastre de zi cu zi”, a atacat Klaus Iohannis. Șeful statului a reamintit că s-a opus, în permanență, abuzurilor PSD. ”Acum, astăzi, persoana prospusă pentru comisar european a fost pur și simplu refuzată pentru probleme de integritate. Rușine, rușine PSD-ului! Aici suntem și probabil unii o să mă întrebați: și dumneata ce ai făcut? Eu am făcut tot ce a putut președintele României să facă. Foarte multe din prostiile, din năstruşniciile, din atacurile PSD asupra statului român, asupra sistemelor mari din statul român am reuşit să le opresc. Am reuşit împreună cu voi şi împreună cu românii şi e bine că am reuşit şi vă spun: abia aştept să treacă moţiunea să scăpăm de PSD”, a fost mesajul prin care președintele Klaus Iohannis a stârnit entuziasmul sălii. ”Fiți pregătiți, momentul vine și vine repede și trebuie să vă apucați de o guvernare serioasă”, a adăugat șeful statului. ”Noi, împreună, știm ce trebuie făcut, știm cum trebuie făcut. Avem nevoie de investiții. Avem nevoie de oameni competenți în administrație. Avem nevoie de o legislație care încurajează antreprenorii și nu inhibă. Avem nevoie de o educație de calitate. Avem nevoie de un sistem de sănătate publică care funcționează cu pacientul în centru”, a conturat Iohannis modelul guvernării alături de PNL.

 

Mesajul lui Ludovic Orban

Liderul PNL Ludovic Orban a afirmat că Iohannis este „primul om de stat adevărat de după revoluție”. ”Un om de stat e un om care înțelege lumea în care trăim și care dă direcția corectă pentru țara pe care o conduce, un om de stat e un om care are capacitatea de a deschide orice ușă din orice cancelarie atunci când România are nevoie, e un om care se bate pentru interesele țării sale și atunci când deranjează, un om care are puterea de a înțelege nevoile reale, un om care are forța de a aduna toate forțele din societate pentru a împinge lucrurile înainte”, a afirmat Orban.

„Cum spun americanii, primul mandat este pentru realegere, iar al doilea e pentru posteritate. Încă din primul mandat Klaus Iohannis are motive serioase să rămână în memoria românilor, dar adevăratele înfăptuiri se vor produce după realegerea sa, pentru că de această dată nu va fi singur, vor sta alături de el toți românii care respectă legea și va sta PNL”, a mai afirmat Ludovic Orban.

 

Prim-vicepreședinții Raluca Turcan și Rareș Bogdan sau secretarul general Robert Sighiartău au atacat dur PSD și au indicat drept soluție pentru o guvernare performantă câștigarea alegerilor prezidențiale, locale și parlamentare de către Klaus Iohannis și PNL.

Articol susținut de PNL!”