User Login

Rosal 728x90
neccen
Administrator

Administrator

Site nou necenzuratph.ro

Poluarea  din Ploieşti şi salarizarea angajaţilor din Casele de Cultură din Prahova au fost subiecte de interes ale deputatului  liberal Roberta Anastase în prima lună a actualei sesiuni parlamentare.

Poluarea resimţită la nivelul Municipiului Ploieşti şi a zonelor limitrofe și situaţia drepturilor salariale ale angajaţilor Caselor de Cultură din judeţul Prahova sunt două dintre problemele sesizate de către deputatul Roberta Anastase în cadrul sesiunilor dedicate întrebărilor şi interpelărilor adresate membrilor Guvernului, în luna februarie. Prin  intermediul acestor demersuri, deputatul prahovean încearcă să mențină trează atenția factorilor de decizie și execuție asupra problemelor reale ale ploieștenilor. În plan legislativ, în luna februarie activitatea parlamentară a doamnei deputat Roberta Anastase s-a concentrat, în mare parte, pe dezbaterile desfăşurate în cadrul şedinţelor de plen ale Camerei Deputaţilor şi a comisiilor de specialitate. Efectele dezastruoase ale trecerii contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului precum şi situaţia critică în care se află învăţământul românesc au fost temele centrale ale celor două moţiuni simple, iniţiate de Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal împotriva Ministrului muncii – Lia Olguţa Vasilescu şi a Ministrului Educaţiei Naţionale – Valentin Popa. Tot în luna februarie, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre a fost gazda Atelierului de lucru cu tema „Stadiul actual și perspectivele în domeniul politicilor adresate promovării coeziunii sociale în zona Mării Negre”, organizat în data de 20 februarie 2018, la Palatul Parlamentului. Lucrările atelierului au fost deschise de doamna deputat Roberta Anastase, Preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre şi Vicepreşedinte al APCEMN. În cadrul alocuţiunii sale, doamna Anastase a pledat pentru întărirea unității și coeziunii acțiunilor statelor aflate sub cupola APCEMN. În materie de diplomaţie publică parlamentară, în luna februarie activitatea doamnei deputat Anastase a urmat două coordonate principale şi anume: participarea, în calitate de Vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, la cea de –a 17-a Reuniune a Adunării Parlamentare a OSCE, organizată la Viena (22-23 februarie) şi la deschiderea lucrărilor celei de-a 12-a Sesiuni plenare a Adunării Parlamentare a Mediteranei, organizată la Palatul Parlamentului în data de 15 februarie.

Read 618 times
Rate this item
Tagged under:

La jumătatea lunii noiembrie au venit primele 10 autobuze noi pentru ploieșteni. Așteptate cu nerăbdare, ba chiar mulți nu mai credeau că se va întâmpla, iată că în centrul Ploieștiului, în parcarea viitoarei locații a Primăriei, au venit autobuzele din primul lot achiziționat de primărie pentru societatea de transport local. Așa cum a precizat primarul Adirian Dobre luna trecută, la vizita făcută la sediul fabricii BMC TRUCK & BUS, noile autobuze vor intra în circulație înainte de Ziua Națională a României. Uite că, pe 15 noiembrie, acestea sunt pregătite să plece pe traseu. Toate sunt motorizate cu motor Mercedes și sunt realizate în România. Fiecare mijloc de transport este dotat cu climatizare pe timp de vară și sistem de încălzire pe timp de iarnă. Două monitoare video vor prezenta călătorilor traseul ce va fi parcurs, iar stațiile vor fi anunțate atât prin mesaje video, cât și audio. Pentru siguranța transportului, dar și al călătorilor, fiecare autobuz este dotat cu 7 camere de monitorizare (exterior și interior). După ce s-a semnat procesul verbal de primire a autobuzelor de către municipalitate, acestea au fost date în custodia TCE, urmând ca vineri să se obțină avizul de la RAR și să fie puse în circulație. Anul viitor vor veni și restul de 40 de autobuze, astfel încât să nu mai vedem pe stradă celebrele autobuze din anii 80.

Read 1076 times
Rate this item

 

Eugen Tomac: Nu avem susţinerea USR şi PNL pentru cercetarea Afacerii „Gaze româneşti de la Liviu Dragnea pentru Viktor Orban”

 

Partidul Mişcarea Populară a propus partidelor de opoziţie să susţină constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă privind verificarea activităţii Transgaz în relaţia cu operatorul maghiar de transport gaze, dar USR şi PNL au declinat această propunere. „USR şi PNL au refuzat să se alăture demersului nostru legitim de a lămuri, într-o comisie parlamentară de anchetă, încrengăturile de interese din Afacerea Gaze româneşti de la Liviu Dragnea pentru Viktor Orban. Ancheta ar fi vizat operaţiunile lipsite de transparenţă legate de livrarea de către România a unei cantităţi de 4 miliarde de metri cubi pe an către Ungaria din gazele exploatate în Marea Neagră. Am fost foarte surprinşi să vedem că USR şi PNL fac, pe această temă, un pas lateral”, a declarat deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al PMP. După ultima vizită în România a ministrului de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, acesta a anunţat, la unison cu premierul Viktor Orban, că cele două ţări ar fi convenit ca, „până în 2020, România să creeze condiţiile tehnice necesare pentru exportul de gaze către Ungaria, iar din 2022, să devină posibil transportul către Ungaria a unei cantităţi semnificative de gaze produse în Marea Neagră, după ce companiile maghiare vor contracta întreaga capacitate de transport, de 4,4 miliarde de metri cub, a acestui traseu”. Liderul Grupului parlamentar al PMP din Camera Deputaţilor susţine că există extrem de multe semne de întrebare cu privire la modul în care Transgaz, companie aflată în proprietatea statului român care deţine monopol în privinţa transportului de gaze în România, ar fi organizat o sesiune de rezervare a capacităţii de transport a gazelor pe ruta România-Ungaria, prin conducta BRUA, pentru perioada 2022-2037, înainte de începerea lucrărilor de realizare a interconectorului. „Din cauza lipsei de transparenţă a acestui demers, este simplu să speculezi că Liviu Dragnea i-ar fi promis lui Viktor Orban gaze contra susţinerii acordate de UDMR pentru actuala guvernare. Nu ştiu de ce USR şi PNL nu vor să lămurim în Parlament cum a fost posibil să subscriem proiectului care face ca gazele exploatate în Marea Neagră să nu mai ajungă în Austria, ci să meargă doar până în Ungaria. În acelaşi timp, cine şi cum a decis să pre-rezervăm în secret gazele din Marea Neagră în beneficiul Ungariei?”, se întreabă Eugen Tomac. În opinia acestuia, este inacceptabil ca autorităţile române să pună la picioarele lui Viktor Orban resurse de interes strategic naţional, cum ar fi gazele exploatate în perimetrul românesc al Mării Negre.

 

Read 702 times
Rate this item
Tagged under:

Lumea filmului a fost în sărbătoare. Au trecut 90 de ani de la prima decernare a premilor Oscar. Mii de filme au fost nominalizate, sute au câştigat, iar pesemne că zeci de filme au devenit reper în istoria cinematografică. ”Sunetul muzicii”, „Pe aripile vântului”, „Avatar”, „Titanic”, „Vrăjitorul din Oz”, „Dictatorul”, „Cetăţeanul Kane”, „Casablanca”, „Lawrenceal Arabiei”, „My fair lady”, „Naşul”, „Schindler list”, sunt doar o parte dintre filmele ce au însemnat ceva în lumea magică a filmului. Fie că au adus bucurie în suflete, fie că au schimbat şi revoluţionat tehmica de filmare şi producţie, fie că au fost poveşti magice, toate filmele prezente pe afişul Oscarurilor au rămas în istorie. Prima ediţie, care a durat doar 15 minute, faţă de 3 ore şi 48 de minute anul acesta, a avut loc pe 16 mai 1929, iar din 1953 Oscarurile au intrat în casele oamenilor, fiind prima data când decernarea premilor Academiei americane de film se transmiteau la televizor. Ediţia cu numărul 90 s-a aflat sub spectrul #metoo, al „luptei” artiştilor cu preşedintele Trump, dar şi al luptei contra discriminării. Actriţele au venit în ţinute elegante, actorii au fost şi el cu ţinute impecabile, iar scena a fost una demnă de o aniversare. Cu emoţii, premianţii s-au străduit să-şi ţină discursul de mulţumire cât mai scurt, mai ales că prezentatorul- gazdă, Jimmy Kimmel, a promis un jet-ski celui care va avea cea mai scurtă prezenţă pe scenă.strălucire şiculoare, aşa se poate spune despre ceea ce s-a petrecut pe scena de la LA. Marele nominalizat, „The shape of water”, cu 13 astfel de selecţii, a ratat să facă parte din galeria filmelor cu cele mai multe trofee cucerite, dar l-a luat pe cel pentru regie, pe lâgă alte două, pentru coloană sonoră şi scenografie. „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“ a câştigat două premii pentru actor în rol secundar, Sam Rockwell şi actriţă în rol principal, Frances McDormand. Umorul nu a lipsit, mai ales la anunţarea premiului pentru cel mai bun film. După gafa de anul trecut, când s-aa anunţat greşit câştigătorul, anul acesta, aceiaşi prezentatori, Faye Dunaway şi Warren Beaty, care au fost încurcaţi de plicuri atunci... acum au anunţat corect câştigătorul: „The shape of water”! „Dunkirk” este unul dintre marii pierzători, el cucerind doar trofeele pentru montaj, mixaj sunet şi montaj sunet. „Darkes hour” ia Oscarul pentru actor în rol principal, Gary Oldman şi mai are o statuetă pentru machiaj. Şi să nu uităm, celebrul ski-jet a fost câştigat de Mark Bridges, care a luat trofeul pentru costume. Iată lista premilor Oscar ale celei de a 90-a ediţii:

 

Cel mai bun film „The Shape of Water“

 

Cel mai bun regizor Guillermo del Toro, „The Shape of Water“

 

Cea mai bună actriţă în rol principal Frances McDormand, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“

 

Cea mai bună actriţă în rol secundar Allison Janney, „I, Tonya“

 

Cel mai bun actor în rol principal Gary Oldman, „Darkest Hour“
Cel mai bun actor în rol secundar Sam Rockwell, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“

 

Cel mai bun scenariu original „Get Out“, Jordan Peele

 

Cel mai bun scenariu adaptat „Call Me By Your Name“, James Ivory

 

Cel mai bun film străin „A Fantastic Woman“ (Chile)

 

Cea mai bună animaţie „Coco“

 

Cel mai bun scurtmetraj animaţie „Dear Basketball“

 

Cel mai bun scurtmetraj „Silent Child“

 

Cel mai bun scurtmetraj documentar „Heaven Is A Traffic Jam on the 405“

 

Cel mai bun documentar „Icarus“

 

Cele mai bune efecte vizuale „Blade Runner 2049“

 

Cea mai bună imagine „Blade Runner 2049“

 

Cea mai bună scenografie „The Shape of Water“

 

Cea mai bună coloană sonoră „The Shape of Water“

 

Cel mai bun cântec „Remember Me“, Coco

 

Cel mai bun montaj de sunet „Dunkirk“

 

Cel mai bun mixaj de sunet „Dunkirk“

 

Cel mai bun montaj video „Dunkirk“

 

Cele mai bune costume „Phantom Thread“

 

Machiaj şi coafură „Darkest Hour”

 

Read 658 times
Rate this item
Tagged under:

Deputatul prahovean al PMP, Cătălina Bozianu, a trimis ministrului turismului o întrebare referitoare la banii alocaţi pentru promovarea staţiunilor prahovene în străinătate.

Noul ministru al Turismului, Bogdan Trif,a menţionat încă de la prima zi de lucru în minister că va respecta programul de guvernare prin care se promovează România şi ca zonă turistică, iar Valea prahovei este una dintre cele mai cunoscute astfel de zone turistice. Iată ce a declarat Cătălina Bozianu, la momentul trimiterii întrebării către ministrul Trif: ”L-am întrebat pe ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, câți bani are de gând să aloce, în acest an, promovării în străinătate a stațiunilor de pe Valea Prahovei, așa cum s-a angajat PSD prin programul de guvernare”. Deputatul PMP i+a cerut ministrului să precizeze clar sumele pe care le va aloca pentru judeţul nostru.

 

Read 773 times
Rate this item
Tagged under:

Asta în timp ce primăria tocmai a semnat noul contract de deszăpezire!

Primarul Ploieştiului a susţinut o conferinţă de presă pe tema deszăpezirii. Adrian Dobre se consideră mulţumit de activitatea din seara/noaptea de marţi spre miercuri. Primarul Ploieştiului a declarat că operatorul care se ocupă de activitatea de curăţare a căilor de rulare a fost eficient- să nu uităm că de abea de luni, 26 februarie, există contract de deszăpezire-, la fel şi SGU. Primarul Dobre a mulţumit jandarmeriei şi pompierilor pentru eforturile depuse în intervenţiile de curăţare a căilor de acces la cele două spitale ale municipalităţii. E drept că ISU şi jandarmeria s-au oferit voluntar să efectueze deszăpezirea la toate unităţile spitaliceşti din municipiu, dar ne întrebăm de ce să apelăm la ei, când avem un contract... pe bani! Spre prânz se circula bine în mai tot oraşul, o problemă rămân trotuarele. Primăria nu a aplicat nicio amendă celor care nu au curăţit căile de acces din faţa clădirilor. Cât despre persoanele care beneficiază de ajutoare sociale... fiind sfârşit de lună, acestea şi-au terminat orele obligatorii de prestare în folosul comunităţii. Mai mult. Cei 280 de asistaţi sociali sunt „alocaţi” doar pentru parcurile publice şi cimitire. Ca sş intrevină şi pe trotuare e nevoie de o hotărâre de Consiliu Local!

 

 

Read 654 times
Rate this item

 

În data de 28 februarie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Șerban Cantacuzino” al judeţului Prahova sărbătoreşte 85 de ani de la legiferarea Protecţiei Civile în România, dată la care, Regele Carol al II-lea a aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933 „Regulamentul Apărării Pasive în România”. Măsurile de protecţie civilă se realizează din timp, la diferite niveluri organizatorice, zone, localităţi, de către toate organismele cu responsabilităţi stabilite prin lege şi constă în activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor materiale şi mediului împotriva efectelor negative ale unor situaţii de urgenţă generate de diferite tipuri de risc. Rolul, misiunile, organizarea şi activităţile de protecţie civilă sunt reglementate prin Legea nr.481/2004, republicată, privind Protecţia Civilă. La nivelul judeţului Prahova, coordonarea realizării măsurilor de protecţie civilă se efectuează de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Șerban Cantacuzino”, pompierii militari prahoveni având misiunea de a proteja viaţa şi bunurile populaţiei în faţa ameninţărilor generate de tipurile de risc specifice judeţului. Inspectorul şef al ISU „Șerban Cantacuzino”, lt.col. Mihai Drăgan, a prezentat activitatea din anul trecut în domeniul protecţiei civile (pasaje din raport): „În anul 2017, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Șerban Cantacuzino” al Judeţului Prahova au avut loc 14.476 situaţii, dintre care 9772 au fost acţiuni SMURD şi 4704 alte situaţii de urgenţă, în creştere faţă de anul 2016 cu 2,79%, respectiv 394 intervenţii. Au fost monitorizate un număr de 5191 transporturi de substanțe și deșeuri periculoase, respectiv transporturi cu regim special, din care 1.477 au fost transporturi de materiale explozive, muniţie, bunuri şi valori şi 3.713 deşeuri periculoase. În baza planificării şi organizării exerciţiilor de alarmare publică, s-au desfăşurat un număr de 45 exerciţii de verificare a modului de cunoaştere, organizare şi desfăşurare a activităţilor de înştiinţare, prealarmare, avertizare, alarmare şi evacuare a localităţilor din judeţul Prahova. Din totalul de 45 de exerciţii, 14 au fost desfăşurate la nivel de oraş iar, 31 au fost desfăşurate la nivel de comună. În anul 2017, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova au fost primite 373 informări, avertizări şi atenţionări meteorologice din care informări (54), atenţionări cod galben (289), avertizări cod portocaliu (29) şi cod roşu (1), care au fost retransmise prin 97.477 SMS. În 2017 au fost executate 19 misiuni specifice de cercetare, identificare, detectare, ridicare, transport şi depozitare a muniţiilor, prilej cu care au fost asanate 49 de muniții și elemente de muniție, respectiv 8 proiectile, 18 muniţii şi elemente de muniție (cartuşe cal. 7,62 mm; stabilizator bombă, artificii confiscate), 21 grenade defensive și 2 bombe de aviație a câte 100 kg. fiecare”.

 

 

 

Read 676 times
Rate this item
Tagged under:

Senatorul liberal Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova, prim-vicepreşedinte PNL pentru mediul de afaceri și liderul senatorilor liberali, a luat poziţie faţă de ceea ce urmează a se întâmpla anul acesta în privinţa taxelor şi impozitelor: "Doamna Viorica Dăncilă a promis, pe un ton lacrimogen, că, atâta timp cât va fi ea prim-ministru, nu se va introduce nici un impozit nou şi nu se vor majora taxe. Cei mai naivi ar fi putut chiar să o creadă. Când a făcut această afirmaţie, doamna Dăncilă ori a fost imprudentă, ori nu a ştiut în ce se bagă, ori deja ştie cine este următorul prim-ministru, începând din vară şi până la Crăciunul din 2018. Când spun acest lucru, am în vedere faptul că toate perspectivele economice ne arată cât se poate de clar că Guvernul va deraia puternic din punct de vedere bugetar, deoarece: cheltuielile cu salariile au fost subdimensionate în buget pentru aproape toţi ordonatorii de credite, deci mai trebuie bani; administraţiile publice locale nu pot închide propriile bugete din lipsă de resurse, deci mai aşteaptă bani de la Guvern; încasările la buget din contribuţii sociale şi impozite pe salarii nu vor fi la nivelul estimat de Guvern pentru că mediu de afaceri nu acceptă falsa revoluţie a transferului de contribuţii; rambursările de la Uniunea Europeană nu au cum să intre în România, atâta timp cât nu cheltuim banii şi nu-i cerem spre decontare. Aşadar, acesta este contextul previzibil care o îl va determina pe Liviu Dragnea să o schimbe şi pe doamna Dăncilă, însă, în condiţii deosebit de grave pentru mediul economic din România". Întreaga aşa zisă „revoluţie fiscală” a bulversat -şi va continua să o facă- mediul de afaceri, mai ales cel din zona IMM:"Guvernul vrea bani tot mai mulţi, pe spinarea mediului privat. Oricine poate constata că sistemul fiscal nu mai poate aduce venituri suplimentare la buget, chiar şi când economia creşte. E a nu ştiu câta oară când aud, chiar din zona asociativă a mediului de afaceri, că nici un agent economic din ţară nu a primit cu satisfacţie bulibăşeala de măsuri fiscale. Dimpotrivă! Aflu, fără prea mare surprindere, că 1 din 2 agenţi economici vor să concedieze oameni, pentru că majorarea artificială a salariului minim şi revoluţia fiscală, le-a adus, fără nici o justificare, creştere costurilor cu peste 25%, dintr-o singură lovitură. Pentru cei mai mulţi, nu e o opţiune: ori concediază, ori închid afacerea. La aceasta, se adaugă şi scăderea comenzilor, pe orizontală, deoarece Guvernul a ajuns la cel mai scăzut nivel de investiţii din ultimii 12 ani. Nu cred că este vreun agent economic din România căruia să nu-i tremure picioarele când aude că e şedinţă de Guvern şi se discută o nouă ordonanţă de modificare a Codului fiscal! Vă pot spune cu certitudine că oamenii de afaceri se aşteaptă ca, în scurt timp, pentru a redresa deficitul de încasări la bugetul general consolidat, să apară impozite noi şi majorări ale celor existente. Ce agent economic a uitat oare "performanţele" lui Ponta care, în numai 2 ani, a introduse peste 40 de impozite sau majorări de taxe, accize ori contribuţii? Rămân la convingerea că neşansa a făcut să avem un guvern PSD, total incompetent, chiar într-un moment economic favorabil, atunci când ar fi trebuit să sprijinim agentul economic român să fie mai puternic, mai competitiv, mai dinamic pe piaţa europeană. În acest context, PNL spune din nou că prosperitate nu are cum să vină din consum, ci ea vine din muncă, risc şi investiţii, din economia privată. România mare, România modernă s-a construit pe curajul unor guverne liberale, pe multă muncă şi pe o categorie de oameni de afaceri serioşi, competitivi”, a menţionat senatorul Iulian Dumitrescu.

 

Read 973 times
Rate this item

Cătălina Bozianu, deputat PMP, a făcut o declaraţie politică în această săptămână referitoare la visul românilor de pe ambele maluri ale Prutului, cel al Unirii. Vă prezentăm discursul parlamentarului prahovean în plenul Camerei deputaţilor:” Declaraţia mea politică de astăzi a avut ca subiect exemplul pe care primarii și consilierii locali basarabeni îl dau clasei politice românești prin asumarea „Unirii de jos în sus”: „Știrea politică a săptămânii trecute, care bate toate cancan-urile autohtone, este aceea că 34 de localități din Republica Moldova au votat, prin reprezentanții comunităților respective, unirea cu România. Desigur, votul consilierilor locali basarabeni nu are putere de lege, nefiind un act normativ. Valoarea simbolică a acestui gest este, însă, uriașă. Acest gest constituie o manifestare de voință politică de care nicio putere, fie ea unionistă sau separatistă, nu-și permite să nu țină seama. Cu cât voturile aleșilor locali basarabeni se înmulțesc, cu atât crește presiunea pentru unire pe clasa politică de dincolo de Prut. Acțiunea comunităților basarabene are o simbolistică aparte și pentru noi, reprezentanții clasei politice de dincoace de Prut. Mai ales pentru aceia dintre noi care nu sunt mânați în politică decât de propriile interese, de meschinărie, de dorința de putere sau de avere. Îndrăznesc să afirm că ceea ce se întâmplă, în aceste zile, în Basarabia constituie o palmă morală pe obrazul clasei politice românești. O clasă politică încremenită, parcă, în mărunțișuri. Totodată, reprezintă un îndemn la ieșirea noastră din această stare de încremenire. Avem șansa imensă de a ne asuma, în sfârșit, un proiect național. Un proiect care ne poate aduce din nou în prim-planul istoriei: unirea cu Republica Moldova. Pentru moment, dintre toate partidele românești, noi, Partidul Mișcarea Populară, suntem singurii care au curajul să își asume acest proiect. Ne-am bucura dacă și ceilalți colegi ne-ar urma exemplul. Ne-am bucura dacă și ceilalți colegi ar urma exemplul consilierilor locali și al primarilor din Basarabia care, fără să mai țină cont de calcule politice mărunte, de tipul „dacă facem asta, riscăm să nu mai primim fonduri de la guvern”, aleg să intre în prim-planul istoriei mai înaintea noastră. Este timpul ca noi toți să urmăm acest exemplu și să acționăm cu mult curaj și dăruire pentru unire”.

 

Read 750 times
Rate this item
Tagged under:

Timp de 80 de minute, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a ţinut un... discurs, citind raportul de 36 de pagini şi refuzând să dea răspunsuri concrete. Ministrul Justiţiei s-a bazat în raportul său referitor la activitatea şefului DNA, Laura Codruţa Kovesi, pe multe „date” apărute în presă, pe declaraţii care încă nu au fost considerate a fi reale. Sigur că o parte dintre cele constatate se pot reproşa şefului DNA, dar acestea nu pot duce la concluzia la care a ajuns Tudorel Toader, aceea de declanşare a procedurii de revocare a procurorului şef al DNA:”Lucrurile bune nu le justifică pe cele rele. Trebuie să eliminăm lucrurile rele. Nu contează numărul de cazuri, contează existenţa unuia. Ferească Dumnezeu ca vreunul să fie victima unei erori judiciare! Pentru aceste acte şi fapte de netolerat, în temeiul prev art 54, ar 4, coroborat cu 51, alin 2, legea 303 din 2004, declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA. Prezentul raport însoţit de propunerea de revocare va fi transmis secţiei de procurori a CSM şi preşedintelui României, pentru a analiza şi pentru a decide în raport cu competentele constitutionale”, a precizat Toader. Conform legislaţiei, revocarea este făcută de către Preşedintele României, după ce şi CSM va da un aviz, care este consultativ. Preşedintele României, Klaus Iohannis a declarat în urmă cu câteva zile că nu vede motive de revocare:„Asta cu revocarea constat că e o preocupare intensă în spaţiul public. Momentan, sincer, nu văd motive de revocare, dar s-ar putea să existe unele pe care eu nu le cunosc şi le cunoaşte ministrul Justiţiei. În acest caz, cu siguranţă, domnul ministru al Justiţiei ar veni extrem, extrem de bine documentat, dacă ar solicita aşa ceva. Încă o dată, acum nu cunosc motive de revocare”.

 

Read 714 times
Rate this item
Tagged under: