User Login

Rosal 728x90
neccen
Administrator

Administrator

Site nou necenzuratph.ro

Roberta Anastase, deputat prahovean liberal, a fost decorată la ultima reuniune a APCEMN pentru eforturile depuse în promovarea acestei organizații interparlamentare.  De asemenea, România îşi păstrează poziţia de Secretar adjunct însărcinat cu relaţii interparlamentare şi protocol al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN). În marja celei de – a 52-a Adunări generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) organizată la Erevan, candidatul susţinut de România a obţinut al doilea mandat de secretar adjunct însărcinat cu relaţii interparlamentare şi protocol. Tot astăzi a avut loc ceremonia de acordare a medaliei de onoare a APCEMN. Aceasta a fost oferită în semn de recunoştinţă pentru activitatea diplomatică deosebita desfăşurată de şefii delegaţiilor naţionale pentru promovarea intereselor şi idealurilor organizaţiei. Printre cei care au primit această distincţie se numără şi doamna deputat Roberta Anastase, Vicepreşedinte al APCEMN şi Preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României.

Read 233 times
Rate this item

Știți cum se spune: sunt două vești, una bună și una rea, pe care s-o spun prima? Ei, bine, ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu, aflată la Ploiești cu prilejul aniversării a 120 de ani de existență a societății de energie electrică, a declarat că posesorii de autovehicole poluante vor plăti o... ”contribuție”. Asta e vestea proastă! Iată ce a menționat ministrul mediului: „Aşa cum am spus de nenumărate ori, nu este vorba de o taxă de poluare, sau timbru de mediu sau o altă denumire care să includă cuvântul taxă. În schimb, am susţinut şi susţin în continuare că poluatorul plăteşte şi nu numai în cazul emisiilor de CO2, şi în cazul deşeurilor şi în celelalte cazuri, cel care poluează trebuie să plătească. În interiorul grupului de lucru din care fac parte specialişti ai Ministerului Mediului, Administraţiei Fondului de Mediu, ai RAR-ului, Ministerului Transporturilor, Finanţelor, s- a încercat să se găsească o formă finală consultând cei doi producători de autovehicule din România şi cei care în decursul anilor au reuşit să ne îndrume fiind specialişti în domeniu şi care la ora actuală au diverse firme de consultanţă, astfel încât să nu găsim o formă a unei eventuale contribuţii pe care cetăţeanul ar trebui să o plătească atunci când emisiile de CO 2 ar trebui depăşite, când cilindrii folosiți la autovehicule au o anumită capacitate care poate să producă emisii şi norma de poluare. Forma finală se apropie. Ne dorim ca pentru a putea să fie implementată această contribuţie, cu mai multe componente, să aibă loc şi informare a cetăţenilor, şi poate includerea în acest program a unei perioade de graţie pentru acomodare, pentru informare şi să poată da posibilitatea cetăţenilor ca, într-un timp mai scurt sau mai lung, să ia o decizie cu propriul autovehicul care este mai vechi de zece ani, care poluează şi în felul acesta să îşi achiziţioneze un autovehicol nepoluant”. Vestea bună se referă la vehicolele pe motorină. O decizie similară cu cele luate în anumite state ale UE, unde se interzice parțial sau total circulația acetui tip de vehicole, nu va fi luată prea curând în România. Grațiela Gavrilescu a declarat că pentru o astfel de decizie trebuie să existe dezbateri și nu într-un timp prea scurt.

 

Read 203 times
Rate this item

Deputatul PNL de Prahova Roberta Anastase participă, în perioada 26 - 28 noiembrie, la cea de-a 52-a Adunare generală a organizaţiei care are loc la Erevan, în Armenia. În perioada 26 – 28 noiembrie 2018, doamna deputat Roberta Anastase participă, în calitate de Vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) şi Preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la APCEMN, la cea de-a 52-a Adunare generală a organizaţiei, reuniune ce are loc la Erevan, Armenia. Dezbaterile se vor axa, în principal, pe rolul parlamentelor naţionale în dezvoltarea cooperării economice regionale. Tot în marja sesiunii plenare, în data de 26 noiembrie se vor desfăşura lucrările Adunării şi Comisiei Permanente, care vor include, printre altele, procedurile  de aprobare a candidaţilor pentru poziţiile de vicepreşedinte a APCEMN, secretar general adjunct însărcinat cu aspectele financiare şi secretar adjunct însărcinat cu relaţii interparlamentare şi protocol, poziţie pentru care ţara noastră candidează pentru al doilea mandat consecutiv.

Read 157 times
Rate this item
Tagged under:

Deputatul prahovean al PMP, Cătălina Bozianu, a făcut o declarație politică având ca subiect autostrada Comarnic- Brașov, un tronson vital pentru România, dar lăsat doar pe hârtie de către guvernul Vasilica Dăncilă (e drept că toate guvernele PSD au avut ca obiectiv realizarea și finalizarea acestei autostrăzi!!!- n.r.). vă prezentă declarația politică susținută de Cătălina Bozianu, președintele PMP Prahova: ”Remanierea guvernamentală operată de Liviu Dragnea din rațiuni politicianiste, de control asupra propriului partid, nu a ocolit cel mai greu dintre ministerele economice, cel al Transporturilor. Afirm că acesta este cel mai greu minister pentru că de el depinde în cel mai înalt grad, azi când vorbim, dezvoltarea României. Infrastructura rutieră deficitară reprezintă, fără îndoială, una dintre cauzele cele mai importante pentru care creșterea noastră economică solidă, reală, este mult diminuată. În proporție covârșitoare, din cauza lipsei autostrăzilor. Acesta este un adevăr pe care îl cunosc foarte bine până și copiii de liceu cărora le plac geografia sau economia. În același timp, este o realitate pe care Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă nu dau semne că o înțeleg. Sau, mai bine zis, dau semne că o ignoră. În programul electoral cu care s-au lăudat până ce au uitat de el, guvernanții de astăzi îi amețeau pe români cu realizarea autostrăzilor care traversează Carpații. Nouă, prahovenilor, ni s-a promis marea cu sarea în realizarea tronsonului de autostradă Comarnic-Brașov, pe care îl așteptăm nu doar noi, ci și o jumătate de Românie care vrea să ajungă fără risc de atac cerebral din cauza statului în trafic, fie la munte, pe Valea Prahovei, fie la București. Câte parale dă guvernul PSD pe aceste promisiuni, realizăm din viteza cu care Liviu Dragnea schimbă miniștrii Transporturilor. O viteză invers proporțională cu viteza de deplasare a mașinilor pe Drumul Național 1, pe tronsoul dintre Predeal și Comarnic... Indiferent de numele noului ministru, el (sau ea) va fi cel de al patrulea ocupant al postului din ultimii doi ani. În doi ani și trei miniștri, construcția tronsonului Comarnic-Brașov a avansat cu zero milimetri, de la zero, câți erau în decembrie 2016. În schimb, s-au consumat tone de hârtie guvernamentală pe subiect. Simțind și preluând nervozitatea românilor sătui să petreacă ore în șir pe drumurile naționale, colegii mei parlamentari PMP au găsit o soluție extremă, menită să pună presiune pe guvernarea PSD pentru realizarea autostrăzilor: propuneri legislative care, o dată devenite lege, să-i oblige pe cei din executiv la demararea lucrărilor. Atât pentru autostrada Iași-Târgu-Mureș, cât și pentru Comarnic-Brașov. Ca om de administrație, nu sunt convinsă de eficiența demersurilor de acest tip, dar cred că ele trebuie susținute ca formă de exprimare a voinței populare pe care incompetența și reaua-voință a guvernanților o sfidează. În fața acestei sfidări, care se manifestă inclusiv prin viteza cu care Dragnea schimbă miniștrii Transporturilor, avem o singură armă: să le cerem cu fermitate, chiar prin proteste publice, dacă altfel nu se poate, să înceapă lucrul la autostrăzile care trec Carpații. Ca să putem și noi să circulăm, cândva, cu viteza cu care ei schimbă miniștrii...”.

Read 177 times
Rate this item

Gestionarea deșeurilor și reducerea cantității acestora care ajunge la rampă, este una din problemele de mediu pe care  județul Prahova areușit să o rezolve printr-un proiect ce s-a derulat de-a lungul a  aproape 10 ani. Reducerea cantității de deșeuri solide reprezintă și o cerință a UE, dar și un mediu mai puțin poluant. Astfel, miercuri, 22 noiembrie, a fost finalizat proiectul ,,Fazarea proiectului sistem de management integrat al deșeurilor în Județul  Prahova”, unul dintre cele mai ample programe de dezvoltare în infrastructură și în protejarea mediului care a fost realizat și în Prahova. Proiectul a fost co-finanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul  Operațional  Infrastructură  Mare 2014-2020, Axa prioritară 3 – dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectiv specific 3.1. – reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului de pregătire pentru reciclare a deșeurilor în România. Valoarea totală a acestuia este de 64.442.740,75 lei cu TVA, iar 952.793 lei reprezintă contribuția eligibilă a beneficiarului.  Prin acest proiect s-a urmărit continuarea și dezvoltarea investițiilor în sectorul de gestionare a deșeurilor solide, începute prin proiectul "Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Prahova”, finanțat prin POS Mediu 2007-2013. Astfel, s-a completat infrastructura existentă la acel moment cu "Staţia de Tratare Mecano-Biologică (STMB) a deşeurilor biodegradabile Ploieşti și cu echipamentele adiacente (14 containere de metal și 4 vehicule transfer lung curier). Stația are o capacitate de prelucrare de 150.065 tone/ an, din care deșeuri reziduale 146.960 tone /an și 3150 de tone/ an, deșeuri verzi (deșeuri biodegradabile din grădini, parcuri și piețe). Scopul său este de a completa infrastructura existentă la nivelul județului Prahova, în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, astfel încât să poată fi îndeplinite mai multe obiective privind protecția mediului. Obiectivul principal a fost stabilirea unui set de măsuri, care să conducă la creșterea standardului de viață al populației județului Prahova, precum și la un mediu mai puțin poluant, cu respectarea acquis-ului comunitar în domeniu. Pe viitor, Masterplanul de deșeuri va fi monitorizat și gestionat de ADI (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară) "Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor - Prahova". Proiectului "Fazarea proiectului sistem de management integrat al deșeurilor în Județul Prahova”, coordonat de directorul executiv adjunct, Silvia Constantinescu, este unul dintre cele mai importante proiecte din fonduri europene, câștigate și implementate la nivelul Județului Prahova. Ceea ce este important în urma finalizării acestei fazări este faptul că în urma procesării deșeurilor și obținerea de produse tip compozit și de produse energetice cantitatea de deșeuri rămasă, care ajunge la rampa de gunoi reprezintă, conform testelor făcute, un procent de aproximativ 40%. Proiectul "Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Prahova” include 103 de localități prahovene, mai puțin orașul Mizil, având ca beneficiari peste 750.000 de locuitori, iar valoarea totală a investițiilor pe întreg proiectul este de 156.093.772 lei, din care 94.941.895 lei valoare eligibilă nerambursabilă a UE, 17.130.342 lei din bugetul național și restul de 44.021.534 lei reprezintă contribuția beneficiarului, Consiliul Județean Prahova.

Read 208 times
Rate this item

Din fericire vorbim doar de un exercițiu reușit, o acțiune de prevenire, pe care societatea ploieșteană a realizat-o miercuri. Nu este primul exercițiu de acest fel pe care Conpet SA îl realizează alături de structurile specializate. Prevenirea oricărui atac, de orice natură, este un obiectiv al societății, mai ales că este o societate de importanță strategică pentru România, Conpet SA administrând Sistemul Naţional de Transport al Țițeiului din țară.

 

Un amplu exercițiu tehnico-tactic demonstrativ de intervenție antiteroristă, având la bază un scenariu de tip hibrid, s-a desfășurat astăzi, 21 noiembrie 2018, începând cu ora 11:00, la sediul administrativ II al societății CONPET S.A., strada Rezervoarelor nr. 8, Ploiești. CONPET S.A. este prima societate aflată sub autoritatea Ministerului Energiei care organizează un exercițiu de intervenție antiteroristă de acest tip - o interacțiune dinamică între elemente de hard power (acțiuni de tip militar) și soft power (derularea unor campanii de propagandă, dezinformare și influențare, derulare de atacuri cibernetice etc.), care include multiple componente: dezinformare, atac cibernetic, atac armat și atac cu materiale explozive/ pirotehnice. Exercițiul tehnico-tactic demonstrativ de astăzi a inclus atât anihilarea unui grup infracțional care a atacat Biroul SCADA al CONPET pentru a transmite comenzi către Sistemul Național de Transport al Petrolului, cu scopul de a provoca daune, precum și neutralizarea unui dispozitiv exploziv improvizat, amplasat în zonă de către infractori. Intervenția specializată a avut ca scop evaluarea riscului unui atac hibrid, folosind vulnerabilități fizice ale sediului administrativ II al CONPET S.A. și atacarea sistemului SCADA cu scopul compromiterii unei stații automatizate de pompare a petrolului și a mobilizat efective specializate ale forțelor din cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), respectiv Serviciul Român de Informații - Direcția Județeană de Informații Prahova, Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, Gruparea Mobilă de Jandarmi ,,Matei Basarab” Ploiești, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Serban Cantacuzino” al Județului Prahova. ,,Evenimentul este o premieră în ceea ce privește organizarea unui exercițiu de intervenție antiteroristă pe baza unui scenariu de tip hibrid, iar CONPET, companie strategică pentru industria energetică națională, a demonstrat, astăzi, că este pregătită, prin implicarea și expertiza specialiștilor la toate nivelurile ierarhice, să combată un atac care presupune elemente deosebit de complexe și un grad ridicat de pericol pentru Sistemul Național de Transport al Petrolului” a declarat directorul general al CONPET S.A., Timur-Vasile CHIȘ. CONPET S.A. Ploiești a fost prima societate din domeniul energetic care a organizat, în data de 3 septembrie 2015, un exercițiu de intervenție antiteroristă pirotehnică, urmând ca, în perioada 2015 – 2017, la nivelul societății să se desfășoare, în colaborare cu forțele din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire și Combatere a Terorismului, zece exerciții de intervenție antiteroristă. CONPET S.A. deţine infrastructură critică naţională, în baza Hotărârii de Guvern nr.1198/2012 privind desemnarea infrastructurilor critice naţionale. În acelaşi timp, Sistemul Naţional de Transport al Țițeiului administrat de CONPET S.A. este de importanţă strategică, conform Legii Petrolului nr. 238/2004. Societatea este definită, prin lege, ca fiind de importanță națională și strategică.

 

Read 262 times
Rate this item
16 Nov 2018

Katy a IV-a !

in Politic

 

 

Numirea Ecaterinei Andronescu în fruntea ministerului educației a stârnit o serie de critici. Reamintim că ”Abramburica”, așa cum a fost denumită ministra PSD, este pentru a patra oară la cârma educației. Vă prezentăm declarația politică a deputatului PMP, Cătălina Bozianu, depusă în această săptămâna la Parlament: Prin numirea ca ministru a Ecaterinei Andronescu, Liviu Dragnea și PSD continuă bătaia de joc la adresa școlii românești!

 

După o lună și jumătate de vacanță a postului de ministru al Educației (unul dintre portofoliile-cheie ale unei guvernări), Liviu Dragnea și PSD au hotărât să folosească această funcție ca mijloc de plată în reglările de conturi din interiorul partidului. Astfel și numai astfel se poate explica numirea doamnei Ecaterina Andronescu în funcția de ministru, la nici patru luni de când se manifesta ca unul dintre pesediștii „dizidenți” la actuala conducere de partid și de stat. Afirm că altfel nu se poate explica o asemenea numire pentru că istoria recentă și experiențele fiecăruia dintre noi, părinții de copii cu vârstă școlară în ultimii 15 ani, ne învață că doamna Andronescu a fost nu doar unul dintre miniștrii de pe lunga listă de incompetenți propuși de PSD la Educație, ci un personaj-cheie în distrugerea învățământului românesc. Doamna Andronescu a condus destinele școlii românești în trei momente-cheie. Mai întâi, în perioada guvernări Năstase, între 2000 și 2003, apoi în guvernul Boc (2008-2009) și sub guvernarea Ponta. Fiecare dintre aceste mandate a însemnat câte un episod de haos pentru învățământ. Programe școlare date peste cap, metodologii și moduri de susținere a examenelor schimbate peste noapte, degradarea învățământului tehnic, eliminarea logicii din materiile obligatorii de studiu la liceu sunt câteva dintre faptele și realitățile care definesc epocile „Andronescu” din educație. Pentru asemenea „realizări”, doamna Andronescu nu numai că nu ar fi trebuit numită în această funcție, dar ar fi trebuit ținută cât mai departe de sediul ministerului. În calitatea mea de președinte al organizației de femei a Partidului Mișcarea Populară, susțin fără drept de apel promovarea femeilor în funcțiile publice. Însă această promovare trebuie să se producă pe criterii de competență dovedită, de viziune probată, și nu pe criterii politice, fie că e vorba de obediență totală (cazul doamnei Dăncilă), fie că e vorba de cumpărare a liniștii (cazul doamnei Andronescu). În cazul ultimei, domnia sa și-a dovedit cu vârf și îndesat incompetența în precedentele trei mandate de ministru, incompetență abil camuflată sub masca teatrală a unui comunicator abil. Această realitate constituie un temei suficient pentru a-i cere doamnei Andronescu demisia, chiar înainte ca procedurile constituționale de desemnare să fie epuizate. Un temei suficient pentru a le cere lui Liviu Dragnea și PSD să înceteze bătaia de joc la adresa școlii românești”.

 

Read 167 times
Rate this item
Tagged under:

Vice-prim ministrul și ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu, a participat vineri, 16 noiembrie 2018, la cea de-a doua întâlnire a grupului de lucru înființat pentru realizarea scenariilor de reducere a producțiilor unor operatori economici care își desfășoară activitatea în municipiul Ploiești, în perioade de timp cu condiții defavorabile dispersiei poluanților în atmosferă. Întâlnirea a fost organizată la sediul Universității de Petrol și Gaze din Ploiești (UPG). Reprezentanții operatorilor economici participanți și-au exprimat acordul cu privire la implementarea standardelor europene în vederea îmbunătățirii calității aerului și combaterea poluării existente. De asemenea, aceștia au luat măsuri pentru achiziționarea de echipamente performante pentru monitorizarea și cuantificarea emisiilor și imisiilor poluante. Ministrul mediului a solicitat operatorilor economici prezenți urgentarea demersurilor de achiziție și instalare a echipamentelor de monitorizare a calității aerului și prognoză, investiție pe care fiecare agent economic din cadrul grupului de lucru și-a asumat să o realizeze. ”Am dispus înființarea acestui grup de lucru încă din vară, pentru că agenții economici care fac parte din el au o obligație față de ploieșteni. Chiar dacă s-au realizat pași concreți în aceste câteva luni, am solicitat astăzi intensificarea demersurilor, pentru că ploieștenii așteaptă rezultatele cât mai rapid posibil”, a declarat ministrul Grațiela Gavrilescu. Totodată, grupul de lucru a dezbătut finalizarea scenariilor de gestionare a situațiilor în care prognoza meteo indică condiții nefavorabile ce pot duce la o înrăutățire a calității aerului în zonele locuite. ”Le-am transmis membrilor grupului de lucru că au tot concursul instituțiilor de mediu. Spre exemplu, Administrația Națională de Meteorologie le va pune la dispoziție prognoze personalizate de fiecare dată când situația o impune. Le-am spus și că toate aceste scenarii și măsuri identificate vor deveni obligatorii prin includerea lor în autorizațiile integrate de mediu revizuite”, a adăugat ministrul Mediului. De asemenea, în cadrul grupului de lucru, s-a luat decizia ca membrii, împreună cu specialiști din cadrul UPG, să propună amendamente pentru proiectul de lege privind mirosurile, aflat în prezent în dezbatere la Camera Deputaților. Deși s-au luat o serie de măsuri, ministrul mediului nu este mulțumit de cum sunt implementate cerințele de mediu: ”Nu sunt mulțumită de cum se derulează demersurile. Din punct de vedere al creării grupului de lucru pot să spun că ar fi putut merge mai rapid cu implementarea măsurilor pe care le-am cerut, dar faptul că totuși s-a ajuns astăzi la un anumit pas este extrem de important față de momentul în care am creat grupul de lucru. Cerința mea, către toți, a fost să existe mai multă seriozitate, o mai mare implicare, pentru că tot ceea ce se întâmplă în acest oraș și în acest județ poate să afecteze sănătatea, nu numai a ploieștenilor, dar și a celor care lucrează în aceste rafinării”, ne- a declarat Grațiela Gavrilescu.

Read 204 times
Rate this item

 

 

 

Grațiela Gavrilescu, ministrul mediului, a plantat, alături de elevi din Mănești și Mizil, câte 100 de castani comestibili în fiecare localitate. Acțiunea face parte din proiectul ”Life 11/Nat/Ro/825” intitulat ”Vegetație foriesteră cu Castanea Sativa”. Bugetul total al proiectului, care constă în plantarea în țară de 125.000 de puieți de castan comestibil, este de aproximativ 2 milioane de euro, proveniți prin programul ”Life Natură&Biodiversitate”. Pe lângă faptul că vorbim de o ecologizare și o refacere a plămânului verde, această acțiune poate deveni una benefică și pentru dezvoltarea economică, din castane putându-se realiza nu doar produse alimentare, cât și de sănătate și de produse cosmetice. ”Astăzi a fost un prim pas. Dar trebuie menţionat că specialiştii au evidenţiat o serie de beneficii pentru sănătate în ceea ce priveşte consumul de castane comestibile. Este recomandat în afecţiuni coronariene, afecţiuni venoase sau arteriale, astenie fizică şi psihică, anemie dar şi pentru convalescenţă depresie sau osteoporoză. Îmi doresc ca România să poată să fie una ditre țările în care eticheta producerii untului, uleiului de castane, a tuturor produselor care se pot realiza din castane să fie de succes, să fim una dintre țările care să performeze în domeniul acesta”, a precizat Grațiela Gavrilescu (vezi video mai jos).

 

Read 226 times
Rate this item

Aflat la a 13- a ediție, „Ploiești Jazz Festival”, organizat de.Filarmonica „Paul Constantinescu” împreună cu Primăria Ploiești, va aduce pe scenă artiști de valoare din Austria, Germania, Israel, Franța, Portugalia, italia, Venezuela, SUA, Luxemburg, Belgia, Columbia, Cehia, Polonia și România. Filarmonica ploieșteană manifestă un interes deosebit pentru acest gen de muzică poate și pentru că îi revine ca o datorie, știut fiind faptul ca istoria jazz-ului românesc a început în urmă cu 49 de ani la Ploiești. Anul acesta spectatorii ploieșteni vor putea participa la o ediție specială a „Ploiești Jazz Festival”, care aduce pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” nume mari, artiști consacrați ai jazz-ului internațional și legende în devenire. Campania de promovare a festivalului se desfășoară în afara sălii de spectacole și cuprinde proiecte ca „Jazz in the Bus”, „Caravana Ploiești Jazz Festival” sau momente ca cele în care „Ploiești Brass Ensemble” încântă trecătorii din centrul Ploieștiului cu muzica Dixieland-ului. Tot în sfera neconvenționalului se va încheia și fiecare seară de festival, cu Jam Sessions și concerte live la „Curtea Berarilor”. Ploiești Jazz Festival debutează în seara de 21 noiembrie cu orchestra simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” și doi invitați speciali: dirijorul Jin Wang și violoncelista Joanna Sachryn. Seara are dublă semnificație, deoarece este celebrat marele compozitor Leonard Bernstein, la 100 de ani de la naștere. Special pentru „Ploiești Jazz Festival”, ediția a XIII - a, maestrul Jin Wang a compus a doua sa simfonie, cea în stil jazz, ce ne îndeamnă să fim toleranți cu cei diferiți de noi, iar în finalul lucrării putem „vedea” imaginea unei lumi frumoase, în care trăim cu toții în armonie.Violoncelista Joanna Sachryn se află la a doua prestație pe scena Filarmonicii ploieștene, iar interpretarea Concertului pentru violoncel și orchestră de suflători de Friedrich Gulda cu siguranță va primi multe aplauze. „Porgy și Bess” de George Gershwin și „The West Side Story” de Leonard Bernstein completează programul serii de 21 noiembrie 2018. Propunerile ediției a XIII - a a PJF sunt de neratat: „Traffic Strings” și „Ploiești Jazz Trio” pentru a doua seară de Festival. Alături de „Ploiești Jazz Trio” va concerta celebrul saxofonist american Rick Margitza, muzician de jazz ce s-a aflat adesea pe scenă alături de instrumentiști celebri precum Miles Davis sau Chick Corea. Proiectul Traffic Strings a fost inițiat de muzicianul Lucian Moraru și are în componență câțiva dintre cei mai valoroși instrumentiști din România din acest moment. A treia seară aduce în lumina reflectoarelor din Tel Aviv pe Daphna Levy și „The ClassiCats” în prima parte a serii. Daphna, interpretă de jazz ce are și compoziții proprii ce dovedesc o profundă înțelegere a acestui gen de muzică, se remarcă prin voce caldă, muzicală. A treia seară de Festival se încheie cu „Grappelli Memories”, proiect tribut violonistului francez Stephane Grappelli, membru al celebrului „Quintette du Hot Club de France”. Florin Niculescu, violonist român de jazz care trăiește în Franța, va prezenta publicului, alături de cvartetul său, un program spectaculos de jazz manouche. Gene Jackson, celebrul toboșar ce este recunoscut pentru abilitatea de a varia ritmurile africane și cele latine și care a concertat alături de muzicieni celebri precum Herbie Hancock, deschide a patra seară alături de trio-ul său, fiind urmat de „Carmen Souza Trio”. Carmen Souza, cunoscută și ca „Ella Fitzgerald a republicii Capul Verde”, s-a remarcat prin stilul său inovator, care reprezintă o fuziune a formelor tradiționale din Capul Verde și elemente de jazz contemporane și tradiționale. A cincea și ultima seară cuprinde trei concerte printre care și cel al „Ploiești Big Band Society”, un proiect îndrăzneț al Filarmonicii „Paul Constantinescu”, ce alătură suflătorii de alamă ai orchestrei simfonice și „Ploiești Jazz Trio”, sub bagheta dirijorului Rick Condit. Saxofonistul și dirijorul Rick Condit se bucură de o carieră în educația jazz-ului de mai bine de 25 ani, iar concertele l-au adus adesea alături de muzicieni precum Ella Fitzgerald. Solista Big Band-ului Filarmonicii ploieștene va fi Luiza Zan, interpretă de jazz recunoscută pe plan internațional. Ultima seară va fi deschisă de „Benito Gonzales Trio” și trompetistul Emil Bîzgă, recunoscut pe plan internațional pentru disponibilitatea de a alterna muzica clasică cu cea de jazz. Ultimul concert al „Ploiești Jazz Festival” va fi susținut de „Jazzmeia Horn Quartet”. Cântăreață de origine africană, numită recent de „Downbeat Magazine” – „cea mai bună stea în devenire”, adesea comparată cu Sarah Vaughan și Nancy Wilson, este o voce extrem de valoroasă și a primit în 2018, la 27 de ani, prima nominalizare Grammy pentru albumul „Un apel social”. Evenimentele „Ploiești Jazz Festival” sunt completate de cele organizate de Filarmonica „Paul Constantinescu” la „Curtea Berarilor”, după cum urmează: Jam Sessions în fiecare seară (de joi, 22.11. până sâmbătă, 24.11.2018) și concerte live vineri seară, 23.11.2018 – ora 21.30 – „Midnight Sun feat. Aminda” – formula care reprezintă România la „European Blues Awards 2019” în Insulele Azore și sâmbătă seară – 24.11.2018 – ora 21.30 – „Geta Burlacu & friends” – un spectacol inedit de etno-jazz cu „Geta Burlacu Trio” intitulat „de la Miles Davis la Maria Tănase” – un mix de folclor, jazz, funk, jazz lounge și linie vocală etnică stilizată.

 

Read 219 times
Rate this item