User Login

Published in Cultura

O cantată celebră revine la Ploieşti Featured

07 Mar 2018 Written by 

Unul dintre cele mai aşteptate concerte ale anului aniversar al Filarmonicii „Paul Constantinescu” se va desfăşura duminică 11 martie la sala de spectacol a Casei de Cultură a Sindicatelor. Cantata scenică „Carmina Burana” a compozitorului german Carl Orff, este una dintre capodoperele componistice ale mijlocului mileniului trecut, iar faptul că pentru punerea în scenă a acestei creaţii este nevoie de aproape 200 de instrumentişti, solişti, corişti, singura scenă de o asemenea dimensiune este cea de la CCS. Este pentru a doua oară când filarmonica ploieşteană prezintă această cantată, prima audiţie la Ploieşti având loc în urmă cu 15 ani. Pentru realizarea acestui moment artistic, alături de orchestra filarmonicii ploieştene, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare se va afla corul Academic al Filarmonicii "Oltenia" Craiova ce-l are ca manager pe Gabriel Zamfir şi, pentru prima oară, Corul de copii “Allegrezza“ al Colegiului de Artă “Carmen Sylva” din Ploiești, condus de profesorul Mihai Nae. Vocile care vor da vigoare şi frumuseţe „Carminei burana” sunt contratenorul Cezar Ouatu, soprana Ramona Păun şi baritonul Ștefan Ignat. În prima parte a concertului extraordinar, aflat sub aniversarea a 65 de ani de existenţă a Filarmonici, iubitorii de muzică bună vor audia Concertul nr. 3 în si minor pentru vioară și orchestră de Camille Saint-Saëns în interpretarea inregalabilă a violonistului Gabriel Croitoru. „Carmina burana” va fi şi un spectacol de lumini, iar concertul va fi înregistrat şi masterizat de către studioul filarmonicii ploieştene. Asta pentru că vor fi mulţi ploieşteni care n-au mai avut şansa să prindă un bilet la spectacolul de duminică 11 martie, de la ora 19.00, aşa că vor beneficia de un DVD, care va fi şi o carte de vizită a Filarmonicii ploieştene.de altfel, la conferinţa de presă de dinaintea spectacolului, atât directorul Vlad Mateescu, cât şi contratenorul Cezar Oatu, ne-au precizat că au multe surprize muzicale pe care le vo pregăti pentru publicul ploieştean, o idee ce se doreşte a se concretiza cât mai curând, ar fi realizarea unui musical celebru, în colaborare cu secţia de Revistă a teatrului „Toma Caragiu”. Se pare că se doreşte a se pune în scena cunoscutul „Mamma mia”. Dar până atunci să ne bucurăm de concertul de duminică.

 

Read 423 times
Rate this item
(4 votes)
Administrator

Site nou necenzuratph.ro

Website: www.necenzuratph.ro
Login to post comments