User Login

Rosal 728x90
neccen
09 Jan 2020

Din lipsa de experiența și- a abandonat mașina pe calea ferată!

O șoferiță în vârstă de 24 de ani și cu permis de conducere de numai o lună de zile nu s- a asigurat la trecerea de nivel, s- a speriat când a auzit trenul și a abandonat mașina pe calea ferată. Conform comunicatului de presă emis de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, accidentul s- a produs în această după-amiază, la trecerea la nivel cu calea ferată (fără barieră) din comuna Măneciu Ungureni, sat Gheaba. Din primele verificări se pare că o tânără care conducea un autoturism, ar fi ajuns la trecerea de nivel cu calea ferată, unde, auzind zgomotul trenului și din lipsa de experiență în conducere, nu ar fi introdus autovehiculul în treapta de viteză care se impunea, s- a speriat și împreună cu pasagera de pe locul din dreapta au fugit din mașină înainte ca trenul să acroșeze autoturismul. Trenul și- a reluat circulația pe relația Ploiești-Măneciu fără să înregistreze întârzieri. În urma impactului atât autoturismul cât și trenul au fost parțial avariate, dar nimeni nu a fost rănit.

 

Read more...
09 Jan 2020

Poliția confirmă abuzul de la Podenii Noi și a deschis un dosar penal

Așa cum v-am informat și noi (aici), astăzi, 09.01.2020, la Podenii Noi s-au deplasat polițiști și reprezentanți ai Gărzii Forestiere pentru a constata faptul că s-au efectuat tăieri de arbori în mod ilegal. Conform unui comunicat de presă al IPJ Prahova, în cursul acestei zile, lucrători din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat verificări pe un teren cu vegetație forestieră, ce aparține teritoriului administrativ al satului Mehedința, comuna Podenii Noi, unde au fost identificate mai multe cioate ce aveau aplicate marcă silvică, în zonă fiind depozitat și materialul lemnos rezultat în urma tăierii. Au fost efectuate verificări cu privire la respectarea procedurilor specifice, ocazie cu care s-a constatat faptul că actul de punere în valoare și autorizația de exploatare nu au fost întocmite, sens în care a fost deschis un dosar penal pentru tăiere fără drept de arbori din vegetația forestieră din afara fondului forestier național. Materialul lemnos identificat, respectiv 26 de arbori în volum total de 10 mc, urmează să fie evaluat și predat în custodie, în vederea continuării cercetărilor. La acest moment dosarul este in rem, cercetările vor dezvălui cine a efectuat tăierile ilegale și dacă vorbim de doar 10 mc de material lemnos sau e vorba de o cantitate mult mai mare de arbori tăiați.

 

Read more...
09 Jan 2020

Primarul din Podenii Noi fura ca- n codru... din pădurea primăriei

Mihai Alionte, primarul din comuna Podenii Noi, a devenit cunoscut nu pentru fapte mărețe în administrație, ci pentru că, la 30 de ani de la Revoluție, are în birou tabloul cu Ceaușescu. Dictatorul comunist îi e model de viață și politică. Dictatura e singura formă de politică și administrație pe care știe și poate să o practice. Pentru că aplică “modelul Ceaușescu”, consilierii locali și- au dat demisia, iar acum localitatea funcționează fără Consiliu Local. Și ca orice dictator, Mihai Alionte, tratează comuna, bunurile și terenurile publice ca pe moșia personală. Așa se face că la începutul anului, când încă mai era probabil sub aburii și euforia șampaniei, a demarat acțiunea de... tăiere a salcâmilor de pe o lizieră veche de 45 de ani din satul Mehedința. La Podenii Noi nu au înnebunit salcâmii, cum spune și o celebră melodie, ci doar primarul care a trecut la defrișarea a zeci de metri cubi de lemn de salcâm de pe domeniul public, fără să aibă o o hotărâre de Consiliu Local . Conform surselor noastre, tăierea s-a făcut fără autorizație, fără o hotărâre de Consiliu Local- care nici nu mai există-, iar la acțiunea de defrișare au participat și reprezentanți ai Poliției Locale. Se pare că primarul a făcut rost de o aprobare de tăiere a 10 metri cubi de masă lemnoasă, dar de la un ocol silvic privat! Cert este că pe teren au rămas vreo 20 de mc de material lemnos, restul fiind transportat chiar în curtea primarului, căci așa procedează orice dictator. Faptele primarului au ajuns în atenția instituțiilor abilitate pentru a demara ancheta. În această dimineață, la Podenii Noi, pe locul unde timp de 45 de ani a fost o frumoasă lizier de salcâmi, au ajuns reprezentanții poliției județene și ai Gărzii Forestiere care au demarat o anchetă. Vom reveni cu informații.

 

Read more...