User Login

Rosal 728x90
neccen
Published in Cultura

Stagiune magică la filarmonică Featured

05 Sep 2017 Written by 

Filarmonica ”Paul Constantinescu” își deschide noua stagiune în sărbătoare, deoarece împlinește 65 de ani de existență. Actualul „an concertistic”se află sub sloganul lui George Enescu: ”Prin artă spre bine”, iar, așa cum ne-a declarat directorul instituției, Vlad Mateescu, compozitorii români vor fi la mare preț. Debutul actualei stagiuni se va face sub semnul și în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” şi-i va avea ca solişti, alături de orchestra simfonică şi maestrul dirijor Radu Postăvaru, pe câştigătorii ediției 2014 a Concursului Internațional „George Enescu” - secțiunea interpretare: Ştefan Tarara - vioară, Eun Sun Hong -violoncel şi Josu de Solaun – pian. Programul artistic, în întregime românesc, cuprinde lucrări din creația compozitorilor Paul Constantinescu şi George Enescu. Prima parte a concertului va debuta cu „Nocturna” de George Enescu în interpretarea pianistului Josu de Solaun şi va continua cu ultimul opus al lui Paul Constantinescu, „Triplul concert pentru vioară, violoncel şi pian”. În partea a doua, „Simfonia ploieşteană”, singura lucrare de gen dedicată unui oraş și Filarmonicii ploieștene, va "ilustra" muzical viața Ploieştiului. Este pentru prima dată când lucrarea compozitorului ploieștean va fi ascultată la el acasă. Filarmonic ploieșteană vin și în această stagiune cu noutăți care vor bucura pe toți melomanii. Vorbim despre cel mai modern studoiou de înregistrare, care va fi unul dintre cele mai de calitate din România, dar și despre compartimentul de jazz, unci în țară la o filarmonică. Tot ca noutate stagiunea 2017- 2018 se desfășoară, pentru prima dată, sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii și Identității Naționale și sub egida Districtului Rotary 2241 România – Moldova dar și a Ambasadelor Argentinei, Rusiei, Coreei de Sud, Italiei, Germaniei şi Republicii Elene la București. Așa cum am fost obișnuiți, Filarmonica ”Paul Constantinescu” va continua colaborarea cu Teatrul ”Toma Caragiu”, pentru o serie de spectacole comune, mult așteptate de ploieșteni. O surpriză plăcută va fi pe 16 decembrie, ziua în care a avut loc, acum 65 de ani, primul concert al filarmonicii. Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploieşti va găzdui cel mai important eveniment al stagiunii aniverasare: „Balul Filarmonicii”, unde vor fi prezente orchestra de muzică simfonică, populară şi de jazz pentru un eveniment complex la care vor participa toate personalităţile artistice care de-a lungul timpului au consolidat prestigiul Filarmonicii „Paul Constantinescu”, sponsorii şi partenerii instituţiei. Marii compozitori vor fi prezenți și în actuala stagiune, de la Mozart, Beethoven, la Chopin, Ceaikovski, Gerswin sau Grieg, Verdi și Bizet.

 

Read 783 times
Rate this item
(3 votes)
Tagged under
Administrator

Site nou necenzuratph.ro

Website: www.necenzuratph.ro
Login to post comments