User Login

Rosal 728x90
neccen
Published in Social-economic

Oficial, noul an școlar începe cu bine în Prahova! Featured

05 Sep 2019 Written by 

Conducerea Instituției Prefectului județul Prahova a organizat o conferință de presă comună cu celelalte structuri din Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția Sanitară Prahova, având ca temă pregătirile noului început de an școlar. În cadrul acestei întâlniri a fost prezentată și campania de informare și prevenire în unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora, susținută de structurile MAI în luna septembrie. În ultimile săptămâni, prefectul județului, Mădălina Lupea, a făcut o serie de controale la unități școlsre din Prahova, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reparații, igenizare, dar și situația în ceea ce privește autorizarea sanitară, autorizarea privind securitatea la incendiu, accesul la microbuze școlare, statutul cadrelor didactice care vor preda în anul școlar 2019-2020 în unitățile de învățământ. Conform datelor centralizate la nivelul întregului județ, din totalul de 644 de unități de învățământ, 9 sunt fără Autorizație Sanitară de funcționare- nu au fost autorizate sanitar din cauza lipsei apei curente, autoritățile locale găsind, însă, soluții, pentru fiecare caz, astfel încât elevii care vor învăța aici să aibă parte de aceleași condiții de igienă ca ceilalți colegi ai lor din unitățile autorizate sanitar-, iar din totalul de 867 de clădiri, 52 nu au autorizare privind securitatea la incendiu. În privința microbuzelor școlare, din cele 101 existente, 14 se află într-o stare necorespunzătoare, iar pentru a se rezolva situația transportului școlar mai sunt necesare încă 45 de microbuze, Inspectoratul Școlar făcând o solicitare către Guvern. Referitor la situația cadrelor didactice, în anul școlar 2019- 2020 vor activa 5.400 de titulari și 1742 de suplinitori. Reprezentanții ISJ Prahova au precizat că doar 10% dintre suplinitori sun foste cadre didactice pensionate și că nici-un suplinitor care a avut media sub 5 la evaluările Inspectoratului Școlar Județean nu va primi normă didactică. A fost prezentat și planul de măsuri privind activitățile ce se vor desfășura în unitățile de învățământ și zonele adiacente din județul Prahova, în perioada 7-20 septembrie 2019. Astfel, reprezentanți de la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Prahova, Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova, Gruparea Mobilă de Jandarmi ”Matei Basarab” Ploiești, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane vor merge în școli, dar și în locuri cu public numeros, pentru a transmite elevilor, cadrelor didactice și părinților, recomandări cu caracter preventiv pentru gestionarea corectă a unor situații de risc pentru copii: agresiuni fizice și psihice, consumul de droguri, reguli de circulație pe drumurile publice, pericolele din mediul virtual etc.

 

Read 58 times
Rate this item
(10 votes)
Administrator

Site nou necenzuratph.ro

Website: www.necenzuratph.ro
Login to post comments