User Login

Rosal 728x90
neccen
Administrator

Administrator

Site nou necenzuratph.ro

Consiliul Local Sinaia a aprobat majorarea impozitului cu până la 500%, de la 1 ianuarie 2018, la imobilele neîntreținute corespunzător, aflate în intravilanul orașului. Până în acest moment s-au identificat 26 de imobile pentru care se va aplica majorarea impozitului pe baza unei fișe de evaluare. Astfel proprietarii acestora vor plăti mai mult până când vor efectua lucrările care se impun de reparații și refacere a fațadelor. Situația se actualizează permanent, o comisie din cadrul primariei având sarcina de a monitoriza aceste imobile și de a mai identifica și alte clădiri sau terenuri care au un aspect neîngrijit. Impozitul majorat cu 500% se aplică în mai multe localități din țară, prin modificarea legislației în domeniu de anul trecut.

 

Read 695 times
Rate this item
Tagged under:

Traian Băsescu,președintele PMP a participat, vineri,2 februarie, la Sinaia la Consiliul Naţional Executiv al partidului. Alături de acesta s-au aflat Cătălina Bozianu, gazda evenimentului și președintele PMP Prahova, Valeriu Steriu, președinte executiv PMP, Eugen Tomac, președinte executiv, Dorel Constantin Onaca, secretar general PMP. Cu prilejul reuniunii de la Sinaia, au fost validate alegerile din 22 organizații județene, printre care și cea din Prahova, precum și numirea de președinți interimari în celelalte organizații, care trebuie să organizeze alegeri până la sfârșitul lunii mai. Traian Băsescu le-a cerut tuturor membrilor din CNE să înceapă deja pregătirile pentru primele alegeri, cele europarlamentare, unde PMP își dorește un scor bun, acestea fiind și un barometru pentru alegerile din 2020, cele locale și parlamentare. Traian Băsescu a făcut o serie de precizări pe tema legilor justiției, prexizând că îşi doreşte ca aducerea în limitele constituţiei a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală să se facă în mod legal, transparent, fără să fie introdusă vreo ordonanţă de urgenţă: "Vreau să cred că aducerea în limite constituţionale a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală se va face legal, transparent, pentru că, în primul rând, sunt circa 60 de articole care au fost constatate a fi neconstituţionale de către Curtea Constituţională. Aceste articole trebuie corectate. De asemenea, vă pot spune de pe acum că nu sunt de acord cu prag la abuzul în serviciu. Pragul va permite foarte multor ticăloşi să scape. Pe de altă parte, susţin fără rezerve definirea abuzului în serviciu şi a modificărilor de la Codul Penal în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia". PMP nu a votat legile de funcționare privind justiția din două motive: "Unu: pentru că s-au lucrat într-o comisie care nu respectă structura Parlamentului, adică s-a creat o structură specială, cu un preşedinte nefericit ales, care a dat sentimentul de neîncredere încă de la început, lucru pe care nu vi-l spun dvs. acum, l-am spus de la microfonul Parlamentului. Al doilea motiv pentru care nu le-am votat şi nu le vom vota nici după ce se vor corecta observaţiile făcute de Curtea Constituţională este că suntem în opoziţie. Nu e treaba noastră să trecem legile PSD-ului" Despre situația creată cu Formularul 600, în care s-a amânat depunerea acestuia, dar nu și data primei plăți a taxelor, Traian Băsescu a spus cu umor amar: “Proşti ca noaptea, ce să spun, dacă nu s-au putut gândi că acest formular 600 creează probleme, iar renunţarea la el creează probleme mai mari. Şi o să vă spun de ce. Spre exemplu, cei care îşi câştigă banii din venituri liberale în momentul de faţă, pentru că s-a amânat plata taxelor odată cu amânarea formularului 600, nu-şi pot plăti nici asigurările de sănătate, nici alte taxe către stat. Deci oamenii ăştia rămân fără asigurări”. Modificarea legislatiei în privința salarizării și a split TVA sunt alte ”prostii” ale guvernării PSD- ALDE: "Mai au şi alte prostii pe care le văd acum la intrarea în vigoare a legii salarizării. Au pus agenţii economici să plătească integral CAS-ul şi asigurările de sănătate pentru cei care lucrau part time. E în regulă, s-au plătit, numai că în România sunt mulţi oameni care au un serviciu de bază, de opt ore şi mai au încă patru ore din altă parte. Acum li se încasează la cei cu part time (...) integral contribuţiile şi pentru pensii, şi pentru sănătate, deşi el primeşte doar jumătate din salariu. Deci, nişte prostii care arată şi incapacitatea intelectuală, o spun cinstit. Sunt oameni slabi de minte care... Nu vă spun de alte efecte ale acestor trăsnăi. Staţi să vedem efectul lui split TVA, că se vor încurca şi cu ăla".

Read 725 times
Rate this item
Tagged under:

Opoziția nu doar că n-a putut să invalideze Guvernu Dragnea 3, deoarece nu avea numărul necesar de voturi, dar nici măcar nu a fost lăsată să audieze așa cum trebuie pe viitorii miniștri. Iată ce a declarat deputatul prahovean PMP, Cătălina Bozianu:”La audierea în comisiile reunite pentru Administrație Publică a vechiului și noului ministru de resort, Paul Stănescu. Ca și la precedentele două audieri de miniștri propuși de PSD în ultimul an în guvernele Grindeanu și Tudose, ședința comisiei a fost o parodie. Noi, parlamentarii Opoziției, am fost obligați să ne restrângem timpul pentru întrebări la minimum, iar dl. Paul Stănescu a dat răspunsuri evazive. Același scenariu s-a repetat la toate comisiile în care au fost audiați miniștri, fapt care confirmă disprețul cu care Liviu Dragnea și acoliții săi tratează democrația parlamentară”.

 

Read 709 times
Rate this item
Tagged under:

PNL a realizat o radiografie a primului an de guvernare PSD. O guvernare în care partidul condus de Liviu Dragnea a ”reușit” să schimbe două propri cabinete de miniștri. „Cartea neagră a guvernării PSD: 2017- un an pierdut pentru România. PSD dăunează grav românilor.” prezintă toate promisiunile PSD și ceea ce s-a realizat. Din 720 de promisiuni electorale, PD a reușit cu greu să realizeze 33. Virgil Guran, cel care a prezentat presei prahovene acest compediu, a menționat că pentru realizarea tuturor popunerilor PD ar trebui ăncă 20 de ani de guvernare social democrată, iar în ritmul în care se schimbă guvernele, s-ar putea ca să ajungă miniștri mai toți membri PSD.

 

 

 

Read 683 times
Rate this item
Tagged under:

Prefectura Prahova și-a prezentat bilanțul pe anul 2017. Prefectura Prahova a a funcţionat cu o organigramă cu 95 de posturi, dintre care aproape jumătate sunt la serviciile subordonate cu statut special. Vorbim aici de un număr redus de salariați la nivelul unui județ cu o populație de peste 800.000 de locuitori. Mădălina Lupea, prefectul județului, a prcizat că anul trecut au fost triate, prelucrate primar si directionate 22.211 documente; a fost asigurata permanenta la Cabinetul Prefectului, raspunzandu-se la peste 100 de solicitari zilnic, care au fost triate, preluate, prelucrate direct sau redirectionate. Prefectura Prahova a verificat, în 2017, aproape 75.000 de acte administrative, dintre care 224 de hotărâri ale Consiliului Judeţean, 732 luate de consiliile locale din cele două municipii, Ploieşti şi Câmpina, 1.844 adoptate de consiliile locale din oraşe şi 6.067 adoptate de consiliile locale de comune, plus zeci de mii de dispoziţii emise de primari sau de preşedintele CJ. În urma acestui control, juriştii Prefecturii au considerat că unele acte au fost adoptate, respectiv emise fără respectarea prevederilor legale. Astfel, au fost adoptate 51 de proceduri prealabile, în urma cărora toate unităţile sesizate, cu o singură excepţie, au retras respectivele acte. Din cauza refuzului emitentului, într-unul dintre cazuri s-a ajuns în instanţă. În alte 41 de situaţii, Prefectura s-a adresat direct instanţelor de contencios administrativ, solicitând anularea respectivelor hotărâri sau dispoziţii. Astfel, din totalul de 42 de acţiuni formulate în instanţă în 2017, 21 au fost admise de instanţa de fond, iar alte 21 sunt în curs de soluţionare. Una dintre marile probleme în care Prefectura a trebuit să se confrunte anul trecut este cea a eliberării de acte. Vorbim aici de eliberarea pașapoartelor, permiselor și a certificatelor de înmatriculare. Numărul de cereri a fost cu aproape 50% mai mare față de anul 2016, ceea ce a dus la multe nemulțumri. Odată cu trecerea la înregistrarea online a solicitărilor a fost rezolvată problema cozilor la ghișee. Instituția Prefectului s-a ocupat și de relația cu sindicatele, organizațiile nonguvernamentale, organizațiile persoanelor în vârsta și reprezentanții oamenilor de afaceri. Nu au lipsit de pe agendă întâlnirile din cadrul Comisiei de Dialog Social. Pe linia menținerii climatului de pace socială și a prevenirii tensiunilor sociale, odată cu pichetarea instituției, Prefectul județului a chemat la masa dialogului reprezentanții următoarelor structuri: Sindicatul «Școala Prahovei», afiliat «Federației Sindicatelor Libere din Învățământ» și C.S.D.R., Coaliția Solidari pentru Sănătate și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, Sindicatul BNS, Sindicatul Ambulanța Prahova, C.N.S. «Cartel Alfa», TCE Ploiești și Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesioniști din Ploiești. Lista revendicărilor de interes național a fost transmisă, spre analiză, ministerelor de resort.

 

Read 725 times
Rate this item
Tagged under:

Marţi, 30 ianuarie, a avut loc conferinţa de lansare a proiectului „Fazarea proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Prahova”, finanţat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 - Axa Prioritară 3, Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor. Proiectul are o valoare totală de 64.442.740,75 lei cu TVA, din care 40.493.742,86 lei reprezintă contribuția Uniunii Europene, 6.193.160,67 lei reprezintă contribuția din bugetul național, iar 952.793,93 lei reprezintă contribuția eligibilă a Consiliului Judeţean Prahova. Perioada de implementare este de 25 de luni (27.12.2016 - 31.12.2018), în cadrul proiectului derulându-se 4 contracte – trei de servicii și unul de lucrări. Obiectivele specifice ale proiectului vizează creșterea capacității sistemului de management al deșeurilor în concordanță cu ierarhia deșeurilor, urmărindu-se dezvoltarea infrastructurii la nivelul județului. Astfel, se urmărește reducerea cantității de deșeuri biodegradabile municipale și creșterea volumului de materiale reciclate. Proiectul are ca scop continuarea și finalizarea investițiilor demarate cu finanțare prin POS Mediu 2007-2013, în cadul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Prahova”, prin proiectarea și construirea Stației de Tratare Mecano-Biologică a Deşeurilor Biodegradabile Ploieşti precum și achiziționarea unor echipamente (containere, vehicule) necesare funcționării optime a acesteia. Pe lângă reprezentanții conducerii Consiliului Județean, la eveniment au mai participat onsultantul de asistență tehnică pentru managementul proiectului - SC Ramboll South East Europe SRL, consultantul de asistență tehnică de supervizare Asocierea Hill International NV – Hill International (Bucharest) SRL – Proiect Consulting SRL, antreprenorul SC STRABAG SRL, reprezentanți ai autorităților locale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară - Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova şi reprezentanți ai Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare.

 

Read 674 times
Rate this item

Primarul Adrian Dobre a fost prezent la fabrica BMC TRUCK & BUS pentru a verifica stadiul în carer se află construcția celor 10 autobuze noi contractate de municipalitate, acestea făcând parte din primul lot dintr-un total de 50 de mijloace de transport noi ce fac obiectul unui contract încheiat la mijlocul lunii august. Așa cum veți vedea și din imaginile de mai jos, se lucrează intens, o parte dintre autobuze sunt aproape gata, mai rămâne doar partea electronică de montat, ceea ce înseamnă că, cel mai târziu, pe 1Decembrie, noile autobuze vor circula în Ploiești. Autobuzele sunt dotate cu camere de supraveghere, două panouri led, care vor oferi informații privind traseul, stațiile de coborâre. Nu vor lipsi nici avertismentele audio ce vor anunța stația următoare. Confortul va fi asigurat de un sistem de aer condiționat, astfel încât vara va fi răcoare, iar iarna cald. Autobuzele sunt dotate și cu sistem de urcare pentru persoanele cu dizabilități, iar din punct de vedere tehnic vor putea fi dotate și cu sistemul de card ticheting, cel mai modern mod de achitare a biletului de călătorie ( acesta va putea fi montat în momentul în care sistemul se va implementa pentru toate mijloacele de transport din Ploiești). Primarul Ploieștiului a primit din partea conducerii BMC o machetă a autobuzului EURO BUS DIAMOND, fiind asigurat că și originalul va ajunge pe străzile municipiului în cel mult o lună mai târziu.

 

 

Read 888 times
Rate this item
Tagged under:

Premierul desemnat, Viorica Vasilica Dăncilă, a prezentat lista de miniștri, așa cum au fost votați de Cex-ul PSD. Şaptesprezece din cele 28 de posturi de miniştri vor avea alt titular. De asemenea, în Cabinetul Dăncilă vor fi patru vicepremieri, faţă de trei câţi sunt în prezent. PSD Prahova a reușit să impună un ministru în cabinetul Dragnea 3. este vorba de Radu Oprea, senator PSD, care va ocupa fotoliul fostului fotomodel Laufner, cel de ministru pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat. Iată care este noul Guvern PSD – ALDE, care va fi votat luni, 29 ianuarie, de către cele două camere ale Parlamentului:

Viorica Dăncilă - prim-ministru (PSD)

Paul Stănescu - viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene

Graţiela Leocadia Gavrilescu - viceprim-ministru, ministrul mediului (ALDE )

Viorel Ștefan – viceprim-ministru (PSD)

Ana Birchall – viceprim-ministru , pentru implementarea parteneriatelor strategice

Carmen Daniela Dan - ministrul afacerilor interne (PSD)

Teodor - Viorel Meleşcanu - ministrul afacerilor externe (ALDE)

Mihai - Viorel Fifor - ministrul apărării naționale (PSD)

Eugen Teodorovici - ministrul finanţelor publice (PSD)

Tudorel Toader- ministrul justiţiei (independent, susţinut de ALDE)

Petre Daea - ministrul agriculturii și dezvoltării rurale (PSD)

Valentin Popa - ministrul educaţiei naționale (PSD)

Lia - Olguța Vasilescu - ministrul muncii și justiției sociale (PSD)

Dănuţ Andruşcă - ministrul economiei (PSD)

Anton Anton - ministrul energiei (ALDE)

Lucian Şova - ministrul transporturilor (PSD)

Radu Oprea - ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat (PSD)

Sorina Pintea - ministrul sănătății (PSD)

George Ivaşcu - ministrul culturii și identității naționale (PSD)

Ioan Deneş - ministrul apelor şi pădurilor (PSD)

Nicolae Burnete - ministrul cercetării și inovării (PSD)

Bogdan Cojocaru - ministrul comunicațiilor și societății informaționale (PSD)

Ioana Bran - ministrul tineretului și sportului (PSD)

Bogdan Trif - ministrul turismului (PSD)

Natalia Intotero- ministrul pentru românii de pretutindeni (PSD)

Viorel Ilie - ministrul pentru relaţia cu Parlamentul (ALDE)

Rovana Plumb - ministrul pentru fonduri europene (PSD)

Victor Negrescu - ministrul delegat pentru afaceri europene (PSD)

Read 718 times
Rate this item
Tagged under:

Din delegația PMP care a participat la negocierile pentru numirea unui nou premier al României a făcut parte și deputatul prahovean Cătălina Bozianu. PMP a fost singurul partid din opoziție care a prezentat președintelui Klaus Iohannis nu unul, ci doi candidați pentru funcția de prim- ministru. Președintele României a desemnat însă pe Vasilica Viorica Dăncilă ca premier. Iată ce a declarat Cătălina Bozianu după finalizarea consultprilor de la Cotroceni: ”Astăzi am avut onoarea de a fi parte a delegației PMP conduse de președintele Traian Băsescu, care a participat la consultările de la Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, pe tema desemnării noului premier al României. Așa cum deja se cunoaște, PMP a fost singurul partid de opoziție care a prezentat două propuneri de premier, fiecare dintre ele net superioară din punct de vedere al calității profesionale, propunerii PSD: președintele executiv, Eugen Tomac, și europarlamentarul nostru, Siegfried Mureșan. Din păcate, președintele Iohannis nu a ținut cont decât de simpla aritmetică parlamentară și a ales să o desemneze pe Viorica Dăncilă. Cred că președintele le era dator milioanelor de români insultați de modul în care guvernează Liviu Dragnea și PSD, de lupta oarbă pentru putere din interiorul acestui partid, cu o minimă opoziție la această propunere mai mult decât contestabilă: o doamnă pe care nu o recomandă nimic pentru această funcție. Poate doar faptul că este din Teleorman și obediența față de Liviu Dragnea...În ceea ce ne privește pe noi, cei de la Partidul Mișcarea Populară, am arătat, și cu acest prilej, că suntem singurii care fac cu adevărat opoziție la actuala guvernare pesedistă, incompetentă și abuzivă. Și vă asigur că vom continua lupta. Împotriva PSD și pentru România”!

 

Read 788 times
Rate this item
Tagged under:

Județul nostru se află sub cod portocaliu de vreme rea. Este voba, mai ales de zona de nord a județului. Pe DN 1 şi DN1A sunt restricţii de trafic pentru autovehiculele mai grele de 7.5 tone, pe ambele sensuri de mers. Asta după ce mai multe TIR-uri și autovehicule de mare tonaj au rămas blocate din cauza zăpezii și a viscolului, în zonele Posada, Sinaia și Măneciu. In judetul Prahova, 1.035 consumatori din localitatile Chitorani, Busteni, Poiana Tapului, Sinaia, Plopu si Harsa este intrerupta alimentarea cu energie electrica, 13 puncte de transformare fiind afectate. In teren sunt 12 echipe pentru remedierea problemelor. La Sinaia, primarul Vlad Oprea a luat decizia de a opri cursurile la unitățile de învățământ din întreg orașul. Conform datelor primite de la ISU Prahova peste 221 de pompieri, cu 71 autospeciale de intervenție și 176 mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale din județul Prahova. Pe teritoriul judeţului Prahova, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Comandamentul Operaţional de iarnă, monitorizează evoluţia situaţiei operative precum și verificarea și cunoașterea situației cu femeile gravide cu sarcina în 7-9 luni, a persoanelor are urmează tratamente de dializă sau alte afecțiuni, dar și situația cu spațiile destinate cazării temporare a persoanelor. În cursul nopții de miercuri spre joi, pompierii militari prahoveni au intervenit pentru deblocarea a trei autoturisme, în localitățile Bușteni și Cheia, șase persoane fiind salvate. Totodată, pompierii au intervenit pentru degajarea a doi copaci căzuți pe partea carosabilă în localitatea Sinaia, pe străzile Ferdinand și DN71.

 

Read 747 times
Rate this item
Tagged under: