User Login

Rosal 728x90
neccen
07 Nov 2019

Deputatul liberal Roberta Anastase are o inițiativă legislativă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților

Proiectul transportului public local pentru elevi, inițiat de către deputatul Roberta Anastase a ajuns pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, for decizional. Luna octombrie a fost marcată, la nivel parlamentar, de depunerea şi votul moţiunii de cenzură iniţiată de parlamentarii Partidului Naţional Liberal şi susţinută de toate partidele parlamentare aflate în opoziţie precum şi de audierile candidaţilor propuşi pentru preluarea portofoliilor ministeriale, audierile organizate în cadrul comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Din acest motiv, activitatea doamnei deputat Roberta Anastase s-a concentrat asupra activităţilor desfăşurate în cadrul comisiilor parlamentare de specialitate şi a şedinţelor plenare. Cu prilejul audierii domnului Ioan Boloş, candidatul PNL propus pentru preluarea portofoliului fondurilor europene, doamna deputat Anastase a solicitat acestuia detalii suplimentare cu privire la setul de măsuri avut în vedere pentru corectarea deficienţelor existente şi pregătirea documentelor programatice necesare pentru următorul exerciţiu financiar. Tot în luna octombrie, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a adoptat, cu unanimitate de voturi, raportul pozitiv aferent Propunerii legislative pentru utilizarea autovehiculelor şcolare destinate transportului public local al elevilor din ciclul învăţământului primar/gimnazial precum şi pentru completarea art.6 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Proiectul legislativ iniţiat de către doamna deputat Anastase se află în prezent pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, forul decizional în acest caz. În plan extern, în luna octombrie, doamna deputat Roberta Anastase a participat, în calitate de Preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, la cea de –a 65- a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a NATO. Pe agenda reuniunii au fost incluse principalele teme aflate pe agenda geopolitică actuală. Evenimentul, organizat la Londra, s-a bucurat de prezenţa Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg.

Read more...
07 Nov 2019

Parteneriatul Klaus Iohannis - PNL va duce la construirea ”României normale”

in Politic

Președintele Klaus Iohannis a reușit primul pas pentru schimbarea modului în care se face politică în România prin instalarea Guvernului PNL, condus de Ludovic Orban. Astfel, parteneriatul Klaus Iohannis - PNL va duce la construirea ”României normale”. Instalarea Guvernului condus de Ludovic Orban i-a dat prilejul președintelui Klaus Iohannis să prefigureze modul în care va fi condusă România în următorul său mandat. La depunerea jurământului de către miniștrii Guvernului Ludovic Orban, Klaus Iohannis a criticat modul în care PSD a condus România. ”Se termină astfel guvernarea pesedistă care, în diferite variante, a durat aproape trei ani de zile. Guvernări toxice pentru români, pentru România. Guverne care au stricat foarte multe proiecte și foarte multe abordări ale României”, a declarat Klaus Iohannis. ”Am mai spus-o și o să o mai spun: România putea să fie mult mai departe. România putea să aibă mai multe autostrăzi, mai multe școli, mai multe spitale, să aibă mai multe proiecte pe fonduri europene, să aibă mai multe proiecte pentru români. În ultimii 30 de ani România nu s-a dezvoltat mai mult și mai bine din cauza PSD”, a adăugat Klaus Iohannis. Şeful statului a spus că lupta de trei ani de zile cu PSD s-a finalizat cu învestirea Guvernului Ludovic Orban. Acesta a completat: ”Mă tem de ce vor găsi miniştrii în ministere”. Iohannis a cerut rezolvarea urgentă a câtorva probleme: bugetul pe 2019, bugetul pe 2020, reluarea discuţiilor pe legile justiţiei, încurajarea luptei anti-corupție.

Efectele abuzurilor PSD trebuie înlăturate

Klaus Iohannis a continuat pe aceeași linie și la ceremoniile de predare - primire a mandatelor miniștrilor. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la ceremonia de învestire a lui Bogdan Aurescu în funcţia de ministru de Externe, că politica externă a României a avut de suferit în ultimii trei ani şi jumătate, întrucât ”lideri PSD-işti diletanţi” au decredibilizat ţara în relaţia cu partenerii. ” Lideri pesedişti diletanţi au crezut că se pot profila folosind politica externă a României. Eroare! Singurul lucru pe care l-au obținut este decredibilizarea României în relația cu mulți parteneri cu care am avut legături strânse și încredere reciprocă”, a declarat Klaus Iohannis. Președintele României a afirmat, și la Ministerul Afacerilor Interne, că ”diletanţi pesedişti” şi oameni care ”au văzut doar interesul propriu şi al găştii de partid pe care au creat-o” au încercat să pună mâna pe toate marile sisteme din România, iar cele trei guverne social-democrate au încercat să îşi “înşurubeze” prietenii şi neamurile în cele mai importante poziţii din stat. Iohannis a solicitat primului ministru şi angajaţilor MAI o schimbare de paradigmă, cerându-le ca siguranţa cetăţeanului să fie în centrul preocupărilor acestora. El a menţionat că Poliţia, Jandarmeria şi Departamentul Situaţiilor de Urgenţă au fost sub un atac public constant. “Asta fiindcă ați tolerat sau ați fost unii dintre dumneavoastră obligați să tolerați înșurubarea unor persoane în funcții publice care nu aveau ce căuta acolo. Vi s-au impus abordări care nu au nimic de-a face cu etica profesionistă. S-au folosit metode dintre cele mai perfide pentru a vă juca pe unii împotriva celorlalți, pentru a institui un control politic acolo unde profesionalismul trebuie să-și spună cuvântul”, a mai declarat Iohannis.

 Refacerea legilor justiției

 Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la ceremonia de preluare de către Nicolae Ciucă a mandatului de ministru al Apărării Naţionale, că securitatea naţională nu se negociază şi că aceasta se apără ”cu orice preţ”, precizând că un mandat de succes al noului ministru va fi un succes ”nu pentru partid, nu pentru Armată, ci pentru România”. Justiția rămâne o prioritate a președintelui Klaus Iohannis. Șeful statului a vorbit, la ceremonia de învestire a noului ministru al Justiţiei, despre rediscutarea legilor justiţiei ”aşa cum trebuia făcut de la început”, împreună cu profesioniştii din sistem. ”Eu îmi doresc foarte mult pentru România şi pentru români o justiţie dreaptă, o luptă anticorupţie eficientă, iar dvs, domnule ministru, aveţi sarcină dificilă: avem legile justiţiei care au fost masacrate de fosta majoritate toxică pesedistă din Parlament. Ele sunt în funcţiune, dar asta nu înseamnă că sunt perfecte. Trebuie reluată discuţia, trebuie reluată aşa cum trebuia făcută de la început, împreună cu profesioniştii din sistem, împreună cu forurile cu care suntem parteneri, cu GRECO, cu Comisia Europeană, împreună cu politicienii de bună credinţă, iar acolo unde se găseşte că modificările au fost bune să fie lăsate, iar acolo unde se găseşte că au fost eronate să fie corectate”, a declarat Klaus Iohannis. Șeful statului a apreciat că ”ar fi fost o reală catastrofă naţională” dacă ar fi continuat ”asaltul pesedist asupra codurilor”. ”În același fel, domnule ministru, vă revine sarcina să veniți cu o gândire în domeniul Codurilor, fiindcă aici, este clar, se așteaptă o pune în acord a Codurilor cu anumite decizii ale Curții Constituționale. Bine că s-a oprit asaltul pesedist asupra Codurilor! Ar fi fost o reală catastrofă națională dacă ar fi continuat acest asalt. Este o muncă grea, dar sunt convins că prin expertiza pe care o aveți, prin felul foarte calm și diplomatic de a vă apropia de temă veți reuși o abordare care, în definitiv, ne va face pe toți să spunem <<OK, acum legile sunt potrivite, codurile sunt potrivite și judecătorii și procurorii nu au decât să le aplice cu bună-credință>>”, a concluzionat Klaus Iohannis.

 ”Articol susținut de PNL!”

 Comanda: PNL; executant: Î.I. ALEXANDRU HARALAMBIE ŞTEFAN- HAŞ MEDIA; cod mandatar 31190005

Read more...